To Virtual Tour
Din arhivele de fotografie şi film ale Muzeului Partidului Comunist nu am păstrat mare lucru atunci când am revenit în clădirea muzeului lui Alexandru Tzigara-Samurcaş. De fapt, am păstrat doar nişte mari role de peliculă de propagandă îndesate în cutii de tablă şi câteva cutii de lemn în care am găsit clişee pe sticlă cu imagini de sat vechi, care ni s-au părut, mai mult sau mai puţin explicabil la o primă privire, cu adevărat valoroase. Mult mai târziu, le-am orodnat, le-am cercetat şi am aflat că fotografiile erau realizate de un mare fotograf uitat – Iosif Berman – jurnalist şi membru în echipele Şcolii Sociologice conduse de Profesorul Dimitrie Gusti. Acestea, împreună cu un fond important de imagini documentare de la începutul secolului XX, colecţionate la muzeu de către Tzigara-Samurcaş însuşi au stat la baza actualei Arhive de imagine a muzeului.

Mai departe, entuziasmul şi munca noastră ne-au adus norocul unor prieteni colecţionari, care au donat o mare cantitate de imagine fotografică pe suport de sticlă, de film şi de hărtie şi ale căror nume marchează încă organizarea actuală a materialelor. S-ar putea să fie singura arhivă de imagini documentare, având ca reper donatorii. Putem spune că este o arhivă a evergheţilor.

La ora actuală, Arhiva de Imagine a Muzeului Naţional al Ţăranului Român conţine gravuri, acuarele, picturi în ulei şi caiete de schiţe de teren, unele din secolul XIX, negative şi diapozitive pe sticlă, fotografii vechi în passe-par-tout de epocă, documentare vizuală de teren contemporană (cu contacte pozitive), imagine digitală (fotografie şi filmare brută), măriri fotografice pentru expoziţii şi filme documentare montate.

Pentru o primă privire à vol d’oiseau, vă propunem seria de discuri OCHI ÎN OCHI, produsă de Muzeul nostru. Pentru simpla bucurie a ochiului, vă arătăm câteva dintre imaginile pe care le iubim. Reveniţi şi veţi vedea mereu altele...

Sărbătoare cu muzici
5 februarie 2012




Duminică, 5 februarie, Muzeul Ţăranului împlineşte 22 de ani de la (re)înfiinţare.


Cu această ocazie, intrarea în expoziţia Pe aripile timpului va fi liberă, iar de la orele 12.00, 14.00 şi 16.00, vizitatorii pot participa la vizite ghidate.
Vă aşteptăm între orele 10.00 şi 18.00 pentru o ultimă zi de vizitare, după care expoziţia urmează să fie desfăcută şi pregătită pentru refacerea ei în Franţa.

De la ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, va avea loc proiecţia filmului Triptic: Constantin Brăiloiu, Clara Haskil şi Dinu Lipatti (un film de Ana Simion, pus la dispoziţie de Editura Video). Proiecţia filmului va fi urmată de
Ecouri din România profundă – concert de muzici tradiţionale la Studioul Horia Bernea.

Ion Costache şi Mihai Diniţă din satul Merişani-Dobroteşti, Teleorman, vor cânta din caval, diferite feluri de fluiere (simple sau îngemănate), cimpoi şi ocarină – separat sau împreună – cântece de dragoste şi melodii de joc din Teleormanul de altădată.

Nelu Petru Jolţe din satul Birtin, Siminic Guti şi Leontin Dungău. Cei trei bihoreni vor executa cântece lirice (doine) şi melodii de joc: Luncanul (numit înspre Beiuş Polcă), Sălăjanul (numit şi Pe picior), Mănănţelul şi Învârtita rară (din părţile Clujului).

Nicolae Piţiş va cânta hori din Ţara Lăpuşului, va suna din trâmbită, va dansa şi va striga ca la joc. I se va alătura după voie, cu glasul, zongora, drâmba, tilinca sau viola (contra), Ioan Pop din Hoteni, Maramureş, conducătorul cunoscutului grup Iza. Împreună cu cei doi vor mai evolua Ioachim Făt (ceteră) şi Grigore Chira (zongoră, dobă, gordon), care vor executa hori şi melodii de joc de altădată din Maramureş, din Lăpuş şi din Chioarul vecin.


Vă invităm să sărbătorim împreună, pe 5 februarie, cu muzici şi bucurie !


Intrarea este liberă !


 


back to main page