Catre Tur Virtual

Atelierul de creativitate de la MŢR
anul şcolar 2011-2012


Atelierul de creativitate al M Ţ R se pregăteşte cu teme noi pentru grupe de copiii din şcoli, licee, fundaţii, la lecţii de etnologie, desenat, pictat, inventat poveşti, calendar creştin, teatru de marionete, fotografiat, vizite şi lucru în sălile muzeului.


Cost bilete: 3 lei de persoană pentru grupuri şcolare.
Informaţii şi înscrieri la telefon 021.317.96.59.



ATELIERE CU RUXANDRA GRIGORESCU
Lecţii de etnologie, desen, pictură, cusături cu aţe şi mărgele pentru copii de la 7 ani.
Teme: memoria – primele amintiri, amintiri din copilărie, schimb de amintiri, care este prima poveste pe care v-o amintiţi, ce ne amintim, ce uităm, cum am fii fără memorie, ce înseamnă expresia „a avea memorie de elefant”; casa ţărănească – proiecte de arhitectură şi design interior, istorii de case, istorii de familie, cum ar fi să moştenim o casă, ce casă ne-am cumpăra, ce casă am vinde şi cu ce preţ, casa goală, casa plină, casa de oaspeţi, grădina de patru anotimpuri, costumul şi ţesăturile din casă.



ATELIERE CU BEATRICE IORDAN
Teatru de marionete – istoric, mod de realizare, construcţie, spectacol propriu-zis.
Teatru de păpuşi şi teatru de umbre – mic istoric, construcţie, spectacol propriu-zis.
Teatru mixt – spectacolul Micul prinţ la 1 Iunie.
Curs practic de teatru de umbre pornind de la câteva dintre personajele fantastice prezente în basme: Baba-Cloanţa, Muma-Pădurii, Făt-Frumos, Ileana-Cosânzeana şi Zmeul Zmeilor. Începând cu o discuţie despre personajul ales vom realiza scurte scenarii cărora le vom da viaţă în teatru de umbre.
Pentru copii peste 7 ani.

NOU: Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan pentru preşcolari (3-7 ani) - grupe organizate.
Pornind de la câteva siluete date, vom încerca să reprezentăm secvenţe din poveşti adaptate vârstei fiecărui grup. După ce li se va prezenta povestea, copiii, cu ajutorul siluetelor, vor învăţa câte ceva din tainele jocului de umbre mânuind ei înşişi siluetele.
Atelierul pentru preşcolari se desfăşoară o dată pe săptămână, joia, de la ora 10.30.



ATELIERE CU GEORGE TURLIU
La atelierul de fotografie învăţăm să mânuim aparatul de fotografiat. Acesta are două hăţuri şi două butoane. Primul este verde şi este foarte important pentru că de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel roşu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos. Hăţurile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnică străveche am învăţat-o de la un bătrân apaş, pe care l-am întâlnit la Babele, ţinea în mână un dagherotip şi prindea pe peliculă sufletul vântului.
Pentru copii de la 13 ani, introducere în arta fotografică, relaţionare cu aparatul foto, compoziţia imaginii şi o temă: umbra.
Cartea cu poveşti - poveşti şi desene strânse într-o carte manufacturată, atelier pentru copii de la 7 ani.



ATELIERE CU CĂLIN TORSAN
Poveşti cu urechi – cu instrumente despre instrumente... muzicale.
„Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Poveşti cu urechi. 
Este un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale. Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.”
Pentru copii peste 7 ani.


Responsabili: Mirela Florian, Ruxandra Grigorescu, Beatrice Iordan, George Turliu, Călin Torsan.
 

Expoziţia de primăvară




1 - 15 februarie 2012, Sala Foaier
Muzeul Naţional al Ţăranului Român


Finisaj: marţi, 14 februarie 2012, ora 17.00

 Arta românească a reintrat în normalitate. Nu de ieri, ci din 1990 încoace. Greu, aproape chinuit şi chinuiţi, artiştii României au trebuit să se (re)adapteze unei lumi care ar fi fost normală pentru un Petraşcu sau Pallady, dar de care cei născuţi după 1930 nu au cum să îşi aducă aminte şi pentru care constituie o provocare continuă, nu doar pentru inspiraţia artistică ci, de-a dreptul, pentru supravieţuire. Din subiecte ale propagandei de partid şi de stat, din panaş al unui regim ipocrit şi criminal, artiştii au ajuns să lucreze într-o lume pe care, adeseori, o percep ostilă, poate, mai mult decât acum 25 de ani. Aceasta este lumea „normală‟, în care artiştii au trăit şi au creat de când arta este artă pentru public. Aceasta este lumea de azi, pe care artiştii contemporani nouă o descoperă şi o surprind, cu dragoste, cu ură, cu înţelegere, imaginaţie şi candoare.
 Închişi, adeseori, într-o carapace, aparent, protectoare, artiştii României contemporane fac sacrificii de neimaginat, pentru a ne spune ceea ce simt şi ce gândesc. Ar trebui, cu siguranţă, să fim mult mai atenţi la mesajul lor, pentru că nu există un seismograf mai sensibil, pentru societatea noastră, decât artistul. Învăţând să se rupă de comanda politică şi de cea comercială, deopotrivă, artiştii noştri ne oferă o oglindă în care să ne privim, aşa cum suntem: oameni între oameni, muritori, cu speranţa în viaţa eternă, pe care doar ceea ce făurim, prin puterea spiritului nostru, o poate atinge, ca o fluturare de aripă a unei efemeride.
 Expoziţia de primăvară a Asociaţiei HDU şi a UAP se naşte, sub ochii noştri, acum, cu speranţă şi teamă, cu fior şi serenitate, în acelaşi timp. Când iarna vieţuirii noastre face loc renaşterii anuale a gândurilor pe care le punem la temelia oricărei făptuiri, artiştii care expun acum, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, nu fac parte, nici pe departe, din aceeaşi generaţie, din aceeaşi şcoală, din acelaşi curent. Dar sunt legaţi de ceea ce îi face pe oameni să vibreze, mai mult decât orice cuvânt: de dragostea pentru frumos.
Arheologii, pentru a descoperi taina trecutului, secţionează straturile istorice, consemnând, cu acribie, ceea ce văd. Expoziţia de primăvară a anului 2012 este, de fapt, o secţiune tăiată, cu răceala minţii şi cu pasiunea sentimentului curatorului, prin arta contemporană românească. Este dreptul nostru să ne placă sau nu ceea ce vedem, să ne dorim sau nu să luăm acasă aceste opere ori să le lăsăm în uitare. Dar, ceea ce mi se pare evident, este că nu putem rămâne indiferenţi. Dacă pierdem această clipă de înţelegere a lumii, ne pierdem pe noi.

Virgil Ştefan NIŢULESCU
 


înapoi la pagina principală