Catre Tur Virtual
Începând de la 1 iulie şi până la 1 august, copiii între 5 şi 18 ani sunt aşteptaţi la Atelierul de creativitate al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, unde timpul înseamnă altceva decât computer şi televizor. Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii: fotografie, pictură pe diverse suporturi, pictură pe sticlă, poveşti cu urechi, modelaj, atelier de hârtie manuală, lecţii de etnologie, poveşti, desenat, croit, ţesut, confecţionat păpuşi şi teatru de păpuşi papier-mâché, colaj textil şi altele reprezentând o listă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară.

Programul atelierelor


Luni
de la 11.00 – 12.30 construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea I)

Marţi
de la 11.00 – 12.30 pictura cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesături cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 cartea cu poveşti cu George Turliu (la Şcoala Satului) pentru copii de la 6 ani

Miercuri
de la 11.00 – 12.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani
de la 11.00 atelier foto pentru copii de la 13 ani, cu George Turliu
de la 13.00 – 14.30 colaj textil cu Ruxandra Grigorescu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 hârtie manuală cu Răzvan Supuran (la Atelierul de hârtie manuală) pentru copii de la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 ţesut la război cu Lidia Stareş (la atelierul de lângă bibliotecă) pentru copii de la 7 ani

Joi
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi de la Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 7 la 10 ani
de la 11.00 – 12.30 păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan (la Atelier) pentru copii de la 7 ani (partea a II-a)
de la 13.00 – 14.30 modelaj cu Monica Padureţ (la Atelier) pentru copii de la 5 ani

Vineri
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani
de la 11.00 – 12.30 poveşti cu urechi cu Călin Torsan (la Şcoala Satului) pentru copii de la 10 la 14 ani

Sâmbătă
de la 11.00 – 12.30 pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu (la Atelier) pentru copii de la 7 ani

Numărul de copii pe fiecare atelier:

1. Construcţie păpuşi papier-mâché (figurine-animale) cu Beatrice Iordan – 15 copii
2. Pictură cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
3. Ţesături cu Lidia Stareş – 5 copii
4. Cartea cu poveşti cu George Turliu – 15 copii
5. Modelaj cu Monica Padureţ – 15 copii
6. Foto pentru copii de la 13 ani cu George Turliu – 15 copii
7. Colaj textil cu Ruxandra Grigorescu – 15 copii
8. Hârtie manuala cu Răzvan Supuran – 15 copii
9. Poveşti cu urechi cu Călin Torsan – 15 copii
10. Pictura pe sticlă cu Bogdan Herăscu – 7 copii

Înscrierile se fac la telefon 021.317.96.59 (Atelierul de creativitate) sau direct la muzeu în limita locurilor disponibile.


Preţ bilet - 15 lei / întâlnire


 

Sărbătoare cu muzici
5 februarie 2012




Duminică, 5 februarie, Muzeul Ţăranului împlineşte 22 de ani de la (re)înfiinţare.

Cu această ocazie, intrarea în expoziţia Pe aripile timpului va fi liberă, iar de la orele 12.00, 14.00 şi 16.00, vizitatorii pot participa la vizite ghidate.
Vă aşteptăm între orele 10.00 şi 18.00 pentru o ultimă zi de vizitare, după care expoziţia urmează să fie desfăcută şi pregătită pentru refacerea ei în Franţa.

De la ora 18.00, în Studioul Horia Bernea, va avea loc proiecţia filmului Triptic: Constantin Brăiloiu, Clara Haskil şi Dinu Lipatti (un film de Ana Simion, pus la dispoziţie de Editura Video). Proiecţia filmului va fi urmată de
Ecouri din România profundă – concert de muzici tradiţionale la Studioul Horia Bernea.

Ion Costache şi Mihai Diniţă din satul Merişani-Dobroteşti, Teleorman, vor cânta din caval, diferite feluri de fluiere (simple sau îngemănate), cimpoi şi ocarină – separat sau împreună – cântece de dragoste şi melodii de joc din Teleormanul de altădată.

Nelu Petru Jolţe din satul Birtin, Siminic Guti şi Leontin Dungău. Cei trei bihoreni vor executa cântece lirice (doine) şi melodii de joc: Luncanul (numit înspre Beiuş Polcă), Sălăjanul (numit şi Pe picior), Mănănţelul şi Învârtita rară (din părţile Clujului).

