Catre Tur Virtual
Atelierul de creativitate este un proiect al Muzeului Naţional al Ţăranului Român aflat în derulare încă din 2001. Irina Nicolau a avut ideea şi a susţinut organizarea unor ateliere de creativitate care să ofere o completare sau o alternativă la educaţia care se face în şcoli, prin care copiii dobândesc cunoştinţe despre sat, ţăran, obiceiuri; deprind abilităţi practice, dar mai ales li se stârneşte creativitatea şi creează cu mâinile lor diverse obiecte.
Atelierul de creativitate a pornit cu trei secţiuni: etnologie – poveşti – desen, cusături – ţesături şi modelaj în lut la care, în timp, s-au adăugat alte cîteva activităţi pentru copii: curs de fotografie, atelier de teatru de păpuşi şi construit păpuşi, ateliere de sunet şi meşteşug, ţesut la război, atelier de hîrtie manuală şi altele.
Atelierul de creativitate este structurat în patru programe diferite. Anual, există o sesiune în timpul anului şcolar la care copiii vin cu clasa, o altă sesiune în vacanţa de vară la care vin cu părinţii, acţiunea de 1 Iunie şi un program cu artişti invitaţi şi colaboratori care se suprapune cu primele.
Periodic se publică cele mai bune creaţii ale copiilor.

Atelierul de etnologie, desen, pictură cu Ruxandra Grigorescu

Pornind de la pictura ţărănească văzută în sălile muzeului, copiii desenează şi pictează pe diverse suporturi (hârtie, pânză, lemn, sticlă, mic mobilier). După modele (izvoade), dar şi din imaginaţie, pofta de culoare vine văzând, lucrând, experimentând. Atelierul e la dispoziţia elevilor (pe tot parcursul anului şcolar) şi a celor interesaţi (în timpul vacanţei mari). În timpul anului şcolar participarea la cursuri este colectivă (clase cu circa 20 de elevi sau grupe de grădiniţă), iar în timpul vacanţei de vară cursurile se ţin în iulie cu grupe de câte 10 - 15 copii (avînd două astfel de întîlniri pe săptămână).
Colaborările se fac cu şcoli, licee, grădiniţe şi fundaţii din Bucureşti, iar pe proiecte punctuale avem şi cursanţi elevi din sate aflate în proximitatea Bucureştiului.

Atelierul de cusături-ţesături cu Ruxandra Grigorescu şi Lidia Stareş

Cu ace, aţe, mărgele, lânuri şi paiete, nasturi, foarfeci şi tipare, la atelierul de croitorie, broderie şi ţesut se lucrează după informaţia bogată din muzeu sau după inspiraţie. Avem gherghef şi război de ţesut şi specialişti (meşteri şi artişti profesionişti). Participanţii sunt elevi, copii de grădiniţă şi liceeni. Grupele de lucru sunt de maxim 10 copii.

Atelierul de teatru cu Beatrice Iordan

Propune apropierea copiilor de lumea poveştilor tradiţionale, dar nu numai. Repertoriul cuprinde piese tradiţionale, cum au fost Lăzărelul (jucată în 2007) şi Vicleimul (jucată în 2006), texte aparţinînd repertoriului clasic, Romeo şi Julieta (jucată în cadrul festivalului de la Teatru de Operetă), Viaţa e frumoasă, (noiembrie 2009) şi Micul Prinţ (proiect în lucru), precum şi piese create de noi: O poveste cu umbre (jucată în martie 2010) şi Melcişorul cel grăbit (jucată în aprilie 2010).
Pe lîngă apropierea de text, acest atelier îşi propune însuşirea unor tehnici de construit păpuşi (specifice păpuşarilor profesionişti) şi a modalităţilor de construcţie a decorului specific piesei alese pentru a fi jucate şi se finalizează cu jucarea propriu-zisă a piesei de către micii actori. Pe durata atelierului de teatru participanţii vor fi ajutaţi să înţeleagă şi să deprindă arta mânuirii păpuşii, precum şi arta jocului actoricesc.
Atelierul de teatru este un atelier de lungă durată întinzându-se pe parcursul unui an şcolar. Vârsta minimă de participare este 8 ani. Numărul maxim de participanţi într-o grupă este de 10 copii.

