Catre Tur Virtual

An nou școlar, cu aceleași ateliere de după sau în loc de școală: desen, pictură pe diverse suporturi, cusături, colaj, țesături fel de fel, povești – povești jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu și modelaj în ceară sau lut, hârtie manuală. Pentru copii de la trei ani, sigur și pentru maturi și bunici, pentru școli, grădinițe, asociații și școli (așa-numite-oficial) speciale, din București sau de oriunde.
Abordările multidisciplinare și nonformale pun în centru viața țărănească, povestea și obiectul țărănesc, aducând în experiența imediată, recentă a copilului un tip de cultură la care nu mai are acces în viața de zi cu zi.
Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere și conform cu categoria de vârstă indicată în descrierea atelierului.
Prețul: 15 lei/participant. Au gratuitate beneficiarii organizațiilor nonprofit și școlilor speciale.
Unde: Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea din str. Monetăriei nr. 3, București, sector 1.
 

Program luna octombrie:
 

Luni

10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundațiilor, asociațiilor și școlilor speciale

Marți

10.30-12.00 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

13.00-14.30 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informații și înscrieri la telefon 021 317.96.59

Miercuri

10.30-12.00 Ateliere de colaj textil, cusături cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la telefon 021.317.96.59.
Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)
Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture.

Joi

10.30-12.00 Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor tradiționale românești cu Beatrice Iordan, pentru grupuri organizate (clase) și copii de la 5 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la beatriceiordan@yahoo.com.
Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o serie de povești (patru la număr, câte o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii.
La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

13.00-14.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu, pentru grupuri organizate, copii de la 7 ani, cel mult 15 participanți, înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com
În câte feluri se poate spune o poveste? Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?
Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața. Atelier de crescut povestași.

Vineri

10.30-12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, informații și înscrieri la telefon: 021.317.96.59
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)
Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești...

Sâmbătă

10.00-11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii de minim 6 ani, maxim 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.

11.00-13.00 și 14.00-16.00 Croit, țesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți. Înscrieri la telefon: 0722.798.284
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

11.30-13.00 Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, înscrieri la telefon 0737.346.872.
Vor fi abordate o serie de tehnici : modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).

Duminică, începând cu 21 octombrie

Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informații și înscrieri la 0727.015 825.
Ceramica este un meșteșug vechi - de la începutul timpului oamenii au modelat pământul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-și construi recipiente, unelte, piese arhitecturale,obiecte de cult etc. În prezent, ceramica a evoluat la rang de artă. Vom explora împreună tehnicile de modelaj ale pământului și vom trezi curiozitatea în ceea ce privește arta ceramică. Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte.

21 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 1 - Înaintea roții
Vasele de ceramica sunt întâlnite în istorie cu mult înainte de invenția roții. Și totuși, cum puteau oamenii lucra vase de ceramica fără roata olarului? Haideți sa aflam!
Pentru 10 participanți de la 3 ani

28 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 2 - Cahla
Ne pregătim de iarnă gândindu-ne la căldura sobei de la țară. Ea este placată cu cahle, care radiază căldura în casele oamenilor. Soba este un element important al casei, de aceea trebuie decorata cum se cuvine, cahlele sale nu numai ca ne încălzesc, dar pot spune și povești.
Pentru 15 participanți de la 5 ani

La cerere se va desfășura, pentru grupuri organizate, și Atelierul de hârtie manuală cu Sașa Liviu Stoianovici, înscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie. Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.
Atelier pentru maximum 15 participanți.



 

Sărbătorile lunii noiembrie




8 noiembrie: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gabriil (Hranghelul); Năpustitul areţilor

Îngerii sunt duhurile slujitoare lui Dumnezeu. La început toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte din ei, cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer şi au devenit demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit, pe veci conducător, pe Arhanghelul Mihail.
În aceeaşi zi este sărbătorit şi Arhanghelul Gavriil, îngerul tălmăcitor al viselor şi vedeniilor. Gavriil vesteşte lui Ioachim şi Anei naşterea Mariei, Maica Domnului, tot el descoperă preotului Zaharia naşterea şi menirea lui Ioan Botezătorul, în fine, o anunţă pe Fecioara Maria că-l va aduce pe lume pe Domnul Hristos.

