To Virtual Tour
Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.

În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.

Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.

La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.

Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.

Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).

www.ethnophonie.ro

PARTICULAR | În miezul izolării, Arhiva MȚR caută obiecte ce merită povestite




Un muzeu nu înseamnă doar colecțiile pe care le arată, ci și poveștile pe care le poate aduna. Ne furișăm în casele noastre, ale tuturor, și ne propunem să descifrăm intimitatea lucrurilor care ne înconjoară.

Retrași în casă cu zilele, universul care ne înconjoară poate ușor să devină repetitiv, plicticos, chiar enervant sau neliniștitor.

Și, totuși, locuința fiecăruia este o lume în sine, unul din subiectele care stârnesc constant curiozitatea antropologilor, scriitorilor, arhitecților și nu numai. Obiecte mici, mari, ascunse, ținute la vedere, adunate de prin locuri exotice sau cât se poate de banale, cumpărate, primite-n dar, găsite pe stradă ori moștenite – toate formează un patrimoniu mic, o colecție personală de lucruri care își găsesc valoarea prin istoria și privirea fiecăruia.

Un muzeu nu înseamnă doar colecțiile pe care le arată, ci și poveștile pe care le poate aduna. Strângem laolaltă poveștile acelor obiecte personale care nu se epuizează niciodată; pe care le iubim sau care ne scot din minți, dar de care nu ne-am despărți niciodată.

În miezul izolării, Arhiva de Imagine MȚR te provoacă să te întrebi care este obiectul tău prețios? Care este lucrul a cărui poveste crezi că merită spusă, pentru că te face să te simți acasă sau, din contră, te duce cu gândul departe?

Contribuie și tu! Trimite-ne o imagine și o poveste: fotografiază obiectul, individual sau așa cum stă la locul lui, alături de altele (ai doar grijă să fie vizibil cel ales) și scrie-ne pe scurt de ce l-ai ales (în maxim 1-2 paragrafe). Adaugă și unu-două cuvinte despre tine sau atașază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Te așteptăm, în zilele ce urmează, pe adresa arhivamtr@gmail.com.

#particular este Muzeul de-acasă: o colecție de obiecte și poveștile lor (încă) nespuse.
Seria va dura atât cât vor dura poveștile. Le vom păstra cu grijă de arhivist pe fiecare; le vom posta pe paginile de facebook Arhiva de Imagine MȚR, Muzeul Național al Țăranului Român și pe contul de instagram peasantmuseum; iar la final, seria curatoriată își va găsi locul, cu acordul vostru, într-una din secțiunile platformei web Rețelele Privirii.
 




back to main page
 
closed