print

VALORI ȚĂRĂNEȘTI ÎN SCULPTURA BRÂNCUȘIANĂ








PERSPECTIVA HERMENEUTICII ENDOGENE



Matei Stîrcea-Crăciun

Institutul de Antropologie Francisc Rainer

Academia Română

15 septembrie 2014, ora 18.00



Brâncușiologia românească a avut dreptate, fie doar și parțial: izvorul fundamental de inspirație în opera brâncușiană îl constituie mentalul țărănesc. În fapt, obiectul culturii câmpului este producția de materii. Ele monopolizează, ca scop existențial, acțiunea țăranului și catalizează creșterea pe parcurs de milenii a unei etici ce poziționează omul în univers raportându-l la elemente și la metafizic. Pe de altă parte, și simplificând lucrurile, citadinul se consacră prelucrării materiilor. Cultura orașului rafinează fabulos simțul pentru forme și își adjudecă în cele din urmă culminații inegalabile de ordin estetic.



Apare semnificativ în acest sens că Brâncuși răstoarnă multimilenara definiție a sculpturii ca limbaj al formei, printr-o operă ce afirmă preeminența limbajului materiei în plastică. Sculptura, pentru el, se cere a fi precumpănitor limbaj al materiei, nu limbaj al formei. Se cuvine a recunoaște sculptorului meritul de a fi lansat, începând încă din din 1907, un program artistic de o pondere conceptuală probabil fără egal pe tot cuprinsul veacului XX.



Astfel, orașului planetar al lumii moderne, se poate spune că opera sculptorului îi adresează salutul Satului planetar, un stenic apel la reactivarea energiilor intarisabile ale gândirii simbolice născută illo tempore din țărână, din vânturi și valuri, din fulgere și trăsnete, din foșnet de frunze și cutremurare de stânci.

Artistul își propune să reinstituie arta drept forum de afirmare a unei etici planetare, întemeiată pe simboluri vizuale cu deschidere universală. Intuiția artistului reperează adevăruri simple, concrete, tangibile –precum „tare ca piatra”, „iute ca săgeata” – pe care le amplifică apoteotic prin forța imaginației transfigurându-le în repere inamovibile ale condiției umane. Brâncuși cutează a propune lumii moderne materiile drept denominator comun pentru ceea ce omenirea de oricând și de oriunde a numit/numește/va numi/ bun, frumos, puternic, statornic, drept etc. Este vorba de o mutație de maximă amplitudine, căci opoziția materie vs. formă, ca reper axiologic, privește nivelul primar, gradul zero al transformărilor.



Cade în sarcina istoriei artei ca, în rând cu antropologia simbolică, etnografia și filosofia culturii, să poziționeze simbolizarea prin materii sau, cum propunem de aproape trei decenii, simbolismul hylesic, între marile curente artistice ale veacului XX.



O nouă metodă în critica de artă, hermeneutica endogenă, rod al unui sfert de veac de cercetări efectuate în cadrul Institutului de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, vine să deschidă acces spre studiul intensiv de morfologie și de sintaxă al limbajelor abstracte în sculptura modernă și contemporană, spre explicitarea enunțurilor încifrate în forma plastică. Hermeneutica endogenă a sculpturii abstracte urmărește reconstrucția mesajului subiacent creației unui artist prin cercetări intensive ale principiilor și mijloacelor de expresie specifice operei studiate, creației per se.



Prelegerea se dorește a semnala miza unor evaluări ale patrimoniului românesc și universal de sculptură abstractă realizate prin recurs la hermeneutica endogenă.