Atelierul de construcţie scenografică cu Beatrice Iordan

Este continuarea atelierului de teatru, dar se desfăşoară doar în timpul vacanţelor de vară şi vizează însuşirea unor tehnici de realizare de măşti şi diferite tipuri de păpuşi (păpuşi pe sticlă, păpuşi pe linguri de lemn, păpuşi pe băţ, marionete, animăluţe din sârmă etc). Acest atelier presupune doar construcţia scenografică, nu şi tehnici de mânuire.
Vârsta minimă de participare - 7 ani. Numărul maxim de locuri într-o grupă este de 10 copii.

Atelier de fotografie cu George Turliu

La atelierul de fotografie învăţăm să mânuim aparatul de fotografiat. Acesta are două hăţuri şi două butoane. Primul este verde şi este foarte important pentru că de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel roşu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos. Hăţurile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnică străveche am învăţat-o de la un bătrân apaş, pe care l-am întâlnit la Babele, ţinea în mână un dagherotip şi prindea pe peliculă sufletul vântului.

Poveşti cu urechi de Călin Torsan

Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Poveşti cu urechi.
Iniţial, alături de Ciprian Voicilă, coordonatorul proiectului Venim noi la voi! – un curs itinerant de etnologie –, am dezvoltat aceste cunoştinţe în faţa mai multor elevi de şcoală şi liceu din Bucureşti. Această iniţiativă a fost întâmpinată cu o curiozitate şi un interes pe care nu le-am fi bănuit la vremea respectivă.
Aşa se face că, după câţiva ani, am hotărât să reiau drumurile deschise atunci în ceea ce astăzi se numeşte Poveşti cu urechi, un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale.
Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.

Atelierul de ceramică

Funcţionează la Muzeu din 2001 sub forma modelajului în lut.
Din 2007 atelierul de ceramică, fiind cel mai solicitat de copii şi de părinţi, a început să fie ţinut şi de ceramişti sau meşteri olari invitaţi la muzeu. Colaborarea cu Asociaţia Gaspar, Baltasar şi Melchior la proiectul Lut Ars s-a materializat în ateliere foarte apreciate de copii la roata olarului, susţinute în fiecare an de 1 Iulie de meşterul olar din Piscu, Dumitru Constantin şi într-un cuptor de ars ceramică construit de acelaşi meşter în curtea muzeului. În septembrie-octombrie 2008; Karin Heyne, ceramistă şi fondatoare a unui atelier de creativitate în Dresda (şi care organizează şi susţine de 20 de ani cursuri de pictură, ceramică, tipărituri, serigrafie, lucru în lemn şi piatră pentru copii) a susţinut 10 ateliere pentru copii urmate de o ardere neagră. Atelierul de ceramică a fost susţinut de ceramista Monica Pădureţ.

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran

Un proiect început din grijă, atenţie, conştientizare faţă de hârtie şi de meşteşugul care a făcut-o posibilă. Meşteşugul se învaţă şi se transmite mai departe. Aşa a început Atelierul de Carte. O idee s-a continuat cu o alta şi primele hârtii au început să apară: născute din vegetale sau renăscute din surorile lor reciclate. Copiii au fost primii curioşi şi “utilizatori” ai hârtiei manuale. Ei au descoperit că acuarelele se combină într-un fel anume pe hârtia asta groasă, ca o sugativă. Atelierul de Carte şi-a găsit firesc rădăcinile şi şi-a deschis porţile către lume (2008) prin cursuri de hârtie manuală, legătorie şi tipar manual la muzeu. Cele 4 întâlniri săptămânale urmează paşi întru “simpla” înţelegere a hârtiei: ce este şi cum se face hârtia manuală? Unde şi cum se intersectează hârtia cu alte inserţii? Ce alegi să aşterni şi să(-ţi) spui prin text şi imagine pe o hârtie făcută de tine?
Cursurile se finalizează cu o carte-obiect legată manual şi ştanţată pe copertă.

