To Virtual Tour
Începând de la 1 iulie şi până la 1 august, copiii între 5 şi 18 ani sunt aşteptaţi la Atelierul de creativitate al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor. Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii: fotografie, pictură pe diverse suporturi, pictură pe sticlă, poveşti cu urechi, modelaj, atelier de hârtie manuală, lecţii de etnologie, poveşti, desenat, croit, ţesut, confecţionat păpuşi şi teatru de păpuşi papier-mâché, colaj textil şi altele reprezentând o listă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară.

Programul atelierelor

Luni
de la 11.00 – 12.30 construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea I)

Marţi
de la 11.00 – 12.30 pictura cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesături cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 cartea cu poveşti cu George Turliu (la Şcoala Satului) pentru copii de la 6 ani

Miercuri
de la 11.00 – 12.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 atelier foto pentru copii de la 13 ani, cu George Turliu
de la 13.00 – 14.30 colaj textil cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 hârtie manuală cu Răzvan Supuran (la Atelierul de hârtie manuală) pentru copii de la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesut la război cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani

Joi
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi de la Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 7 la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea a II-a)
de la 13.00 – 14.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani

Vineri
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi cu Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 10 la 14 ani

Sâmbătă
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani

Numărul de copii pe fiecare atelier:

1. Construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan – 15 copii
2. Pictură cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
3. Ţesături cu Lidia Stareş – 5 copii
4. Cartea cu poveşti cu George Turliu – 15 copii
5. Modelaj cu Monica Padureţ – 15 copii
6. Foto pentru copii de la 13 ani cu George Turliu – 15 copii
7. Colaj textil cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
8. Hârtie manuala cu Răzvan Supuran – 15 copii
9. Poveşti cu urechi cu Călin Torsan – 15 copii
10. Pictura pe sticlă cu Bogdan Herăscu – 7 copii

Înscrierile se fac la telefon 021.317.96.59 (Atelierul de creativitate) sau direct la muzeu în limita locurilor disponibile.


Preţ bilet - 15 lei / întâlnire


 

Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu




În Evul Mediu european, copilăria se sfârşea la vârsta de 10 ani, iar pe la 13 ani, fetele erau gata de măritiş. În alte colţuri ale lumii, de cum lăsau din mână jucăriile, băieţii din familiile domnitoare puteau primi răspunderea destinului unei ţări întregi. Aşadar, în culturi şi epoci diferite, copilăria a fost şi ea diferit percepută şi definită, dovedindu-se un concept cu graniţe şi înţelesuri schimbătoare.

Ideea proiectului nostru s-a născut tocmai din dorinţa de a aşeza în context european manifestarea acestor diferenţe şi totodată, de a marca percepţia lor şi atitudinile pe care le generează.

În atingerea obiectivului general - recuperarea şi valorificarea memoriei copilăriei (comunicată prin obiecte, imagini şi istorie orală), ca sistem de transmitere şi împărtăşire a valorilor locale şi a identităţii culturale în cadru european - ne-am propus să parcurgem următoarele etape: descoperirea şi cercetarea unor colecţii private de obiecte, printr-o abordare antropologică; organizarea de ateliere de memorie orală pentru copii şi vârstnici; crearea unui muzeu virtual al copilăriei, pornind de la expoziţii tematice; iniţierea unei platforme web ce va permite actualizarea continuă cu date despre copilărie; organizarea unei expoziţii-semnal itinerante în Europa; implicarea voluntarilor în toate etapele proiectului.

Cea mai mare provocare va fi realizarea unui muzeu atotcuprinzător al copilăriei, fie el şi virtual, dacă ne gândim că cele mai multe instituţii europene cu profil similar se concentrează doar asupra unor capitole atent circumscrise ale temei, cum ar fi jocurile şi jucăriile, inventarul de obiecte casnice etc. Ceea ce îşi doresc organizatorii şi partenerii implicaţi este o largă cuprindere, din care să nu lipsească documentarea unor probleme cum ar fi numele copilului, educaţia, sărbătorile, textele orale destinate lor, ca şi cele create de ei, bolile şi vindecările, hainele şi hrana, alături de jocurile şi jucăriile tradiţionale, sau de dezbaterile contemporane asupra tuturor acestor capitole.

Proiectul se va derula pe parcursul a 2 ani (mai 2011 – aprilie 2013) cu sprijinul Programului Cultura al Uniunii Europene. Organizator principal Muzeul Naţional al Ţăranului Român; co-organizatori: Institutul Cultural Român, Association pour la Promotion de l’éducation des enfants (Paris, Franţa) şi Muzeul din Lębork (Polonia); parteneri: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Ethnokids (Bruxelles).

Coordonatorul proiectului: Ioana Popescu - 021 317 96 61





back to main page