Nicolae Piţiş va cânta hori din Ţara Lăpuşului, va suna din trâmbită, va dansa şi va striga ca la joc. I se va alătura după voie, cu glasul, zongora, drâmba, tilinca sau viola (contra), Ioan Pop din Hoteni, Maramureş, conducătorul cunoscutului grup Iza. Împreună cu cei doi vor mai evolua Ioachim Făt (ceteră) şi Grigore Chira (zongoră, dobă, gordon), care vor executa hori şi melodii de joc de altădată din Maramureş, din Lăpuş şi din Chioarul vecin.


Vă invităm să sărbătorim împreună, pe 5 februarie, cu muzici şi bucurie !


Intrarea este liberă !






Ecouri din România profundă




Într-o măsură sau alta, toate muzicile sunt marcate de timp. Fiecare dintre ele este totodată produsul tradiţiei şi expresia epocii sale. /…/ Muzicile se transformă odată cu lumea, pentru a se adapta circumstanţelor şi a răspunde trebuinţelor şi aşteptărilor noastre.

Aceste fraze încifrează o constatare pe care etnomuzicologii au validat-o repetat, în diferitele culturi muzicale ale lumii. Dar constatarea are nevoie de nuanţări care să dea seama de situaţiile atipice: Societăţile nu se prefac cu necesitate uniform. Ele pot lăsa în urmă categorii întregi de „marginali” alcătuite din bătrâni, locuitori ai unor ţinuturi îndepărtate, analfabeţi sau agricultori care nu vor sau nu pot să ţină pasul cu prefacerile vremilor noi. Muzica acestora împietreşte parcă într-o epocă revolută, cea în care oamenii s-au simţit confortabil.

„Marginalii” societăţii româneşti sunt mai numeroşi decât s-ar crede. Ei sunt deseori părinţii sau bunicii celor care, luând viaţa în piept, au plecat la muncă în ţări străine. Trăiesc o dramă a inadaptării, care se oglindeşte în muzica lor vetustă. O muzică pe care citadinii o ignoră şi pe care recitalul din astă seară îşi propune să o dea la iveală cu ajutorul câtorva muzicieni din Teleorman, Bihor şi Maramureş.

Ion Costache şi Mihai Diniţă sunt ciobani şi agricultori din Merişani, Teleorman, cumnaţi, vecini şi prieteni. Primul, cunoscut constructor de instrumente populare, e umblat prin lume. Cel de-al doilea, ager mânuitor al fluierelor făcute de Costache, este însă un om retras, care se refugiază uneori în casă şi cântă pentru sine ca pe timpuri. Amândoi sunt oameni liberi, care refuză să-şi standardizeze cântarea, aşa cum se practică astăzi.

Nelu Petru Jolţe este paznic la Oradea, dar trăieşte şi se gospodăreşte în satul Birtin, Bihor. Cântă la petreceri moderne din vioară cu goarnă (higheghe) sau din vioară obişnuită (numită vioară dulce) împreună cu „orchestra” lui, alcătuită dintr-un saxofon, o orgă, un solist vocal şi o staţie de amplificare. Dar majoritatea melodiilor sale sunt vechi piese rurale din regiune. Tinerii le acceptă; mai mult chiar, dansează după ele cu plăcere. Nelu Petru Jolţe aruncă punţi de legătură între bătrâni şi descendenţii lor, opunându-se parcă izolării prin muzică a celor dintâi.

Nicolae Piţiş din Târgu Lăpuş, fost agricultor, s-a făcut cioban şi s-a retras în munte în anii colectivizării, ca „să scape de comunişti”. Aici, în mijlocul oilor şi al câinilor, şi-a petrecut tinereţea cu trâmbita şi fluierele lui. Cobora în sat doar când iernau oile sau când era poftit la vreo nuntă. La bătrâneţe, s-a aşezat în casa pe care şi-a construit-o departe de ceilalţi gospodari. Acum are mai mult timp să-şi facă demodatele lui cântări împreună cu Ioan Pop şi muzicanţii din grupul Iza, singurii care se pricep să-l acompanieze aşa cum îşi doreşte: ca în trecut.
 


înapoi la pagina principală