Ateliere cu Silviu Fologea

Vă propunem un nou atelier, de cusut păpuşi de pluş, interactiv, avînd în vedere succesul de care s-a bucurat cu mai multe ocazii, în care copiii au arătat multă curiozitate şi au fost gata să dea o mînă de ajutor la construirea propriilor jucării. Cu excepţia cusutului la maşină, ei participă nemijlocit la întregul proces de productie: alegerea tiparului, umplerea figurinelor cu vatelină, colorarea lor (atunci cînd materialul principal este unul alb), fixarea ochilor şi a altor accesorii care vor fi folosite.

Informaţii suplimentare la 021 317 96 59

Patrimoniu şi identitate locală

Carmen Mihalache




Colecţii săteşti din România
septembrie 2009


Dacă iei la pas satele României, găseşti mai peste tot mici muzee etnografice fără pretenţii, aflate în grija primăriilor, sau doar „colţuri muzeistice” organizate cu mijloace modeste, cel mai adesea în instituţiile de învăţământ. Dar nu arareori, poate chiar acolo unde te-ai aştepta mai puţin, poţi afla colecţii de obiecte de interes etnografic, mici case-muzeu sau chiar adevărate muzee particulare, deschise pentru publicul local sau turişti, realizate de persoane entuziaste, fără pregătire de specialitate, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţare proprie.
Cu infinită pasiune şi răbdare, într-un gest recuperator demn de toată lauda, aceşti oameni au adunat piese valoroase şi se zbat să le pună în valoare aşa cum merită. Încercând pe cont propriu o punere în valoare a trecutului atât personal cât şi al comunităţii din care fac parte, pentru că nu pot rămâne nepăsători faţă de istoria, obiceiurile şi îndeletnicirile zonei şi ale oamenilor din jurul lor, de care le pasă, aceşti entuziaşti la care ne referim creează mici spaţii culturale vii. Cu ajutorul unor mărturii recuperate, obiecte vechi, documente istorice, fotografii de arhivă, produse ale fostelor manufacturi locale, adunate de la localnici şi alăturate în cele mai diverse moduri şi tonalităţi, ei dau sens unor spaţii în care cultura locală, trecută prin filtrul judecăţii unui singur om şi purtând amprenta personalităţii lui, capătă forme şi interpretări originale.
Aceste mici „muzee de autor” şi totodată depozite de patrimoniu şi memorie culturală ar putea fi considerate, cel puţin la prima vedere, un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, dar şi o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale, o premisă pentru dezvoltarea turismului cultural. Au, de asemenea, potenţial pentru a deveni, într-o politică culturală coerentă, puncte comunitare de acces la informaţie şi cultură, principalii beneficiari ai valorificării acestora fiind în primul rând comunităţile respective.
Asemenea colecţii s-au născut din nevoia de a păstra obiecte care povestesc pe limba lor despre obiceiuri, meşteşuguri, tradiţii, moduri de trai pe care comunitatea le resimte ca fiind pe cale de dispariţie. Ele reprezintă o încercare nesistematică şi, în ansamblu, incoerentă de a le întârzia dispariţia sau de a face suportabilă transformarea lor în altceva.
Iniţiativele de acest gen nu se bucură întotdeauna de o susţinere organizată din partea autorităţilor locale, nici de un sprijin de specialitate care să le ofere consultanţă în vederea conservării, protejării, înregistrării şi valorificării unor bunuri de certă importanţă culturală, multe cu valoare patrimonială. Nu beneficiază de protecţie instituţională, iar prezenţa lor nu pare să fie luată în considerare de nicio politică culturală.

