To Virtual Tour
Atelierul de creativitate este un proiect al Muzeului Naţional al Ţăranului Român aflat în derulare încă din 2001. Irina Nicolau a avut ideea şi a susţinut organizarea unor ateliere de creativitate care să ofere o completare sau o alternativă la educaţia care se face în şcoli, prin care copiii dobândesc cunoştinţe despre sat, ţăran, obiceiuri; deprind abilităţi practice, dar mai ales li se stârneşte creativitatea şi creează cu mâinile lor diverse obiecte.
Atelierul de creativitate a pornit cu trei secţiuni: etnologie – poveşti – desen, cusături – ţesături şi modelaj în lut la care, în timp, s-au adăugat alte cîteva activităţi pentru copii: curs de fotografie, atelier de teatru de păpuşi şi construit păpuşi, ateliere de sunet şi meşteşug, ţesut la război, atelier de hîrtie manuală şi altele.
Atelierul de creativitate este structurat în patru programe diferite. Anual, există o sesiune în timpul anului şcolar la care copiii vin cu clasa, o altă sesiune în vacanţa de vară la care vin cu părinţii, acţiunea de 1 Iunie şi un program cu artişti invitaţi şi colaboratori care se suprapune cu primele.
Periodic se publică cele mai bune creaţii ale copiilor.

Atelierul de etnologie, desen, pictură cu Ruxandra Grigorescu

Pornind de la pictura ţărănească văzută în sălile muzeului, copiii desenează şi pictează pe diverse suporturi (hârtie, pânză, lemn, sticlă, mic mobilier). După modele (izvoade), dar şi din imaginaţie, pofta de culoare vine văzând, lucrând, experimentând. Atelierul e la dispoziţia elevilor (pe tot parcursul anului şcolar) şi a celor interesaţi (în timpul vacanţei mari). În timpul anului şcolar participarea la cursuri este colectivă (clase cu circa 20 de elevi sau grupe de grădiniţă), iar în timpul vacanţei de vară cursurile se ţin în iulie cu grupe de câte 10 - 15 copii (avînd două astfel de întîlniri pe săptămână).
Colaborările se fac cu şcoli, licee, grădiniţe şi fundaţii din Bucureşti, iar pe proiecte punctuale avem şi cursanţi elevi din sate aflate în proximitatea Bucureştiului.

Atelierul de cusături-ţesături cu Ruxandra Grigorescu şi Lidia Stareş

Cu ace, aţe, mărgele, lânuri şi paiete, nasturi, foarfeci şi tipare, la atelierul de croitorie, broderie şi ţesut se lucrează după informaţia bogată din muzeu sau după inspiraţie. Avem gherghef şi război de ţesut şi specialişti (meşteri şi artişti profesionişti). Participanţii sunt elevi, copii de grădiniţă şi liceeni. Grupele de lucru sunt de maxim 10 copii.

Atelierul de teatru cu Beatrice Iordan

Propune apropierea copiilor de lumea poveştilor tradiţionale, dar nu numai. Repertoriul cuprinde piese tradiţionale, cum au fost Lăzărelul (jucată în 2007) şi Vicleimul (jucată în 2006), texte aparţinînd repertoriului clasic, Romeo şi Julieta (jucată în cadrul festivalului de la Teatru de Operetă), Viaţa e frumoasă, (noiembrie 2009) şi Micul Prinţ (proiect în lucru), precum şi piese create de noi: O poveste cu umbre (jucată în martie 2010) şi Melcişorul cel grăbit (jucată în aprilie 2010).
Pe lîngă apropierea de text, acest atelier îşi propune însuşirea unor tehnici de construit păpuşi (specifice păpuşarilor profesionişti) şi a modalităţilor de construcţie a decorului specific piesei alese pentru a fi jucate şi se finalizează cu jucarea propriu-zisă a piesei de către micii actori. Pe durata atelierului de teatru participanţii vor fi ajutaţi să înţeleagă şi să deprindă arta mânuirii păpuşii, precum şi arta jocului actoricesc.
Atelierul de teatru este un atelier de lungă durată întinzându-se pe parcursul unui an şcolar. Vârsta minimă de participare este 8 ani. Numărul maxim de participanţi într-o grupă este de 10 copii.

