Catre Tur Virtual
Începând de la 1 iulie şi până la 1 august, copiii între 5 şi 18 ani sunt aşteptaţi la Atelierul de creativitate al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor. Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii: fotografie, pictură pe diverse suporturi, pictură pe sticlă, poveşti cu urechi, modelaj, atelier de hârtie manuală, lecţii de etnologie, poveşti, desenat, croit, ţesut, confecţionat păpuşi şi teatru de păpuşi papier-mâché, colaj textil şi altele reprezentând o listă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară.

Programul atelierelor


Luni
de la 11.00 – 12.30 construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea I)

Marţi
de la 11.00 – 12.30 pictura cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesături cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 cartea cu poveşti cu George Turliu (la Şcoala Satului) pentru copii de la 6 ani

Miercuri
de la 11.00 – 12.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 atelier foto pentru copii de la 13 ani, cu George Turliu
de la 13.00 – 14.30 colaj textil cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 hârtie manuală cu Răzvan Supuran (la Atelierul de hârtie manuală) pentru copii de la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesut la război cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani

Joi
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi de la Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 7 la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea a II-a)
de la 13.00 – 14.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani

Vineri
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi cu Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 10 la 14 ani

Sâmbătă
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani

Numărul de copii pe fiecare atelier:

1. Construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan – 15 copii
2. Pictură cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
3. Ţesături cu Lidia Stareş – 5 copii
4. Cartea cu poveşti cu George Turliu – 15 copii
5. Modelaj cu Monica Padureţ – 15 copii
6. Foto pentru copii de la 13 ani cu George Turliu – 15 copii
7. Colaj textil cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
8. Hârtie manuala cu Răzvan Supuran – 15 copii
9. Poveşti cu urechi cu Călin Torsan – 15 copii
10. Pictura pe sticlă cu Bogdan Herăscu – 7 copii

Înscrierile se fac la telefon 021.317.96.59 (Atelierul de creativitate) sau direct la muzeu în limita locurilor disponibile.


Preţ bilet - 15 lei / întâlnire


 

MNŢR se pregăteşte să ajungă la tine cu programe educaţionale... online





Obiecte de patrimoniu vor fi scanate, fotografiate şi vor intra într-o arhivă digitală complexă.

Meşteşuguri precum ţesutul, olăritul, lucrul cu lemnul îşi vor dezvălui din secrete, într-o manieră ludică. Copiii, dar şi adulţii interesaţi de aceste domenii, vor putea accesa cursurile on-line şi învăţa, pas cu pas, despre cum se ţese un covor, cum se arde un obiect de ceramică, care este diferenţa dintre fluier şi caval şi câte şi mai câte. Iar o parte din arhiva de imagine va veni în sprijinul fiecărui învăţăcel, pentru ca obiectele de patrimoniu naţional să-şi găsească locul, virtual, şi în casele noastre.
Proiectul „Implementare soluţii de e-educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român” va fi dezvoltat în următorii doi ani cu sprijinul financiar al Fondului European de Dezvoltare Regională, proiectul MNŢR fiind selectat şi aprobat conform adresei nr. 3169 din 21.04.2011, emisă de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.

*




 




 

Programul Operaţional Sectorial
„Creşterea Competitivităţii Economice”
co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională 
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră” 


C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă

 

Lansarea proiectului:
„Implementare soluţii de e-Educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român”




Miercuri, 2 noiembrie a.c., la Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-a lansat proiectul „Implementare soluţii de e-Educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român” co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 424/ 26.09.2011 încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 3 – „Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 3.2.3 „Susţinerea implementării de aplicaţii de e-Educaţie şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.
Proiectul se implementează pe o durată de 24 de luni (26 septembrie 2011 – 25 septembrie 2013).
Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea unui portal de e-Learning astfel încât să se faciliteze accesul public la educaţia muzeală oferită de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cursuri / ateliere de creativitate şi prezentarea obiectelor de patrimoniu în relaţie cu tematica atelierelor).
Proiectul urmăreşte crearea şi utilizarea unui portal de e-Learning în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român în vederea creşterii gradului de difuzare a programelor educaţionale oferite de muzeu şi a optimizării cunoştinţelor cu privire la obiectele de patrimoniu naţional. Portalul dezvoltat va permite accesul la cursuri de ceramică, ţesături, lemn, de dansuri şi muzici tradiţionale, efectuate cu ajutorul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor. 
Valoarea totală a proiectului este de 4.202.271,75 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.360.723, 80 lei. 


Director de program: dr. Mihai Gheorghiu, director general adjunct al MNŢR.




înapoi la pagina principală