Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Târgul de Sânmedru - de antichități țărănești
23 – 25 octombrie 2020




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 23, până duminică, 25 octombrie 2020, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.


Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:

piese de costum țărănesc,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...


Alături de anticari, Galeria de Artă Țărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedeie și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri.

Vizitatorii sunt invitați să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Coordonatorii târgului: Oana Constantin și Simona Hobincu
 

***


Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere și de ceartă.

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac și oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se așază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, București, Humanitas, 1998.


Legenda spune că Dumnezeu i-a chemat la El să le încredințeze cheile vremii, pe Sângeorz și Sâmedru: „Iaca de acum vă încredințez vouă cheile vremii și la porunca mea aveți să închideți mai devreme sau mai târziu, vremile anului. Sfinții au primit cheile și unul a plecat în dreapta, și unul în stânga. Când se aude troncănit de broaște, Sângeorzul întinde mâna și ia cheile din mâna lui Sâmedru, și mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, vremurile bune, căci prin glasul broaștei a primit o veste și poruncă de la Dumnezeu. Când păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai aude troncănit de broască, Sâmedru întinde mâna și primește cheile de la Sângeorzul, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie și cu cealaltă deschide iarna. Ei poartă cheile la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din ușile vremii și să se joace cu vremea cum le place.”
 

Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.


Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis