Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Sărbătoare cu muzici
5 februarie 2012




Duminică, 5 februarie, Muzeul Ţăranului împlineşte 22 de ani de la (re)înfiinţare.

Cu această ocazie, intrarea în expoziţia Pe aripile timpului va fi liberă, iar de la orele 12.00, 14.00 şi 16.00, vizitatorii pot participa la vizite ghidate.
Vă aşteptăm între orele 10.00 şi 18.00 pentru o ultimă zi de vizitare, după care expoziţia urmează să fie desfăcută şi pregătită pentru refacerea ei în Franţa.

De la ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, va avea loc proiecţia filmului Triptic: Constantin Brăiloiu, Clara Haskil şi Dinu Lipatti (un film de Ana Simion, pus la dispoziţie de Editura Video). Proiecţia filmului va fi urmată de
Ecouri din România profundă – concert de muzici tradiţionale la Studioul Horia Bernea.

Ion Costache şi Mihai Diniţă din satul Merişani-Dobroteşti, Teleorman, vor cânta din caval, diferite feluri de fluiere (simple sau îngemănate), cimpoi şi ocarină – separat sau împreună – cântece de dragoste şi melodii de joc din Teleormanul de altădată.

Nelu Petru Jolţe din satul Birtin, Siminic Guti şi Leontin Dungău. Cei trei bihoreni vor executa cântece lirice (doine) şi melodii de joc: Luncanul (numit înspre Beiuş Polcă), Sălăjanul (numit şi Pe picior), Mănănţelul şi Învârtita rară (din părţile Clujului).

Nicolae Piţiş va cânta hori din Ţara Lăpuşului, va suna din trâmbită, va dansa şi va striga ca la joc. I se va alătura după voie, cu glasul, zongora, drâmba, tilinca sau viola (contra), Ioan Pop din Hoteni, Maramureş, conducătorul cunoscutului grup Iza. Împreună cu cei doi vor mai evolua Ioachim Făt (ceteră) şi Grigore Chira (zongoră, dobă, gordon), care vor executa hori şi melodii de joc de altădată din Maramureş, din Lăpuş şi din Chioarul vecin.


Vă invităm să sărbătorim împreună, pe 5 februarie, cu muzici şi bucurie !


Intrarea este liberă !






Ecouri din România profundă




Într-o măsură sau alta, toate muzicile sunt marcate de timp. Fiecare dintre ele este totodată produsul tradiţiei şi expresia epocii sale. /…/ Muzicile se transformă odată cu lumea, pentru a se adapta circumstanţelor şi a răspunde trebuinţelor şi aşteptărilor noastre.

Aceste fraze încifrează o constatare pe care etnomuzicologii au validat-o repetat, în diferitele culturi muzicale ale lumii. Dar constatarea are nevoie de nuanţări care să dea seama de situaţiile atipice: Societăţile nu se prefac cu necesitate uniform. Ele pot lăsa în urmă categorii întregi de „marginali” alcătuite din bătrâni, locuitori ai unor ţinuturi îndepărtate, analfabeţi sau agricultori care nu vor sau nu pot să ţină pasul cu prefacerile vremilor noi. Muzica acestora împietreşte parcă într-o epocă revolută, cea în care oamenii s-au simţit confortabil.

„Marginalii” societăţii româneşti sunt mai numeroşi decât s-ar crede. Ei sunt deseori părinţii sau bunicii celor care, luând viaţa în piept, au plecat la muncă în ţări străine. Trăiesc o dramă a inadaptării, care se oglindeşte în muzica lor vetustă. O muzică pe care citadinii o ignoră şi pe care recitalul din astă seară îşi propune să o dea la iveală cu ajutorul câtorva muzicieni din Teleorman, Bihor şi Maramureş.

Ion Costache şi Mihai Diniţă sunt ciobani şi agricultori din Merişani, Teleorman, cumnaţi, vecini şi prieteni. Primul, cunoscut constructor de instrumente populare, e umblat prin lume. Cel de-al doilea, ager mânuitor al fluierelor făcute de Costache, este însă un om retras, care se refugiază uneori în casă şi cântă pentru sine ca pe timpuri. Amândoi sunt oameni liberi, care refuză să-şi standardizeze cântarea, aşa cum se practică astăzi.

Nelu Petru Jolţe este paznic la Oradea, dar trăieşte şi se gospodăreşte în satul Birtin, Bihor. Cântă la petreceri moderne din vioară cu goarnă (higheghe) sau din vioară obişnuită (numită vioară dulce) împreună cu „orchestra” lui, alcătuită dintr-un saxofon, o orgă, un solist vocal şi o staţie de amplificare. Dar majoritatea melodiilor sale sunt vechi piese rurale din regiune. Tinerii le acceptă; mai mult chiar, dansează după ele cu plăcere. Nelu Petru Jolţe aruncă punţi de legătură între bătrâni şi descendenţii lor, opunându-se parcă izolării prin muzică a celor dintâi.

Nicolae Piţiş din Târgu Lăpuş, fost agricultor, s-a făcut cioban şi s-a retras în munte în anii colectivizării, ca „să scape de comunişti”. Aici, în mijlocul oilor şi al câinilor, şi-a petrecut tinereţea cu trâmbita şi fluierele lui. Cobora în sat doar când iernau oile sau când era poftit la vreo nuntă. La bătrâneţe, s-a aşezat în casa pe care şi-a construit-o departe de ceilalţi gospodari. Acum are mai mult timp să-şi facă demodatele lui cântări împreună cu Ioan Pop şi muzicanţii din grupul Iza, singurii care se pricep să-l acompanieze aşa cum îşi doreşte: ca în trecut.
 


înapoi la pagina principală
 
inchis