Catre Tur Virtual
Muzeul  Ţăranului Român, Muzeu Naţional de Arte şi Tradiţii, deţine cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori care pot ajuta pe contemporanii noştri să înţeleagă cultura satului. Acest veritabil tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere realizat ulterior. Raţiuni practice, dar şi legi consacrate de depozitare şi conservare au condus la împărţirea patrimoniului în mai multe colecţii: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. El s-a constituit începând cu anul 1906 şi continuă să crească permanent prin cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale între care ceramica, lemnul şi textilele au fost cel mai bogat reprezentate.
Colecţia de ceramică cuprinde circa 18.000 de piese reprezentative pentru producţia celor aproape 200 centre de olărit din România. Alături de acestea se află si inventarul complet al unor ateliere de olar din Hunedoara şi Vâlcea, datând din secolul trecut şi care ajută la conturarea unei reprezentări complexe a acestui meşteşug.
Deţinem piese de excepţie din centrele: Horezu, Oboga, Vama, Pisc, Curtea de Argeş, Leheceni, Lăpuş, Biniş, Bârsa, Corund, Glogova, Marginea, Rădăuţi, Noul Român, Drăuşeni, Făgăraş. Cea mai veche piesă de ceramică datată poartă inscripţia 1746. Colecţia de port numără aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile româneşti, începând cu prima jumătate a secolului al XIX lea, un fond valoros pentru cercetarea croiului, a materialelor folosite, a decorului, a cromaticii, a funcţiilor, reprezentative pentru toate provinciile ţării, din secolele XIX şi XX. Personalităţi precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria sau colecţionari ca Dimitrie Comşa şi Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului obiecte remarcabile, adevărate opere de artă ţărănească.
Cele aproape 10.000 de piese care alcătuiesc colecţia de ţesături pentru interior, confecţionate din in, cânepă, bumbac, borangic sunt elementele de bază cu care ţăranul a alcătuit arhitectura interioară a casei. Fondul a fost constituit pe de o parte la iniţiativa lui Al. Tzigara Samurcaş (1577 obiecte), iar pe de altă parte, în urma unor ample cercetări de teren organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 3.400 piese. Astfel de la 5.000 câte erau înregistrate în anul 1991, numărul lor a ajuns acum la aproape 10.000.
Ţesăturile din lână, peste 7.000 la număr, datând în marea lor majoritate de la începutul secolului al XIX-lea sunt de o mare diversitate zonală şi funcţională: scoarţe, velinţe, lăicere, păretare, grindare, cergi, cioltare de şa etc.
Aproape 8000 de piese formează patrimoniul colecţiei Lemn, mobilier şi feronerie selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al multiculturalităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice. La acest număr considerabil de piese s a ajuns şi prin donaţiile importante făcute de personalităţi şi instituţii: membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română, Institutul Român de Relaţii cu Străinătatea etc. Donaţii importante provin şi de la asociaţiile „Furnica” şi „Domniţa Maria” care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii la îmbogăţirea colecţiilor muzeului au avut şi intelectualii satelor, cum ar fi învăţători ca Simeon Albu din Petrila (Hunedoara)şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca Dumitru Popovici din Fărcaşa (Bacău). Panait Panaitescu a donat cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Achiziţii extrem de importante sunt şi casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaş în 1907, expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român.
Obiectele realizate în tehnica dulgherească - hambarul, lada de zestre, patul, dulapul, dulapul-masă totalizează 130 de piese din toate zonele etnografice. Multe dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeului prin donaţiile unor mari colecţionari ca Dimitrie Comşa sau Maria şi Nicolae Zahacinschi. Colecţia mai cuprinde unelte tradiţionale, elemente de arhitectură, piese de mobilier (lăzi de zestre, blidare, dulapuri, colţare), instrumentar pastoral şi pentru industria casnică textilă.
Icoanele pe sticlă şi pe lemn, izvoadele pentru icoane, xilogravurile, veşmintele preoţeşti, vasele şi alte obiecte cu destinaţii liturgice, troiţele şi crucile alcătuiesc colecţia Religioase al cărei număr cuprinde aproape 4.000 de piese.

Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri




Muzeul Național de Artă al României vă invită joi, 18 iulie 2019, ora 18.00, la vernisajul expoziției „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”, care va avea loc la parterul Galeriei Naționale.

Realizată în parteneriat cu Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Muzeul Național al Țăranului Român, Casa Memorială „Costin Petrescu” și Biblioteca Academiei Române, expoziția beneficiază de intrare gratuită.

O suită impresionantă de portrete, cele mai multe dintre ele oficiale, aduc un omagiu regelui Ferdinand și reginei Maria, făuritorii României Mari. Realizate în perioade diferite, ele sunt opera unor artiști autohtoni (Milița Pătrașcu, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Nicolae Vermont) sau străini (Philip de Laszlo, Alfred Schwartz, Albertine Ruprecht) care au izbutit să imortalizeze convingător trăsăturile definitorii și caracterul celor două personalități istorice care au marcat devenirea României moderne în timpul și după Primul Război Mondial.

Lor li se adaugă un album de schițe în acuarelă ale reginei Maria, care îmbogățesc perspectiva istorică cu una artistică. Studiile de flori presărate cu diverse elemente geometrice și simbolice subliniază sensibilitatea reginei, ilustrată în acest caz prin practicarea unui limbaj decorativ specific stilului Art Nouveau, atât de admirat în tinerețe.

O suită inedită de fotografii și colaje cu articole din ziare de epocă din arhiva sculptorului Alexandru Severin completează expoziția și adaugă valoare documentară dublei perspective - artistică și istorică.

Expoziția prilejuiește astfel reîntâlnirea cu figuri fondatoare ale României Mari și subliniază rolul picturii, al sculpturii și al artelor grafice la creionarea unei conștiințe naționale din care familia regală face parte integrantă.

Coordonatori proiect: Liviu Constantinescu, Octavian Boicescu
Curator: Alina Petrescu
18 iulie -29 septembrie 2019
Galeria Națională – parter
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00
Accesul permis până la ora 17.00
Intrarea este liberă!


 


înapoi la pagina principală
 
inchis