Având în vedere această stare de fapt, Muzeul Ţăranului Român a iniţiat în anul 2008 un experiment, proiectul-pilot PATRIMONIU ŞI IDENTITATE LOCALĂ. Identificarea şi promovarea unor colecţii săteşti din România, desfăşurat cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN). Scopurile propuse au fost multiple:

1. studierea pe criterii profesionale specifice a câtorva dintre numeroasele colecţii etnografice particulare de interes local;
2. asigurarea unui nivel decent de pregătire în gestionarea patrimoniului pentru colecţionari;
3. stimularea dezvoltării colecţiilor;
4. promovarea acestor colecţii săteşti, cu patrimoniul cultural tezaurizat, ca obiective de turism cultural;
5. asigurarea unei mai largi vizibilităţi a acestor colecţii la nivel naţional;
6. atragerea atenţiei, atât a factorilor de resort locali, cât şi a celor centrali, precum şi a societăţii civile şi a unor organizaţii neguvernamentale asupra valorii şi importanţei acestor colecţii.

Experimentul a reuşit şi s-a încheiat cu rezultate notabile. Au fost identificate şi studiate opt colecţii săteşti răspândite pe întreg teritoriul ţării (Bihor, Constanţa, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Olt). Colecţionarii au participat la un stagiu de formare, prin care li s-au oferit cunoştinţe de bază cu privire la patrimoniu, legislaţia în domeniu, modalităţi de conservare, punere în valoare şi promovare a colecţiilor, atragerea de fonduri pentru proiecte culturale. Fenomenul a fost prezentat specialiştilor printr-o masă rotundă, şi publicului larg, printr-o expoziţie-atelier realizată de colecţionarii înşişi cu exponate din colecţiile proprii. Expoziţia a fost însoţită de o foaie de sală şi de o publicaţie, Robii frumosului, cu scop documentar şi de prezentare a colecţiilor. Pentru o vizibilitate sporită a fenomenului cercetat, dar si pentru o mai intensă promovare a colecţiilor incluse în proiectul-pilot, a fost demarată o colaborare cu CIMEC prin intermediul căruia au fost incluse şi acestea pe lista muzeelor şi colecţiilor din ţară. În plus, Robii frumosului poate fi acum consultată on-line pe site-ul acestei instituţii.
Realitatea din teren ne-a demonstrat că proiectul nostru a răspuns nevoilor unei categorii de beneficiari pentru care nu s-au oferit încă programe culturale coerente la nivel de politică culturală naţională, că a avut relevanţă în raport cu contextul cultural local şi că poate deveni un model de bună practică în domeniul patrimoniului cultural.
Problemele ridicate de patrimoniul cultural local din spaţiul rural (semnificaţie, prezervare, valorificare) şi de relaţia dintre colecţiile săteşti ale unor iniţiatori privaţi şi comunităţile locale nu puteau fi rezolvate printr-un singur proiect, de mică amploare în raport cu fenomenul, ca cel iniţiat de Muzeul Ţăranului Român. Însă o angajare pe termen mediu a instituţiei într-o acţiune de anvergură putea provoca o dezbatere de idei asupra fenomenului, astfel încât să se caute şi să se găsească soluţii pentru problemele colecţiilor în sine şi ale impactului pe care acestea îl au în sânul comunităţilor locale, dar şi în plan naţional, ca resursă culturală.
Prin urmare, începând cu anul 2009, proiectul a fost transformat în program cultural. Primul punct al acestui program s-a încheiat în 2009 prin desfăşurarea, la sediul Muzeului Ţăranului Român, a unor evenimente dedicate unui nou grup de colecţionari şi colecţiilor acestora, unele dintre aceste evenimente având, din nou, deschidere spre presă şi public:

1. Susţinerea, în perioada 22 – 25 septembrie 2009, a unui nou stagiu de formare pentru 6 colecţionari din judeţele Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Galaţi, Harghita, Sibiu, Vrancea. Aceştia au beneficiat de informare şi consultanţă cu privire la patrimoniul cultural, la legislaţia în domeniu, la modalităţile de conservare, de punere în valoare şi de promovare a colecţiilor, de atragere de fonduri pentru proiecte culturale. În cadrul acestui stagiu, colecţionarii au vizitat depozitele, atelierele, laboratoarele şi sălile de expoziţie ale muzeului.