Despre Arhanghelul Mihail se crede că ar primul sfânt făcut de Dumnezeu. Căci ar fi fost mai întâi slugă la Diavol. Sfântul Petru l-a chemat să vină la partea cea bună, dar Arhanghelul Mihail a refuzat, socotindu-se prea păcătos. Într-o zi, se afla cu Diavolul la scaldă, iar Dumnezeu a îngheţat apa, să rămână Diavolul dedesubt şi să poată veni Mihail la el. Arhanghelul a început să zboare, dar Diavolul a spart gheaţa şi a încercat să-l prindă. Dumnezeu a poruncit Sfântului Ilie să-l trăsnească pe Drac. Aşa a ajuns Sfântul Mihail de-a dreapta lui Dumnezeu.
Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moşi. De Hranghel fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de veci“ în lumea de dincolo. Finii merg cu colăcei la naşi. Se amestecă berbecii cu oile. În acest scop se face turta areţilor (berbecilor) care se aruncă între oi. Dacă ea cade cu faţa în sus, oilor le va merge bine. Se serbează „cu desăvârşit nelucru“.
Arhanghelul Mihail ia sufletul omului în ceasul cel de pe urmă. În unele locuri se crede că este nu numai stăpân pe vieţile oamenilor, ci şi pe Lună şi Soare. Ba chiar şi peste Mamarca, nevasta lui Scaraoţchi. El taie cu sabia pânza norilor plini cu grindină. Se spune despre Arhanghelul Mihail şi despre Sfântul Ilie că ei, neluând canon pe pământ, sunt în cer cu trup viu, trup ce nu a avut parte de moarte chinuită. La Judecata de Apoi, sângele lor va arde pământul de şapte stânjeni şi îl va curăţi.
Despre Gavriil se spune că stăpâneşte ciuma, ca şi Sfântul Haralambie, şi că ar fi dat Maicii Domnului vestea naşterii lui Iisus.

11 noiembrie: Sfântul Mina; Sărbătoarea Tâlharilor

Sfântul Mina este protectorul păgubaşilor. Femeile merg la biserică şi lipesc de sfeşnice lumânări „întoarse“, cu feştilele în jos. Adică aşa să li se întoarcă şi lor acasă lucrurile furate…

12-14 noiembrie: Martinii de Toamnă

Martinii sunt patronii urşilor. Se sărbătoresc toamna şi iarna. Fiind animalul cel mai puternic din Carpaţi, ursul are parte de multă atenţie.

14 noiembrie: Filipii de Toamnă; Intrarea în Postul Crăciunului

Femeile sunt cele care ţin şi Filipii de Toamnă. Numărul Filipilor variază de la unu la şapte. Cine îi ţinte îşi apără casa de foc, stricăciuni, şerpi, strigoi, dar, mai ales, de pagubă de la lupi. De Filipi femeile fac numai mâncare, nimic altceva. Este cu totul neîngăduit să macini, să torci, să înţepi, să coşi. Cel mai rău este să coşi cu aţă roşie.
Începe vremea când lupii se împerechează. Lupoaicele caută tăciuni. Dacă ar găsi tăciuni, i-ar mânca şi s-ar prăsi mai bine. La românii din Balcani există o sărbătoare asemănătoare, purtând numele de Sfinţii Surghinaţi. Ca să se ferească de lup, femeile leagă foarfecele. Unele nu îşi piaptănă părul ca să se încurce cărările lupilor în pădure.
Înainte de a intra în Postul Crăciunului, oamenii fac petreceri mari. La petreceri trag cu puşca. Urmează un post de patruzeci de zile, cel mai lung după cel al Paştelui.

21 noiembrie: Ovidenia

Este ziua când Ioachim şi Ana au dus-o la Templu pe Fecioara Maria şi au încredinţat-o preotului Zaharia. Aici a rămas Fecioara timp de doisprezece ani. După ce a ieşit din Templu, a fost logodită cu dreptul Iosif, ruda sa în vârstă de 84 de ani.

