Catre Tur Virtual
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Horia Bernea: de la grădină la iconostas
12 august – 15 septembrie 2020




Asociația Eleon din Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 12 august, de la ora 18.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției Horia Bernea: de la grădină la iconostas. Expoziția comemorează 20 de ani de la moartea artistului.


De la grădină la iconostas, Horia Bernea, așa cum el însuși afirma, a căutat dialogul, colaborarea cu Dumnezeu. După ce a parcurs o etapă conceptualistă, abstractă, Horia Bernea s-a întors gradual spre arta figurativă, măsurându-și forțele, uriașe, cu „supunerea la dat”. A abordat genuri și teme consacrate, și-a impus sieși limite în pictură și a perseverat în a se apropia de resorturile ultime ale lumii ce ne înconjoară, cu instrumentele unui pictor care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția. Înnoirea neîncetată a căutării l-a situat permanent în preajma tainei acestei lumi. A considerat arta nu un scop în sine, ci un ajutor în supraviețuirea spirituală, iar împărtășirea bucuriilor pe care le-a trăit în drumul său către adevăr a numit-o mărturisire.
 

Efortul său integrator în plan artistic a stat sub semnul crucii, pe care a recunoscut-o, cu neîncetată uimire, în toate. Prin expoziția „Crucea”, a marcat înființarea Muzeului Țăranului Român, punând în lumină credința creștină ca fundament al civilizației satului românesc și importanța crucii ca reper în contemporaneitate. Cu delicatețe, ascuțit discernământ și gust desăvârșit, a așezat și expoziția permanentă a Muzeului, în care a aprins, ca o flacără pâlpâitoare, așa cum și-a dorit, amintirea spiritualității țăranului român. Muzeologia, ca și pictura lui Horia Bernea, s-a dorit a fi o lucrare teandrică, ce invită, nu obligă, la împărtășirea bucuriei pe drumul cunoașterii.


Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Național al Țăranului Român și în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană. Majoritatea lucrărilor au fost puse la dispoziție prin bunăvoința colecționarilor dr. Sorin Costina, Daniel și Roxana Ghiuruțan și Doina și Constantin Xifta.


Expoziția va face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, va avea loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020.
 

Sponsor: Tempo Media



 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției 
Horia Bernea: de la grădină la iconostas


În Sala „Irina Nicolau“, este permisă prezența a maximum 20 de persoane, simultan, cu respectarea regulilor de distanțare.

Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori. 

Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.

În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.




 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis