Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

FURCA CU ARIPI
Expoziția-atelier a meșterului Jorj Dimitriu
13 – 25 octombrie 2020




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 13 octombrie 2020, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției-atelier Furca cu aripi, dedicate meșterului Jorj Dimitriu.

Sunt oameni care își caută menirea, așa cum o face de o viață și Jorj Dimitriu. De la fotograf la olar, la cioplitor în lemn, este un drum lung, anevoios, cu multă trudă, cu nereușite, dar în final cu satisfacția lucrului bine făcut. Și poate că drumul acesta lung nu este unul întâmplător, căci fiecare obiect lucrat de „meșter” surprinde prin frumusețe, gingășie, și ne poartă spre o altă lume. O lume în care furca de tors avea valențe multiple: unealtă de muncă, obiect cu valoare estetică, obiect dăruit ca semn al logodnei, obiect cu rădăcini în lumea mitico–magică.


Furcile de tors, lucrate în lemn de nuc, de cireș, și „scrise” cu motive ornamentale care definesc un limbaj cu o vechime ce se pierde în negura timpului, vădesc gustul estetic și migala pe care Jorj Dimitriu o transmite în lucrările sale. Acestea nu sunt lucrate la întâmplare, ele „vin la timpul lor și sunt făcute atunci când mă cheamă, cu drag și bine.” Lemnul are tainele sale, pe care le destăinuie doar celor care îl îndrăgesc cu adevărat și celor care au curajul necesar să îl însufleţească. Inspirându-se din ambianța artistică a ţăranului român, meșterul realizează furci cu aripi, în care încrustează ornamente romboidale, pătrate, zig-zaguri, x-uri, linii zvelte și armonioase, unda apei, roți solare, cercuri, vârtejuri, cruci, capete de cai, dinți de lup, motive antropomorfe stilizate. Sunt motive nesfârșite pe care le combină, folosind tehnici variate, precum crestarea, cioplirea, incizia, realizând astfel obiecte de o rară frumusețe.

De-a lungul timpului furcile de tors au scris povești cu fete și flăcăi, care își puneau tot dorul și toată dragostea în aceste bijuterii. Fiecare ornament avea rolul de a sensibiliza fata iubită, iar oferirea ei în dar și acceptarea reprezenta un gest cu valoare de logodnă.

Nu știm dacă astăzi un asemenea gest va câștiga inima tinerei, dar știm sigur că vom admira și vom asculta poveștile spuse de furcile cu aripi lucrate de Jorj Dimitriu.

Expoziția poate fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 25 octombrie 2020, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.

Curatori: Oana Otilia Constantin și Simona Hobincu
 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala Acvariu este permisă prezența a maximum 20 de persoane simultan, iar la vernisaj, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.

Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori.

Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.

În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis