To Virtual Tour
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Born on April 4th 1872 in Bucharest in a family of small boyars, he goes to high school in Bucharest. In 1892 he is appointed custodian of the Antiquities Museum headed by Grigore Tocilescu. In 1893 he goes to study in Germany, at the München University, with King Carol’s support and Al. Odobescu’s advices; he studies art history there. He comes back to Romania and resigns from the Antiquity Museum in order to continue his studies in France and then, again, Germany, with an interest in museography. He studies with Wilhelm von Bode, a reformer of Berlin museums.
After finishing his studies he is appointed librarian and then director of the Carol I Foundation and professor in the Art History and Aesthetics Department of the Belle Arte School in Bucharest.
On October 1st 1906, Al. Tzigara Samurcaş is appointed director of the Museum of Ethnography, National Art, Decorative Art and Industrial Art renamed, in 1915, the National Art Museum Carol I. The new museum was temporarily hosted in the building of the former state coin factory on 3, Kiseleff Avenue, on the same spot where the palace of prince Mavrogheni used to be. From the beginning, Al. Tzigara-Samurcaş bases his museum on modern, scientific bases. His acquisitions considerably increase the collections, the main attraction being the house of Antonie Mogoş from Ceauru (Gorj) exhibited inside the museum.
A never-ending fight begins for acquiring the necessary funds to raise a new building (the current building of the museum). The plans where made in collaboration with the architect N. Ghica-Budeşti. To this purpose, he writes numerous newspaper articles that will be later gathered in his book “Romanian Museography” (1936). On June 30th, 1912 the foundation of the new building was laid. The construction was many times interrupted, so the building was only ready in 1941.
As long as he was director of the Museum, Al. Tzigara-Samurcaş lead a prodigious activity in connection with his other preoccupations: director of the Carol I Fundation and professor of art history and aesthetics in Cernăuţi. He writes articles on various topics, academic books, among which the ones on popular art are very important, holds conferences on the radio or at the Athenaeum, participates in international congresses and exhibitions. Al.Tzigara-Samurcaş becomes an important name in his field.
The situation becomes worse after the Second World War when the communist authorities dismiss him from the position of Museum director. In old age, sick and overly humiliated, the Father of the Museum on the Boulevard dies on April 1st, 1952.

Expoziţia de primăvară




1 - 15 februarie 2012, Sala Foaier
Muzeul Naţional al Ţăranului Român


Vernisaj: miercuri, 1 februarie 2012, ora 17.00

 Arta românească a reintrat în normalitate. Nu de ieri, ci din 1990 încoace. Greu, aproape chinuit şi chinuiţi, artiştii României au trebuit să se (re)adapteze unei lumi care ar fi fost normală pentru un Petraşcu sau Pallady, dar de care cei născuţi după 1930 nu au cum să îşi aducă aminte şi pentru care constituie o provocare continuă, nu doar pentru inspiraţia artistică ci, de-a dreptul, pentru supravieţuire. Din subiecte ale propagandei de partid şi de stat, din panaş al unui regim ipocrit şi criminal, artiştii au ajuns să lucreze într-o lume pe care, adeseori, o percep ostilă, poate, mai mult decât acum 25 de ani. Aceasta este lumea „normală‟, în care artiştii au trăit şi au creat de când arta este artă pentru public. Aceasta este lumea de azi, pe care artiştii contemporani nouă o descoperă şi o surprind, cu dragoste, cu ură, cu înţelegere, imaginaţie şi candoare.
 Închişi, adeseori, într-o carapace, aparent, protectoare, artiştii României contemporane fac sacrificii de neimaginat, pentru a ne spune ceea ce simt şi ce gândesc. Ar trebui, cu siguranţă, să fim mult mai atenţi la mesajul lor, pentru că nu există un seismograf mai sensibil, pentru societatea noastră, decât artistul. Învăţând să se rupă de comanda politică şi de cea comercială, deopotrivă, artiştii noştri ne oferă o oglindă în care să ne privim, aşa cum suntem: oameni între oameni, muritori, cu speranţa în viaţa eternă, pe care doar ceea ce făurim, prin puterea spiritului nostru, o poate atinge, ca o fluturare de aripă a unei efemeride.
 Expoziţia de primăvară a Asociaţiei HDU şi a UAP se naşte, sub ochii noştri, acum, cu speranţă şi teamă, cu fior şi serenitate, în acelaşi timp. Când iarna vieţuirii noastre face loc renaşterii anuale a gândurilor pe care le punem la temelia oricărei făptuiri, artiştii care expun acum, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, nu fac parte, nici pe departe, din aceeaşi generaţie, din aceeaşi şcoală, din acelaşi curent. Dar sunt legaţi de ceea ce îi face pe oameni să vibreze, mai mult decât orice cuvânt: de dragostea pentru frumos.
Arheologii, pentru a descoperi taina trecutului, secţionează straturile istorice, consemnând, cu acribie, ceea ce văd. Expoziţia de primăvară a anului 2012 este, de fapt, o secţiune tăiată, cu răceala minţii şi cu pasiunea sentimentului curatorului, prin arta contemporană românească. Este dreptul nostru să ne placă sau nu ceea ce vedem, să ne dorim sau nu să luăm acasă aceste opere ori să le lăsăm în uitare. Dar, ceea ce mi se pare evident, este că nu putem rămâne indiferenţi. Dacă pierdem această clipă de înţelegere a lumii, ne pierdem pe noi.

Virgil Ştefan NIŢULESCU
 


back to main page