Atelierul de construcţie scenografică cu Beatrice Iordan

Este continuarea atelierului de teatru, dar se desfăşoară doar în timpul vacanţelor de vară şi vizează însuşirea unor tehnici de realizare de măşti şi diferite tipuri de păpuşi (păpuşi pe sticlă, păpuşi pe linguri de lemn, păpuşi pe băţ, marionete, animăluţe din sârmă etc). Acest atelier presupune doar construcţia scenografică, nu şi tehnici de mânuire.
Vârsta minimă de participare - 7 ani. Numărul maxim de locuri într-o grupă este de 10 copii.

Atelier de fotografie cu George Turliu

La atelierul de fotografie învăţăm să mânuim aparatul de fotografiat. Acesta are două hăţuri şi două butoane. Primul este verde şi este foarte important pentru că de el depinde bunul mers al fotografierii artistice. Cel roşu nu este la fel de important, dar este mult mai frumos. Hăţurile sunt pentru strunirea aparatului. Aceasta tehnică străveche am învăţat-o de la un bătrân apaş, pe care l-am întâlnit la Babele, ţinea în mână un dagherotip şi prindea pe peliculă sufletul vântului.

Poveşti cu urechi de Călin Torsan

Experienţa de muzicant şi bucuria de a împărtăşi copiilor câte ceva din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre peisajul sonor al lumii ţărăneşti, m-au făcut să coagulez mai multe idei în programul cursului Poveşti cu urechi.
Iniţial, alături de Ciprian Voicilă, coordonatorul proiectului Venim noi la voi! – un curs itinerant de etnologie –, am dezvoltat aceste cunoştinţe în faţa mai multor elevi de şcoală şi liceu din Bucureşti. Această iniţiativă a fost întâmpinată cu o curiozitate şi un interes pe care nu le-am fi bănuit la vremea respectivă.
Aşa se face că, după câţiva ani, am hotărât să reiau drumurile deschise atunci în ceea ce astăzi se numeşte Poveşti cu urechi, un periplu subiectiv, concret – folosesc exemplificări muzicale, colaborări cu alţi instrumentişti, ori măcar audiţii şi sugestii de audiţie –, prin lumea sunetelor tradiţionale. Întotdeauna, analiza comparată a similitudinilor urbane este o prioritate pentru mine, una menită să apropie informaţiile de limbajul copilăriei actuale.
Cursul conţine informaţii organologice, poveşti despre vestiţi lăutari, paralele cu muzicile altor popoare şi citate din literatura destinată copiilor, unele referindu-se strict la universul sonor.

Atelierul de ceramică

Funcţionează la Muzeu din 2001 sub forma modelajului în lut.
Din 2007 atelierul de ceramică, fiind cel mai solicitat de copii şi de părinţi, a început să fie ţinut şi de ceramişti sau meşteri olari invitaţi la muzeu. Colaborarea cu Asociaţia Gaspar, Baltasar şi Melchior la proiectul Lut Ars s-a materializat în ateliere foarte apreciate de copii la roata olarului, susţinute în fiecare an de 1 Iulie de meşterul olar din Piscu, Dumitru Constantin şi într-un cuptor de ars ceramică construit de acelaşi meşter în curtea muzeului. În septembrie-octombrie 2008; Karin Heyne, ceramistă şi fondatoare a unui atelier de creativitate în Dresda (şi care organizează şi susţine de 20 de ani cursuri de pictură, ceramică, tipărituri, serigrafie, lucru în lemn şi piatră pentru copii) a susţinut 10 ateliere pentru copii urmate de o ardere neagră. Atelierul de ceramică a fost susţinut de ceramista Monica Pădureţ.

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran

Un proiect început din grijă, atenţie, conştientizare faţă de hârtie şi de meşteşugul care a făcut-o posibilă. Meşteşugul se învaţă şi se transmite mai departe. Aşa a început Atelierul de Carte. O idee s-a continuat cu o alta şi primele hârtii au început să apară: născute din vegetale sau renăscute din surorile lor reciclate. Copiii au fost primii curioşi şi “utilizatori” ai hârtiei manuale. Ei au descoperit că acuarelele se combină într-un fel anume pe hârtia asta groasă, ca o sugativă. Atelierul de Carte şi-a găsit firesc rădăcinile şi şi-a deschis porţile către lume (2008) prin cursuri de hârtie manuală, legătorie şi tipar manual la muzeu. Cele 4 întâlniri săptămânale urmează paşi întru “simpla” înţelegere a hârtiei: ce este şi cum se face hârtia manuală? Unde şi cum se intersectează hârtia cu alte inserţii? Ce alegi să aşterni şi să(-ţi) spui prin text şi imagine pe o hârtie făcută de tine?
Cursurile se finalizează cu o carte-obiect legată manual şi ştanţată pe copertă.

