print

Dicționar explicativ pentru vizitatorul de muzeu







Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 8 mai 2014, de la ora 17.00, la librăria Cărtureşti MNŢR, la lansarea cărţii Dicţionar explicativ pentru vizitatorul de muzeu de Valentina Veselovschi Buşilă.



Invitaţi: Zoe Apostolache-Stoicescu, Claudia Cleja-Stoicescu, Georgeta Roşu și Virgiliu Z. Teodorescu





Dicţionarul explicativ pentru vizitatorul de muzeu este un extrem de util acompaniator al oricărui vizitator de muzeu, oriunde în lume, tocmai pentru că, adeseori, în muzee, multe lucruri rămân neexplicate. Pe de altă parte, chiar dacă, în principiu, există rapelul la informația în format numeric, este, adeseori, dificil de aflat, în imensitatea paginilor, de multe ori, inutile de pe internet, exact definiția necesară.



Trebuie precizat că această lucrare este rodul unei munci pe care doamna Veselovschi Buşilă a dus-o, o viață întreagă, spre beneficiul muzeelor și al publicului interesat de muzee. Tocmai de aceea, acest volum este recomandat oricărui om interesat să afle ceva mai mult decât poate fi informat din simpla citire a unei etichete dintr-un muzeu oarecare. De altfel, cartea poate fi citită, cu folos, pagină cu pagină, asemenea unui roman, care pune în valoare cunoștințele despre patrimoniul cultural al umanității.