Biserica sărbătoreşte intrarea în biserică a Fecioarei Maria. Se deschid cerurile, animalele vorbesc. Se fac praznice pentru cei care au murit de moarte năprasnică. Din această zi, femeile nu mai spală rufe la râu. Uşile şi ferestrele sunt unse cu usturoi. Nimeni nu munceşte. Se dau de pomană cană cu apă sau bragă, lumânare aprinsă şi colăcel.

25 noiembrie: Sfânta Ecaterina

O ţin mai ales femeile cu nume de Ecaterina, Caterina, Catalina. Nu muncesc deloc de frică să nu înnebunească. Se ştie că Sfânta este aspră.

30 noiembrie: Sfântul Andrei (Sântandrei); Ieşirea din Filipii de Toamnă

Se zice că Sfântul a fost copil părăsit de mamă, pus într-o albiuţă şi aruncat pe apă. O femeie l-a găsit şi l-a luat. Copilul a crescut şi făcea pe paznicul în livadă. Tatăl vitreg a venit într-o noapte să vadă şi el ce mai e pe acolo. Băiatul, fără să ştie, l-a împuşcat. S-a dus la preot să se mărturisească. Preotul i-a spus că păcatul este atât de mare încât nu poate fi curăţat decât prin foc. Andrei îl omoară pe preot. Caută altul şi sfârşitul este acelaşi. Se duce la un călugăr. Acesta îl păcăleşte să intre într-o fântână. Închide fântâna cu un lacăt şi pune deasupra un bolovan foarte mare. Cheia de la lacăt o aruncă într-o apă. După o sută de ani, nişte pescari aduc călugărului (care, culmea, mai trăieşte) câţiva peşti. Într-unul din peşti călugărul găseşte cheia. Trimite pe cineva să deschidă fântâna. Andrei este, şi el, încă viu. Îi pun în spinare o pereche de desagi plini cu bolovani şi îl trimit să pască oi până când oile cele albe vor deveni negre şi cele negre albe. Andrei pleacă, având bolovanii în spate şi oile în faţă. Întâlneşte un hoţ care îi spune că a omorât oamenii din trei sate şi merge să-i omoare şi pe cei din alt sat. Andrei ridică ciomagul şi îi dă hoţului una în cap. În clipa aceea oile îşi schimbă culorile. Dumnezeu îl iertase.
În noaptea de Sfântul Andrei, cohortele de duhuri necurate se dezlănţuie. Strigoii şi strigoaicele, călărind limbile de meliţă, se bat la hotare. Oamenii se apără cu usturoi tăvălit în funingine, mănâncă mujdei. Se pare că strigoiul vine la fereastră şi te întreabă: ai mâncat usturoi? Tu trebuie să mănânci, dar să nu-i răspunzi. Dacă îi răspunzi, amuţeşti.
Strigoii se fac din copii proveniţi din mariaje între rude, din copii nebotezaţi, lepădaţi, născuţi între tufe, din copii care, la naştere, au avut o bucată de placentă pe cap. Şi un adult poate să devină strigoi dacă îl muşcă un ţânţar în ziua de Sfântul Gheorghe, dacă jură strâmb sau are a face cu Diavolul. Noaptea de Sfântul Andrei este foarte bună de vrăji. În multe locuri se zice că Ursitoarele vin să vorbească cu fetele despre ursitul lor. Sfântul Andrei este pus în relaţie cu lupii; el e protectorul oamenilor atacaţi de lupi. De casele unde Sfântul Andrei are ţinere nu se apropie lupul. În această zi nu se dă nimic de împrumut. Copiii taie ramuri de măr, păr, prun şi le pun la înflorit să le aibă la Sfântul Vasile, când sorcovesc. De Sântandrei se ţine ultimul dintre Filipii de Toamnă.

Andrei, fiul lui Iona din Galileea şi fratele lui Petru, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. După ce acesta îl botează pe Iisus în Iordan, Andrei îl urmează peste tot pe Mântuitor, fiind martorul minunilor pe care le săvârşeşte. Propovăduieşte credinţa lui Hristos în Balcani şi în ţinuturile Mării Negre. Sfârşeşte răstignit pe o cruce în formă de X, căreia i s-a dat numele de „crucea Sfântului Andrei“.


Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești




înapoi la pagina principală
 
inchis