ANTROPOLOGIE VIZUALĂ – ghid sumar de folosire ( Ioana Popescu)

1. DEFINIRE

Nu numai în România, dar şi în mediile academice mai puţin specializate în domeniu din Europa Occidentală, Antropologia Vizuală este încă privită ca o disciplină misterioasă, admirată şi…foarte vag definită. In plus, în condiţiile în care piaţa ştiinţifică şi culturală românească produce şi consumă frecvent antropologie vizuală, uneori fără să o conştientizeze (documentare, reportaje fotografice, eseuri de imagine), trebuie să recunoaştem că cele care nu sunt pur şi simplu eşecuri, sunt produsul exclusiv al talentului sau chiar al sclipirii de geniu ale realizatorilor, în absenţa unei reflecţii teoretice din perspectiva disciplinei.

*

Ca mai toate disciplinele ştiinţifice umaniste în perioada postmodernă, (AV se conturează ca disciplină la începutul anilor 60) şi AV se află pretutindeni în continuă definire şi redefinire a teoriei, a graniţelor domeniului, a metodologiei. În România, ca şi în celelalte ţări al Europei C şi de E, antropologia s-a dezvoltat ca o prelungire modernă (upgradare) a etnologiei, ea însăşi apărută ca o consecinţă a dezvoltării folcloristicii (atenţie la „folclor”!) şi etnografiei. Relaţia temporală şi de cuprindere între aceste discipline poate fi vizualizată ca o păpuşă Matrioşka. E o suprapunere de învelişuri, o Matrioşkă purtând în pântec un nucleu format din 2 gemeni, culegerea şi tipologizarea creaţiilor orale (folcloristica) şi culegerea şi descrierea satului reprezentat prin artefacte şi comportamente (etnografia). Gemenii sunt adăpostiţi de învelişul etnologiei rurale, cu extensia ei mai recentă – etnologia urbană, care, la rândul ei, este pasată în interiorul antropologiei. Antropologia apare astfel ca o disciplină cu veleităţi holistice, atotcuprinzătoare, dacă nu chiar cu tendinţe fagocitare; ea devine un căpcăun care înghite orice fel de date şi documentări, le digeră cu metode specifice şi le transformă într-un soi de nouă hermeneutică a omului şi a lumii sale (concretizată în limbă, structuri sociale, expresii estetice şi sisteme de credinţă). De la înălţimea perspectivei sale, antropologia este capabilă să descrie şi să analizeze asemănările şi diferenţele între grupuri umane sau indivizi diferiţi, aplecându-se în egală măsură asupra societăţilor primitive, rurale-tradiţionale, sau urbane-industrializate.

În esenţă, obiectul cercetării antropologice este Celălalt, străinul, fie el îndepărtat sau apropiat, şi mai ales relaţiile şi raporturile pe care acesta le întreţine cu lumea.

Aşadar, antropologia presupune:

a. O viziune holistică care îi oferă libertatea de a studia orice comportament susceptibil de a deveni relevant. Domeniul ei devine practic nelimitat.

b. O cercetare de teren indispensabilă, contactul direct cu celălalt este obligatoriu, folosind ca metode predilecte de cercetare interviul şi observaţia directă – pasivă (observaţională) sau participativă.

c. O mare varietate de cuprindere; cercetările antropologice pot rămâne la studii de caz, tot aşa cum pot propune generalizări, comparaţiile între culturi şi comportamente sociale, pot cuprinde arii foarte extinse în timp şi spaţiu.

d. A. Culturală şi Socială îşi poate permite luxul relativizărilor; cel puţin în ultimele 2-3 decenii, antropologia a asumat subiectivitatea cercetărilor, a luat în calcul reflexivitatea individului; a apărut necesitatea unei deontologii care impune suspendarea judecăţilor de valoare ale cercetătorului. Valori diferite în culturi diferite cer perspective de abordare din interior. Cer o perspectivă preponderent emică (Bruno Nettl, The study of Ethnomusicology, 1983). Cercetătorul poate (şi trebuie) să admită că practicile magice de vindecare sunt la fel de legitime şi de eficiente în contextul lor, ca şi cele mai recente descoperiri terapeutice ale medicinii savante. Nu trebuie să se scandalizeze de jocurile cu măşti de la înmormântarea din Vrancea, de credinţele în moroi etc.