Ateliere cu Silviu Fologea

Vă propunem un nou atelier, de cusut păpuşi de pluş, interactiv, avînd în vedere succesul de care s-a bucurat cu mai multe ocazii, în care copiii au arătat multă curiozitate şi au fost gata să dea o mînă de ajutor la construirea propriilor jucării. Cu excepţia cusutului la maşină, ei participă nemijlocit la întregul proces de productie: alegerea tiparului, umplerea figurinelor cu vatelină, colorarea lor (atunci cînd materialul principal este unul alb), fixarea ochilor şi a altor accesorii care vor fi folosite.

Informaţii suplimentare la 021 317 96 59

Programul cultural
COLECŢII SĂTEŞTI DIN ROMÂNIA
(2008 – 2013)




Proiecte derulate:

2008 - PATRIMONIU ŞI IDENTITATE LOCALĂ. Identificarea şi promovarea unor colecţii săteşti din România (cu sprijinul AFCN) – proiect-pilot

2009 - COLECŢII SĂTEŞTI DIN ROMÂNIA. Patrimoniu şi identitate locală (cu sprijinul AFCN)

2010 - PE URMELE TIMPULUI. Muzee şi colecţii săteşti din România

2011 - COLECŢII SĂTEŞTI DIN ROMÂNIA. Un viitor pentru patrimoniu, un patrimoniu pentru viitor (cu sprijinul AFCN)

Dacă iei la pas satele României, găseşti mai peste tot mici muzee etnografice fără pretenţii, aflate în grija primăriilor, sau doar „colţuri muzeistice” organizate cu mijloace modeste, cel mai adesea în instituţiile de învăţământ. Dar nu arareori, poate chiar acolo unde te-ai aştepta mai puţin, poţi afla colecţii de obiecte de interes etnografic, mici case-muzeu sau chiar adevărate muzee particulare, deschise pentru publicul local sau turişti, realizate de persoane entuziaste, fără pregătire de specialitate, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţare proprie.

Cu infinită pasiune şi răbdare, într-un gest recuperator demn de toată lauda, aceşti oameni au adunat piese valoroase şi se zbat să le pună în valoare aşa cum merită. Încercând pe cont propriu o punere în valoare a trecutului atât personal cât şi al comunităţii din care fac parte, pentru că nu pot rămâne nepăsători faţă de istoria, obiceiurile şi îndeletnicirile zonei şi ale oamenilor din jurul lor, de care le pasă, aceşti entuziaşti la care ne referim creează mici spaţii culturale vii. Cu ajutorul unor mărturii recuperate, obiecte vechi, documente istorice, fotografii de arhivă, produse ale fostelor manufacturi locale, adunate de la localnici şi alăturate în cele mai diverse moduri şi tonalităţi, ei dau sens unor spaţii în care cultura locală, trecută prin filtrul judecăţii unui singur om şi purtând amprenta personalităţii lui, capătă forme şi interpretări originale.

Aceste mici „muzee de autor” şi totodată depozite de patrimoniu şi memorie culturală ar putea fi considerate, cel puţin la prima vedere, un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, dar şi o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale, o premisă pentru dezvoltarea turismului cultural. Au, de asemenea, potenţial pentru a deveni, într-o politică culturală coerentă, puncte comunitare de acces la informaţie şi cultură, principalii beneficiari ai valorificării acestora fiind în primul rând comunităţile respective.

Asemenea colecţii s-au născut din nevoia de a păstra obiecte care povestesc pe limba lor despre obiceiuri, meşteşuguri, tradiţii, moduri de trai pe care comunitatea le resimte ca fiind pe cale de dispariţie. Ele reprezintă o încercare nesistematică şi, în ansamblu, incoerentă de a le întârzia dispariţia sau de a face suportabilă transformarea lor în altceva.

Iniţiativele de acest gen nu se bucură întotdeauna de o susţinere organizată din partea autorităţilor locale, nici de un sprijin de specialitate care să le ofere consultanţă în vederea conservării, protejării, înregistrării şi valorificării unor bunuri de certă importanţă culturală, multe cu valoare patrimonială. Nu beneficiază de protecţie instituţională, iar prezenţa lor nu pare să fie luată în considerare de nicio politică culturală.

