To Virtual Tour
Ethnophonie este o colecţie de CD-uri editată de muzeu cu sprijinul Fundaţiei Alexandru Tzigara Samurcaş, care construieşte o imagine de ansamblu asupra muzicilor de tradiţie orală din România şi ţările vecine. Colecţia conţine muzici săteşti şi orăşeneşti ale românilor, dar şi ale maghiarilor, romilor, evreilor, ucrainenilor şi aromânilor.
Interpreţii sunt muzicieni, tarafuri şi fanfare populare de elită. Printre ei, celebrităţi: taraful „Haidouks” din Clejani, fanfarele din Zece Prăjini, taraful „Ardealul” din Gherla, grupul Iza din Maramureş.
Discurile sunt însoţite de broşuri bilingve incluzând informaţii, comentarii etnologice, versuri şi fotografii.
Ethnophonie este o colecţie de înalt nivel calitativ, răsplătită prin distincţii occidentale: Premiul Academiei Charles Cros – Franţa (2005) şi Premiul Criticii Germane a Discului (2007).

Mai multe informaţii pe www.ethnophonie.ro

ADVERBE
Expoziția artiștilor vizuali Florin Ciubotaru și Andrei Ciubotaru | 5 – 29 noiembrie 2020




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 5 noiembrie 2020, de la ora 17.00, la Sala „Irina Nicolau”, la vernisajul expoziției Adverbe, a artiștilor vizuali Florin Ciubotaru și Andrei Ciubotaru.

 

Generic vorbind a te manifesta este o condiție a existenței viului, este o dorință a individului de a se afirma ce nu poate fi evitată. Lucrările aparțin inițial intimității autorului. Acest proces odată realizat nu rezistă mult în singurătate, el trebuie perceput și de alții cu întâmpinări polemice, analize, contraziceri, argumentări. Expunându-te, intri în comentariul lumii, mai adaugi o opinie la diversitatea gândirii.

În formula actuală am ales să-l invit pe fiul meu Andrei, mi-a fost mai ușor să hotărăsc, cunoscându-i poziția față de realitate și felul cum gândește. Ceea ce este în aparență real întinde capcane. Rolul artistului este să arate ce nu se vede.

Cât privește graba de a te localiza și de a te numi într-un stil, recomand să mai așteptăm, aceasta se va afla după o perioadă mai îndelungată dintr-un ansamblu reprezentativ.

 

Florin Ciubotaru, artist vizual


Expoziția va putea fi vizitată la Sala „Irina Nicolau”, până pe 29 noiembrie 2020, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei
 

***

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala „Irina Nicolau” este permisă prezența a maximum 20 de persoane simultan, iar la vernisaj, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.

Portul măștii este obligatoriu pentru personalul muzeului și pentru vizitatori.

Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.

În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.

 




back to main page
 
closed