Ca subdiscipline tematice, au apărut A. politicului, A. economicului, A. religiosului, A. muzeului, A. vizualului – studiul antropologic al produselor vizuale create de om.

A. Vizuală nu face parte dintre acestea, ea are aceleaşi ambiţii holistice cu disciplina-mamă şi constituie de fapt un sistem alternativ de documentare, interpretare şi comunicare a realităţii umane. Presupune mijloace şi echipamente tehnice vizuale (camera de foto, video şi film), şi un discurs preponderent vizual.

AV prezintă avantaje, posibilităţi sporite de înregistrare, spre deosebire de caiet şi creion, şi are avantajul unei comunicări mai directe cu publicul, spre deosebire de carte. Apoi, impactul vizual puternic are putere de convingere. Are şi dezavantaje – poli-semantismul imaginii, care conduce la ambiguitate de receptare sau chiar la posibilitatea de manipulare, deci serioase probleme de deontologie. AV are şi limite, care ţin de sfera percepţiei vizuale (nu poţi înregistra şi analiza decât ceea ce poate fi văzut şi auzit), aşa cum are şi calităţi specifice, care ţin de pregnanţa imaginii şi de gradul ei înalt de inteligibilitate (aparent) .

În ce priveşte obiectivitatea şi adevărul lucrului văzut, ceea ce văd, există, AV oferă de fapt o viziune asupra realităţii, o metaforă. Privirea antropologului este subiectivă, şi în acelaşi timp, mijloacele tehnice de înregistrare şi prelucrare devin atât de perfecţionate, încât uneori reprezentarea vizuală a unui fenomen social de ex, se apropie mai mult de realitatea virtuală.

În consecinţă, AV posedă câteva însuşiri aparte:

a. Este aptă să medieze comunicarea între contexte umane diferite şi în consecinţă mai axată pe explorarea întâlnirii între aceste contexte şi a relaţiilor pe care acestea le produc.

b. Instrumentele ei de cercetare sunt pur tehnice, iar limbajul este preponderent vizual.

c. Produsele finale au adesea şi o funcţie estetică, ceea ce face ca rezultatul unei cercetări ştiinţifice să devină în cazurile ideale şi un obiect de creaţie artistică.

În folosirea fotografiei şi a filmului (vizualului şi audio-vizualului) ca mijloc de cercetare antropologică, importantă este de fapt privirea. Privirea celui care documentează un grup social, privirea individului devenit obiect al cercetării, privirea celui pus în faţa produsului cercetării, sunt cele trei perspective conjugate care trebuie luate în considerare în cadrul oricărei cercetări de antropologie vizuală. Toate aceste priviri sunt impuse sau influenţate de zona geografică, de momentul desfăşurării cercetării şi de mentalităţile predominante care se confruntă cu această ocazie, chiar de curentele artistice sau de moda timpului. Înregistrarea în imagini trebuie să ţină cont de regulile locale ale „universului fotografiabil”, trebuie să respecte indicaţiile şi interdicţiile specifice comunităţii cercetate – ce este accesibil privirii, ce „nu e bine” să fie înregistrat (exemplu India, fotografia populară), cu riscul uneori a deplasării ţintei de pe subiectul propus iniţial (este permis să înregistrezi toate detaliile unei naşteri, înmormântări, dar nu este permis să înregistrezi formarea cetei şi jurământul Căluşarilor, sau pregătirea măştilor pentru Jocurile cu măşti de Anul Nou; aici intervine nevoia unei abile negocieri).

Ghid sumar al cercetării de teren:

1. comunicarea de la început a scopurilor şi etapelor demersului de cercetare.