 (Carmen Mihalache în Robii frumosului)






Începând din 2008, o echipă formată din cercetători şi muzeografi din Direcţia Cercetare a MNŢR desfăşoară un program cultural multianual ce vizează un fenomen cultural în bună măsură ignorat la nivel de politică culturală şi neluat în seamă la nivel legislativ: apariţia şi dezvoltarea, după 1989, în spaţiul rural, a unor colecţii particulare de obiecte de interes etnografic, deschise sau parţial deschise publicului larg ori accesibile doar unui public specializat, realizate de persoane cu iniţiativă, fără pregătire de specialitate, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţare proprie. Unele dintre aceste colecţii sunt deja considerate „muzee”- atât de iniţiatori, care se zbat să obţină acreditare, cât şi de comunitate - în timp ce altele îşi caută încă identitatea.
MNŢR a iniţiat în anul 2008 un experiment, un proiect-pilot, desfăşurat cu susţinerea financiară a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN). Scopurile propuse au fost multiple:
1. studierea pe criterii profesionale specifice a câtorva dintre numeroasele colecţii etnografice particulare de interes local;
2. asigurarea unui nivel decent de pregătire în gestionarea patrimoniului pentru colecţionari;
3. stimularea dezvoltării colecţiilor;
4. promovarea acestor colecţii săteşti, cu patrimoniul cultural tezaurizat, ca obiective de turism cultural;
5. asigurarea unei mai largi vizibilităţi a acestor colecţii la nivel naţional;
6. atragerea atenţiei, atât a factorilor de resort locali, cât şi a celor centrali, precum şi a societăţii civile şi a unor organizaţii neguvernamentale asupra valorii şi importanţei acestor colecţii.
Datorită rezultatelor imediate şi impactului pe termen lung al proiectului-pilot iniţial, s-a impus necesitatea reluării şi dezvoltării sale la nivel de program cultural, cu o durată iniţială de cinci ani. Programul a fost pus în practică începând cu anul 2009, tot cu sprijinul AFCN.

