Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totdată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

British Documentary 15 octombrie – 17 decembrie 2012




British Council lanseaza cea de a treia editie a proiectului “British Documentary”, incepand cu data de 15 octombrie 2012. Seria de filme documentare prezentata in aceasta editie include noua proiectii saptamanale ce vor avea loc in perioada 15 octombrie – 17 decembrie, in zilele de luni, incepand cu ora 19.00, la Muzeul National al Taranului Roman, Studioul „Horia Bernea”. Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Patru dintre regizorii inclusi in actuala selectie sunt castigatori ai premiului BAFTA, doi dintre acestia fiind si laureati ai premiului Emmy. Ca si la editiile anterioare, filmele ce vor fi prezentate au fost nominalizate sau castigatoare ale premiilor acordate la Festivalul de film documentar Grierson, din Marea Britanie, in 2011.

Diversitatea temelor abordate este o caracteristica esentiala a „British Documentary”, astfel incat si in aceasta toamna spectatorii se vor bucura de o selectie de filme foarte variate. Vor fi abordate probleme ale lumii contemporane – razboaiele din ultimii ani, escaladarea extremismului religios, traficul cu organe umane, manipularea mediatica, literatura de larg consum, subiecte stiintifice – statistica si aplicabilitatea ei in cele mai neasteptate domenii, dar si arta – doua filme dedicate lui Leonard Cohen si, respectiv, marelului compozitor britanic Edward Elgar.

Filmul cu care debuteaza cea de-a treia editie a British Documentary, “Razboiul invizibil”, este realizat de un fost jurnalist, John Pilger, el insusi reporter de razboi, castigator al premiilor BAFTA si Emmy pentru documentarele realizate. Filmul dezvaluie rolul extrem de important al presei internationale in modul si perspectiva din care publicul primeste informatii despre razboaiele purtate de puterile occidentale de-a lungul ultimului secol. “Razboiul invizibil” este un film despre manipulare mediatica, despre controlul presei de catre guverne, despre propaganda, despre etica si moralitate si despre pactul dintre putere si presa.

Programul proiectiilor este disponibil pe website-ul British Council.

Proiectul „British Documentary” s-a lansat in anul 2010 si pana in prezent filmele au fost difuzate in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Galati, Targu Mures si Reghin. Proiectul este sustinut de Radio Guerilla, iar in Bucuresti este organizat in parteneriat cu Muzeul National al Taranului Roman. Printre partenerii media se numara si Observatorul Cultural si Cinemagia.
###

PROGRAM
15 octombrie – „Razboiul invizibil”
22 octombrie – „Micul maratonist”
29 octombrie – „Bucuria statisticii”
6 noiembrie – „Fratele meu, islamistul”
12 noiembrie – „Elgar – omul din spatele mastii”
26 noiembrie – „Placeri vinovate”
3 decembrie – „Leonard Cohen”
10 decembrie – „Intre viata si moarte”
17 decembrie – „Jefuitorii de trupuri din New York”

15 octombrie – „Razboiul invizibil” (2010, regia: John Pilger, 96 min.)

„Razboiul invizibil” dezvaluie si, nu de putine ori, demasca rolul extrem de important al presei internationale in modul si perspectiva din care publicul primeste informatii despre razboaiele purtate de puterile occidentale de-a lungul ultimului secol – primul si al doilea razboi mondial, razboaiele purtate de Statele Unite ale Americii in Vietnam, razboaiele recente din Iraq si Afganistan.
Un film despre manipulare mediatica, despre controlul presei de catre guverne, despre propaganda si despre etica si moralitate, despre pactul dintre putere si presa, „Razboiul invizibil” este realizat de un fost jurnalist, John Pilger, el insusi reporter de razboi, castigator al premiilor BAFTA si Emmy pentru documentarele realizate.
Intr-un ton ferm, cu adevaruri dure, spuse fara menajamente, acest film se doreste o trezire la realitate pentru spectatorii sai, victime ale unei iluzorii libertati a presei si ale unui fals acces la informatie.

22 octombrie – „Micul maratonist” ( 2010, regia: Gemma Atwal, 90 min.)

„Micul maratonist” este o poveste adevarata din acea parte de lume a Indiei aflata intr-o dezumanizanta saracie, in care copiii sunt o sursa de castig, fiind vanduti sau exploatati de catre proprii parinti si de catre retele mafiote locale. Protagonistul filmului este unul dintre acesti copii, care, insa, va ajunge o adevarata vedeta in postura de cel mai tanar maratonist din India. Cel care ii schimba destinul si care isi schimba astfel si propriul destin este o figura aproape eroica, un om care poate aduce speranta pentru acesti copii destinati decaderii.
Filmul este o istorie tragica despre cat de mult poate invinge binele intr-o lume fundamental a raului.

29 octombrie – „Bucuria statisticii” (2010, Dan Hillman, 60 min.)

Prezentat de profesorul suedez Hans Rosling, „The Joy of Stats”, acest film povesteste intr-un mod absolut captivant si tonic istoria statisticii, nenumaratele utilizari si foloase aduse de aceasta si, totodata, ne arata in ce masura lumea de astazi se bazeaza pe statistici si se dezvolta in acord cu acestea.
Statistica nu este doar cifre, ea pune lucrurile intr-o lumina noua, in mai multe lumini diferite si poate fi si o stiinta vesela, nu doar utila.