2. Organizarea în ziua de vineri, 25 septembrie, cu începere de la ora 9.00, a unui atelier cu tema: Colecţiile particulare săteşti. Pledoarie pentru o reţea naţională. În cadrul acestuia au avut loc dezbateri pe marginea propunerii MŢR de a iniţia înfiinţarea unei reţele naţionale a colecţionarilor din mediul rural. La dezbateri au participat specialiştii muzeului participanţi la proiect, colecţionarii (atât cei implicaţi în proiectul de anul acesta, cât şi cei de anul trecut), invitaţi de la RMNR (Reţeaua Naţională a Muzeelor din România), manageri culturali, alţi invitaţi interesaţi de fenomenul pus în discuţie.


3. Deschiderea unei expoziţii de fotografie în perioada 26 septembrie – 18 octombrie 2009, al cărei vernisaj a avut loc vineri, 25 septembrie, la ora 17.30, în sala „Irina Nicolau”. Expoziţia a reunit cele şase colecţii, aducând în faţa publicului interesat imagini surprinse la faţa locului, ca o invitaţie de a-i vizita pe aceşti entuziaşti fără simbrie la ei acasă.


4. Publicarea setului de pliante Muzee şi colecţii săteşti din România (I).
Toate aceste evenimente, organizate şi în anul 2009 cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, au fost şi sunt destinate a înlesni colecţionarilor accesul la experienţa muzeografică a Muzeului Ţăranului Român, la o cunoaştere reciprocă şi la un schimb de experienţă, la o primă comunicare cu publicul bucureştean şi cu mass-media.
Identificarea şi cercetarea unor colecţii noi, anual, pentru monitorizarea fenomenului şi constituirea unei arhive de informaţii specializate, promovarea lor (atât prin expoziţii clasice sau multimedia - fotografie, text, film - organizate anual, cât şi prin publicaţii - broşuri sau pliante de prezentare a colecţiilor şi colecţionarilor), profesionalizarea colecţionarilor (prin stagii de formare perfecţionate de la an la an, organizate la muzeu), mobilizarea colecţionarilor în sensul asocierii într-o breaslă (pornind de la intenţia şi opţiunea lor liber exprimată de a se uni într-o astfel de organizaţie profesională), consilierea şi sprijinirea lor în acest sens au fost priorităţile noastre pentru 2009. Aceste acţiuni vor continua în anii următori, dublate de diseminarea rezultatelor cercetării şi ale programului.
Încercarea de a sprijini într-un mod profesionist, cu mijloacele unei instituţii puternice, eforturile acelor colecţionari dornici de a păstra şi de a promova pe termen lung un patrimoniu cultural important, nebăgat în seamă, gestionat nepotrivit şi prost valorificat nu este uşoară, nici lipsită de riscuri. Sunt întrebări care-şi aşteaptă încă răspunsul: aceste colecţii fac un serviciu comunităţii locale din punct de vedere cultural sau rămân doar rodul unei pasiuni pentru lucrul vechi, pentru trecut, pentru „tradiţii”? Dacă fac într-adevăr un serviciu, cum îşi pot dezvolta şi promova proprietarii lor oferta culturală? În ce mod sau care ar fi cel mai adecvat mod în care ar putea fi incluşi într-o politică a dezvoltării patrimoniului la nivel naţional?

Programul Muzeului Ţăranului Român este o acţiune culturală deschisă, el atingându-şi finalitatea numai în măsura în care va genera, la varii niveluri, alte şi alte acţiuni culturale, ştiinţifice, organizatorice, mediatice, în vederea promovării şi consolidării colecţiilor şi muzeelor săteşti private. Ele trebuie privite ca parte preţioasă a patrimoniului cultural naţional şi sprijinite ca atare. Prin rezultatele sale pe termen lung şi mediu, proiectul asigură o vizibilitate mai bună unor colecţii cu potenţial cultural mare, care pot fi încadrate cu succes în reţele de turism cultural şi rural.





























înapoi la pagina principală