Reuşite
În cei patru ani de program (2008 – 2011), echipa proiectului a reuşit să iniţieze o monitorizare a colecţiilor etnografice particulare din zona rurală, realizând o bază de date cu 85 de colecţii identificate până în prezent, la nivelul întregii ţări. Baza de date se află într-un proces permanent de actualizare.
În 2008, 2009 şi 2011 s-au făcut cercetări aplicate în 19 din aceste colecţii (în judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Constanţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava şi Vrancea). Anual, MNŢR a organizat câte un stagiu de formare pentru colecţionari, cu scopul de a le oferi un minimum de cunoştinţe necesare privind patrimoniul, legislaţia în domeniu, modalităţile de conservare, punere în valoare şi promovare a colecţiilor, atragerea de fonduri pentru proiectele culturale. Colecţionarii stagiari din 2008 şi 2009 au beneficiat de câte o expoziţie la Bucureşti, cu obiecte reprezentative şi fotografii din colecţiile proprii, în scopul promovării iniţiativelor private la nivel central/naţional. Stagiarii din 2011 aşteaptă o expoziţie în 2012.
În 2008, MNŢR a organizat pe această temă şi o masă rotundă, cu participarea primilor opt colecţionari incluşi în proiect, a specialiştilor din domeniu şi a publicului larg, dezbaterile axându-se cu precădere pe iniţiativele private legate de patrimoniul local şi modalităţile de finanţare/dezvoltare a micilor muzee etnografice particulare. În scop documentar şi de popularizare a colecţiilor cercetate, au fost editate o publicaţie (Robii frumosului în 2008) şi şase pliante (setul de pliante Muzee şi colecţii săteşti din România – I în 2009), iar pentru o vizibilitate sporită şi o promovare mai intensă a acestora a fost demarat un parteneriat cu CIMEC, instituţie care a inclus pe site-ul său publicaţia din 2008 (poate fi consultată on-line) şi a înglobat o parte dintre colecţii în lista oficială a muzeelor şi a colecţiilor.
Programul MNŢR şi fenomenul studiat au fost popularizate printr-un număr special al revistei Martor (nr. 14/2009), printr-o conferinţă publică (Colecţii şi patrimoniu local - februarie 2010) în ciclul Conferinţele de la Şosea ale MNŢR si prin numeroase interventii in mass-media.
În 2010 şi 2011, MNŢR a continuat programul de susţinere a colecţionarilor de la sat printr-un contact permanent cu aceştia şi monitorizarea evenimentelor derulate de stagiarii din anii trecuti, dar şi prin itinerarea expoziţiei Pe urmele timpului. Muzee şi colecţii săteşti din România. Expoziţia a fost realizată cu fotografii reprezentative din cele 14 colecţii studiate în anii anteriori şi cu obiecte ale colecţionarilor aflaţi în proximitatea oraşelor în care s-a expus (Oradea, Sibiu, Miercurea-Ciuc, Slatina în 2010; Constanţa, Galaţi în 2011). Scopul acestei expoziţii a fost sensibilizarea instituţiilor culturale şi administrative locale cu privire la tezaurul cultural specific care, deşi aparţinând unor colecţionari particulari, poate constitui o miză importantă a dezvoltării locale.
Prin proiectul din 2011, Colecţii săteşti din România. Un viitor pentru patrimoniu, un patrimoniu pentru viitor, derulat de asemenea cu sprijinul AFCN, am avut în vedere:
- sensibilizarea autorităţilor locale şi a opiniei publice de la nivel regional faţă de potenţialul patrimonial, cultural şi turistic al colecţiilor etnografice săteşti,
- continuarea acţiunilor de identificare, cercetare şi promovare de noi colecţii şi acordarea de sprijin profesional celor care le gestionează prin organizarea unei şcoli de vară cu caracter aplicativ pentru colecţionarii tineri (pentru stagiul din 2011 selectând tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani care au propriile lor colecţii sau provin dintr-o familie de colecţionari şi vor prelua misiunea culturală a părinţilor), şi nu în ultimul rând înfiinţarea unei reţele naţionale a colecţionarilor şi promovarea acesteia în scopul atragerii de noi membri (pe lângă cei 19 membri fondatori care, în urma participării la proiectele MNŢR, au hotărât să se unească într-o reţea care să le susţină interesele culturale pe termen lung).
În cadrul Şcolii de Vară din 2011, tinerii colecţionari au participat la un stagiu itinerant de formare/informare/comunicare, constând într-o inserţie interactivă de tip blitz-krieg în trei colecţii reprezentative din ţară ce aparţin unor colecţionari implicaţi în proiectele derulate anterior de MNŢR. Au luat contact astfel cu trei variante de succes ale unor iniţiative private pro-patrimoniu şi au participat alături de gazde la amenajarea unor noi săli de expunere în muzeele de la Petroşani şi Jina. Partenerii MNŢR în 2011 au fost Complexul Muzeal Naţional ASTRA Sibiu, Asociaţia "Bujor-de-Munte" Petroşani 2009 (Petroşani), Asociaţia pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Morariu Jina (Jina, Sibiu) şi colecţionarul Paul Buţa (Şiviţa, Galaţi).
Cum, în afară de lipsa fondurilor, principala problemă a colecţionarilor o reprezenta lipsa comunicării între oameni cu aceleaşi preocupări şi a posibilităţii consultării lor în gestionarea unor probleme comune, cu acordul colecţionarilor implicaţi în proiectele din program, MNŢR a luat iniţiativa constituirii şi dezvoltării unei reţele naţionale a muzeelor şi colecţiilor etnografice particulare din România, obiectiv pe termen lung al programului nostru cultural.
Acest obiectiv a fost atins în 2011. În urma adunării generale a colecţionarilor desfăşurate în 31 august 2011 la Sibiu, la care au participat 30 de colecţionari din toată ţara, a luat fiinţă Reţeaua Colecţiilor şi Muzeelor Etnografice Săteşti Particulare din România (ReCoMESPaR). Reţeaua are organizare proprie şi funcţionează independent de MNŢR, care îi va acorda consultanţă şi îi va asigura doar iniţial sprijinul necesar pentru o funcţionare eficientă. Ea va reprezenta interesele colecţionarilor, va permite o mai bună circulaţie a informaţiilor între şi înspre aceştia, permiţând şi o mai bună atragere de fonduri, va putea influenţa dezvoltarea sub auspicii mai bune a iniţiativelor muzeale private, prin identificarea problemelor reale şi urgente ale patrimoniului cultural la nivel local şi va putea găsi mai uşor soluţii pentru nevoile cele mai stringente ale colecţionarilor, orientând fondurile obţinute din proiecte şi finanţări spre activităţile legate de achiziţiile de patrimoniu şi o mai bună conservare a acestuia, spre turism cultural şi pregătirea profesională a resurselor umane care sunt angajate în acest sector.