6 noiembrie – „Fratele meu, islamistul” (2011, regia: Robb Leech, 60 min.)

Lumea asa cum o cunoastem sau credem ca o cunoastem se indreapta uneori in directii neasteptate; ca reactie la diverse probleme sociale, nu putini tineri britanici, albi, se convertesc la islam si se alatura unor grupuri extremiste care militeaza pentru transformarea Marii Britanii intr-un stat islamic, guvernat de Sharia – legea musulmana.
Filmul incearca sa gaseasca raspunsuri si explicatii pentru acest fenomen ingrijorator, alaturand punctului de vedere al acestor protestatari pe cel al familiilor acestora, analizand faptele si situatiile din perspective diferite.

12 noiembrie – „Elgar – omul din spatele mastii” (2010, regia: John Bridcut, 90 min.)

Realizat de John Bridcut, autor al mai multor documentare despre compozitori britanici, acest film este dedicat celebrului Edward Elgar, punand in balanta imaginea publica a muzicianului, de gentleman perfect, cu unele evenimente din viata sa privata, mai putin laudabile.
Filmul a primit premiul BAFTA pentru coloana sonora in 2011.

26 noiembrie – „Placeri vinovate” (2010, regia: Julie Moggan, 86 min.)

Romanele de dragoste pot fi o placere nevinovata, uneori chiar vinovata si, se pare, un mod de viata.
„Placeri vinovate” ne prezinta un scriitor de astfel de romane, care isi doreste, mai mult decat orice, sa fie absolut singur, un fotomodel care pozeaza pentru romanticele coperti ale acestor carti, dar care nu a avut o relatie de dragoste de mai multi ani, o cititoare hotarata sa transforme in realitate povestile din romane, o alta cititoare care isi modeleaza asteptarile dupa intamplarile citite.
Mai mult decat o placere, lumea cartilor ajunge sa fie o evadare si un surogat pentru neimplinirile din viata adevarata, cu un numar impresionant de adepti – una dintre editurile britanice de profil vinde anual peste 200 de milioane de romane de dragoste, in 109 tari.

3 decembrie – “Leonard Cohen” (2010, regia: Tony Palmer, 106 min.)

Regizorul britanic Tony Palmer a filmat cea mai mare parte a documentarului in timpul turneului european al lui Leonard Cohen din 1972.
Considerat a fi pierdut timp de 38 de ani si reconstituit in 2010, filmul reprezinta un portret surprinzator, atent si impresionant al unui artist extraordinar.
Tony Palmer este autorul unui numar impresionant de filme dedicate unor personalitati muzicale, atat din lumea muzicii rock, cat si din lumea muzicii clasice. Este castigator a peste 40 de premii internationale, printre care si BAFTA si Emmy.

10 decembrie – „Intre viata si moarte” (2010, regia: Nick Holt, 50 min.)

Un documentar impresionant despre responsabilitatea de a alege intre viata si moarte pentru victimele unor tragice accidente rutiere, in care se pune intrebarea pana la ce punct viata merita traita atunci cand ea inseamna doar a respira si nimic mai mult. Cu imagini nu de putine ori socante, „Intre viata si moarte” aduce spectatorul in fata unor forme extreme de suferinta umana. Regizorul Nick Holt a primit premiul BAFTA la categoria „Documentar”, in 2011, pentru acest film.

17 decembrie – „Jefuitorii de trupuri din New York” (2010, regia: Toby Dye, 61 min.)

La limita macabrului, acest documentar urmareste traseul unei afaceri ilegale de milioane de dolari, cu ramificatii internationale: traficul de tesuturi umane provenite din cadavre.
Faptele prezentate sunt socante, motivatiile si justificarile celor implicati osciland intre necesitate medicala, progres al stiintei si bune intentii, in timp ce investigatiile politiei arata o insiruire de ilegalitati comise cu un incredibil cinism.



Pentru detalii suplimentare, va rugam sa contactati:
Luise Vuiu
Head Strategic Partnerships and Marketing

British Council Romania
Calea Dorobantilor nr. 14, Bucuresti
Tel: 021 307 9600 / 0724 288 881
luise.vuiu@britishcouncil.ro


Despre British Council:

British Council este organizatia internationala a Marii Britanii pentru relatii culturale si educationale care ofera oamenilor de pretutindeni o deschidere catre creativitatea si realizarile britanice si stabileste relatii durabile intre Marea Britanie si alte tari. Activitatea sa este axata in special pe domeniile educatie, limba engleza si arta. British Council este o organizatie apolitica ce se bucura de o stransa colaborare cu guvernul britanic. Pentru mai multe informatii despre activitatea British Council in Romania, vizitati: www.britishcouncil.ro.

British Council Telefon +4 021 307 9600
Calea Dorobantilor 14 Fax +4 021 307 9601
Bucuresti 010572 E-mail contact@britishcouncil.ro
Romania Web www.britishcouncil.ro

 


înapoi la pagina principală