Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Portret / Atelier Dumitru Şchiopu




24 ianuarie – 29 februarie 2012, Sala Irina Nicolau


„Lucrezi cu stânga înăuntru şi cu dreapta afară, şi-l iei frumos, aşa, şi ţi-l întinzi, tragi de el. Dup-aia lucrezi pă marginea lui, aşa, şi-i dai forma care doreşti. Vrei să faci o oală, faci o formă mai înaltă şi rotundă, ca o oală. Vrei să faci o strachină, o-ntinzi. Totu să lucrează pă simţu’ mâinii, trebuie să simţi pământu’ la suflet. Lucrezi cu sufletu’, pui suflet acolo. Păi omu’, n-a fost făcut dân pământ? Eu nu mai poci cu mâna, e amorţită mâna, nu mai simt.”

                                                                                                                                                   Dumitru Şchopu, Vlădeşti




Muzeul Naţional al Ţăranului Român a iniţiat seria Portret / Atelier dedicată de data aceasta meşterilor bătrâni şi centrelor de meşteşuguri pe cale de dispariţie. Prin expoziţiile şi exerciţiile noastre vizuale încercăm să reconstruim şi să recuperăm, sub semnul urgenţei, poveştile şi reperele pe care meşteşugurile tradiţionale încă ni le oferă, fără a cădea în scenografierea şi calchierea tradiţiei. Pentru al treilea exerciţiu am ales schiţarea portretului / atelierului de olar al lui Dumitru Șchiopu, rămas printre ultimii care mai lucrează olărie în Vlădeştii de Vâlcea. Radiografia noastră îşi propune să urmărească contururile unei perioade de peste 60 de ani, în care profilul meşterului se recompune pornind de la adevărul meserie furate şi reinventate, personalizându-şi ceramica de la oalele de rând lucrate pentru gospodărie şi pentru sărbătorile de Moşi, la creaţii artizanale sau populare unicat aşa cum erau denumite în perioada anilor ̉70 – ̉80.






Construite pe mai multe registre, expoziţiile noastre dezvăluie o anume stratigrafie care adună împreună o serie de priviri compuse pentru a descoperi vizitatorilor mai multe niveluri de lectură a temei: arhivarea tradiţiei prezentă în relaţia colecţiei de muzeu cu obiectul patrimonializat, istoria meşteşugului, mitologiile personale care dau autenticitate şi individualitate profilului de meşter, observarea unei tipologii specifice ceramicii de Vlădeşti, vechi centru de ceramică românesc, ritmate din unghiurile de vedere ale documentării etnografice, antropologice şi nu în ultimul rând artistice.

Curator: Lila Passima

Vernisaj: 24 ianuarie 2012, ora 17.30, Sala Irina Nicolau
Demonstraţie / atelier la vernisaj: Eugen Pătru, olar din Vlădeşti, ucenicul lui Dumitru Şchiopu
Program de vizitare: până pe 29 februarie 2012, de marţi până duminică, 10.00 – 18.00

   







înapoi la pagina principală