Rezultatele celor patru ani de derulare a programului au dovedit că el a răspuns eficient unor necesităţi reale. Colecţionarii participanţi la stagii au valorificat experienţa dobândită, în sensul că unii şi-au rafinat tipul de expunere adoptând metode nondistructive de etalare a obiectelor, alţii şi-au achiziţionat mobilier pentru o depozitare mai bună a bunurilor culturale, au continuat să achiziţioneze obiecte noi şi să desfăşoare activităţi culturale pe plan local, să reamenajeze colecţiile, să lucreze la documentaţia de acreditare.

Impact
Toate proiectele au avut succes şi un impact puternic asupra celor care au beneficiat de ele. Afirmaţia nu se bazează doar pe feed-back-ul ferm din partea colecţionarilor implicaţi în proiecte (şi care, după participarea la stagiile susţinute de MNŢR, şi-au înmulţit, diversificat şi rafinat actiunile, despre care ne informează constant, invitându-ne de fiecare dată la evenimentele organizate de ei), ci şi pe iniţierea de către alte organisme culturale ale unor programe sau proiecte similare, inspirate de programul MNŢR (şi dăm aici un singur exemplu, programul cultural „Colecţiile muzeale rurale între realitate şi aspiraţii”, derulat în 2010 de CIMEC şi adresat profesorilor sau altor persoane din comunitatea rurală care au activităţi în cadrul unor colecţii muzeale locale).

Perspective

Programul cultural va continua prin noi acţiuni în direcţiile evocate, cu sprijinul partenerilor MNŢR din rândul unor muzee importante din ţară (am colaborat deja cu Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Judeţean Olt, Complexul Muzeal Naţional ASTRA, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Muzeul de Artă din Constanţa, Centrul cultural „Dunărea de Jos” Galaţi) şi cu colaborarea membrilor ReCoMESPaR.
Dată fiind miza programului pe termen lung, vom gândi proiecte noi anual, cu modificări impuse de etapa de dezvoltare a programului cultural din care ele fac parte. Anual vom identifica alţi colecţionari pe care îi vom informa cu privire la oportunităţile oferite de Reţea şi la posibilitatea de a adera la această formulă. MNŢR va continua să sprijine activităţile ReCoMESPaR şi ale membrilor acesteia – ca şi consultant sau partener - prin mijloace specifice: consultanţă în diferite domenii (conservarea, evidenţa obiectelor, posibilităţi de finanţare), implicare în proiecte comune.
Încercarea de a sprijini într-un mod profesionist, cu mijloacele unei instituţii puternice, eforturile acelor colecţionari dornici de a păstra şi de a promova pe termen lung un patrimoniu cultural important, nebăgat în seamă, gestionat nepotrivit şi prost valorificat nu este uşoară, nici lipsită de riscuri. Sunt întrebări care-şi aşteaptă încă răspunsul: aceste colecţii fac un serviciu comunităţii locale din punct de vedere cultural sau rămân doar rodul unei pasiuni pentru lucrul vechi, pentru trecut, pentru „tradiţii”? Dacă fac într-adevăr un serviciu, cum îşi pot dezvolta şi promova proprietarii lor oferta culturală? În ce mod sau care ar fi cel mai adecvat mod în care ar putea fi incluşi într-o politică a dezvoltării patrimoniului la nivel naţional?
Programul Muzeului Ţăranului Român este o acţiune culturală deschisă, el atingându-şi finalitatea numai în măsura în care va genera, la varii niveluri, alte şi alte acţiuni culturale, ştiinţifice, organizatorice, mediatice, în vederea promovării şi consolidării colecţiilor şi muzeelor săteşti private. Ele trebuie privite ca parte preţioasă a patrimoniului cultural naţional şi sprijinite ca atare. Prin rezultatele sale pe termen lung şi mediu, programul asigură o vizibilitate mai bună unor colecţii cu potenţial cultural mare, care pot fi încadrate cu succes în reţele de turism cultural şi rural.


Coordonator program:

Carmen Mihalache
cercetător, sef secţie Documentare şi Valorificare

Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Şos. Kiseleff 3, sect. 1, Bucureşti, 011341
Tel. 021 317 96 61
Fax. 021 312 98 75
e-mail: cercetare@muzeultaranuluiroman.ro
www.muzeultaranuluiroman.ro



Date contact Reţeaua Colecţiilor şi Muzeelor Etnografice Săteşti Particulare din România (ReCoMESPaR):

Preşedinte Eugen Vaida
Tel. 0746319869


 




Back to main page