2. Colaborarea cu liderii grupului (oficiali şi reali)

3. Deplasări repetate şi de lungă durată pe terenul cercetat: documentări, pregătiri, desfăşurări, efecte;

4. Participare la viaţa comunităţii, cu acceptarea obiceiurilor locului.

5. Obişnuirea subiecţilor cu aparatele de înregistrare, până la a le ignora.

6. Comunicarea şi prezentarea, pas cu pas, a interviurilor, fotografiilor, filmărilor brute, cu înregistrarea feedback-urilor (reacţiilor) şi nuanţarea în consecinţă a etapelor ulterioare.

7. Interviurile nu trebuie să devină anchete pe bază de chestionar; mai degrabă, un cadru de probleme de atins; afişarea sinceră a mirării, a neînţelegerii, a necunoaşterii particularităţilor locale; incitarea la mărturie prin auto-livrare (comunicare în ambele sensuri).

Pregătirea interviului

1. Depinde ce vrei sa obţii: – confirmarea că ce ştii din cărţi şi documentări mai există, SAU adoptarea, metabolizarea, fenomene noi contemporane

- memorie orală, biografii, mărturii de epocă, SAU imagini de actualitate, creativitate, aspiraţii, practici şi discurs

2. Depinde cum eşti: unii suntem handicapaţi din naştere, foarte timizi; alţii suntem handicapaţi prin educaţie (ori respectă discreţia ca pe o valoare morală supremă, ori adoptă mentalitatea competitivă, a învingătorului înfipt). Toate aceste particularităţi impun abordări diferite în relaţie cu „informatorul”

3. Depinde ce şcoală de teren ai: unii, care apar şi la TV – „spuneţi doamnă, cum se realizau aceste adevărate piese de tezaur artistic naţional şi cine este persoana care v-a împărtăşit din înţelepciunea sa? Cum reuşiţi să lucraţi cu atâta pasiune?” cu răspunsul: „Păi, si eu am învăţat de la mama, cos cu firul în urma acului şi peste alesătură”.

Comportament 1

- explici cine eşti, de unde vii, cât stai, pentru ce iei interviul, ceri alte contacte posibile

- Nu aplici chestionar, ci listă de probleme („semidirijat”)

- Cercetare participativă, dar să nu paşti capra toată ziua, că nu cunoşti pe nimeni şi nu afli nimic.

- Nu bagi microfonul în gură din primul moment

- conduci interviul în mod subtil, laşi burţi de discurs şi pauze, dar revii la ce te interesează

- te miri, nu faci pe atoateştiutorul, ceri explicaţii, te bucuri, dacă se iveşte ocazia, povesteşti şi tu.

Mirarea e esenţială, nu judecata

- NU JUDECI cu propriile standarde culturale. Pare simplu, dar e greu (încerci să nu interpretezi ceea ce vezi, ca mizerie, cruzime, agresivitate)

- priveşti din perspectiva informatorului

- mănânci şi bei orice ţi se oferă (greu!)

Comportament 2

Asculţi înregistrarea, vezi ce lipseşte, ce nu înţelegi, ce subiect nou şi interesant a apărut şi merită exploatat. Revii, mai puţin pisălog, dar perseverent.

- E interesant cum se schimbă discursul aceluiaşi infornator, în funcţie de context

- verifici informaţia cu alţi informatori, care pot avea percepţii diferite.

Comportament 3

- Laşi o amintire plăcută şi puternică în urma ta. Consemnezi totul în jurnalul de teren. Îţi strângi patul dimineaţa, nu dai buzna în curte decât dacă eşti invitat, nu afirmi punctul tău de vedere în nici o problemă acută. Dai bomboane la copii, încerci să nu plăteşti în bani încrederea cu care s-au mărturisit, ca să nu strici piaţa dar nu numai. Trimiţi fotografii şi mulţumiri.

ORICUM, interviul şi cercetarea de teren sunt opera comuna infromator-anchetator si e o viziune asupra realităţii şi nu realitatea însăşi.


About this entry