Catre Tur Virtual
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Târgul 100 de Tradiții Românești // 10 – 12 iulie 2020




În perioada 10 – 12 iulie 2020, Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiții Românești, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea la târg este liberă! Accesul se face prin strada Monetăriei, iar ieșirea prin Bd. Ion Mihalache.

Păstrând spiritul autentic al sărbătorilor populare româneşti, meşterii prezenţi la acest târg îi aşteaptă pe bucureşteni cu o sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere şi mult suflet: ii şi chimire din piele naturală ornate cu motive populare, ţesături şi straie ţărăneşti, zgărdane şi cingători cusute cu mărgele, covoare ţesute la război, icoane pictate pe sticlă și pe lemn, vase din lut sau din alamă, pentru gospodărie.

Avem bucuria ca la această ediție să ne fie alături, în cele trei zile de târg, vestitul meșter olar Ion Retezeanu, din Găleșoaia județul Gorj. Acesta va face demonstrații la roata olarului și va povesti celor interesați câteva din tainele vechiului meșteșug.

Cei care sunt în căutarea unui cadou deosebit pentru cei dragi au ocazia să aleagă obiecte unicat şi de la artizanii veniţi la târg cu vestimentaţie pictată manual, bijuterii din argint, bluze imprimate cu motive populare, uleiuri și creme din lavandă, tablouri și cărți legate în piele naturală.

Aici se pot târgui dulcețuri de trandafiri și sucuri de cătină, palincă şi diverse soiuri de miere, prăjituri de casă, suberek, fructe şi legume de sezon.

Anticarii expun obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, costume populare din toate zonele etnografice ale ţării, unelte pentru ţesut sau pentru lucrat pământul.

Mâncăruri delicioase vor fi proaspăt gătite, iar berea artizanală rece și sucurile de fructe proaspăt stoarse va stinge setea zilelor calde ale lunii lui Cuptor. Meniul bucătarilor este pentru toate gusturile: pastramă de berbecuț ținută în baiț, sărmăluțe și frigărui, cartofi țărănești făcuți pe plită.

Vă rugăm să respectați normele de distanțare socială și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.

Program: zilnic între orele 10:00-19:00



Organizator eveniment: Fundaţia Kogaion 115
Persoana de contact – Ligia Gabriela Marica
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com



 


înapoi la pagina principală
 
inchis