Catre Tur Virtual
Ethnophonie este, la începutul anilor 90, numele unei colecţii de casete consacrate muzicilor de tradiţie orală din România. Înainte de a sucomba, strivită de dificultăţi financiare (1996), colecţia îşi câştigă în România o serie de tineri simpatizanţi. Ea este remarcată, în mod neaşteptat, de o revistă franceză de mare prestigiu: Trad Musique.

În 2000 colecţia reînvie, gravată pe CD-uri însoţite de ample broşuri bilingve (engleză-franceză, apoi română-engleză). Realizatorii ei sunt decişi să facă imposibilul pentru a prelungi colecţia pe termen indefinit, la acelaşi nivel calitativ. După cel de-al şaptelea disc autorii înţeleg că, chibzuindu-şi micile subvenţii şi venituri, au şanse să izbutească, chiar în contextul prăbuşirii dramatice a industriei mondiale a discului.

Prin 2002 apar primele ecouri favorabile consistente, majoritatea provenind din Occident: Elveţia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia, Germania, Polonia. În 2004, unul din discurile colecţiei – Muzică ţigănească din Transilvania – este nominalizat pentru Premiul criticii germane a discului (Preis der Deutschen Schallplattenkritik). Revista Song Lines publică, sub o semnătură celebră, recenzii măgulitoare pentru discurile 005-010 – cel mai apreciat din ele fiind Muzică veche din Moldova de Sus. Revista Cahiers de musique traditionnelle consemnează şi ea câteva preţioase elogii pe marginea seriei. Posturi de radio străine difuzează, ocazional sau cu regularitate, piese din colecţia Ethnophonie. În universităţile americane, austriece şi franceze, discurile sunt folosite pentru ilustrarea unor cursuri referitoare la muzicile Europei de răsărit. Producători de filme recurg la muzica colecţiei pentru ilustrarea operelor lor documentare sau artistice. Broşuri şi pliante turistice le recomandă vizitatorilor să-şi achiziţioneze din România întreaga colecţie Ethnophonie.

La finele anului 2004 Academia Charles Cross examinează întreaga colecţie – care numără pe atunci 10 CD-uri – , după care o propune pentru premiul Coup de coeur, la categoria Musiques traditionnelles. Premiul este proclamat la Arles, în 16 iulie 2005.

Începând din 2002, realizatorii se hotărăsc să-şi denumească Ethnophonie toate gesturile pe care le comit: cercetările de teren aprofundate în diferite regiuni ale ţării, concertele, animaţiile muzicale, conferinţele, cărţile şi broşurile etnomuzicologice. Gestul lor este justificat de faptul că toate urmăresc popularizarea muzicii de tradiţie orală şi impunerea sa ca o alternativă genuină de calitate pentru muzica folclorică oficială, susţinută în continuare în România de majoritatea instituţiilor culturale de stat, de medii, de oamenii politici şi de bogătaşii de plastic ai tranziţiei.

Ethnophonie va participa la festivităţile legate de centenarul muzeului lansându-şi ultima producţie: Aromânii din Andon Poci, Albania. Cântări şi povestiri, CD însoţit de o amplă şi ambiţioasă broşură (în limbile română, aromână, engleză, greacă şi albaneză).

www.ethnophonie.ro

Oameni.Putere.România.Revoluție.




Expoziție de portrete fotografice realizate de Cornel Brad
17-27 septembrie 2020, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 17 septembrie 2020, de la ora 17.00, la sala Acvariu, la vernisajul expoziției de portrete fotografice Oameni.Putere.România.Revoluție., realizate de Cornel Brad.


Seria de portrete cuprinde următoarele personalități: Ion Iliescu, Doina Cornea, László Tőkés, Ioana Bărbat, Claudiu Iordache, Ioan Savu, Ioan Chiș, Petre Boroșoiu, Florian Răzvan-Mihalcea, Cătălin Regea, Radu Filipescu, Gelu Voican Voiculescu, Emilian Cutean, Dumitru Mazilu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, Ion Gîtlan, Vladimir Andronic, Nicoleta-Lorena Giurcanu, Gabriela Floare Nanuș, Cecilia Jugănaru, Aurică Geneti, Dan Voinea, Teodor Brateș, Cornel Bădoiu, Herta Müller, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Octav Fulger, Marian Mierlă, Nicolae Streza, Mircea Bozan, Maria Chircă, Liviu Tofan, Petre Ignatencu, Paul Cozighian, Alexandru Tudor, Dorin Cîrlan și Corneliu Porumboiu.


Expoziția este realizată pentru reamintirea momentelor premergătoare, ale celor din timpul și celor ulterioare Revoluției române din decembrie 1989.


Portretele individuale ale seriei sunt realizate în prim-plan, printr-o relaționare directă și apropiată între subiect și fotograf, într-un cadru estetic minimalist, comun întregii serii, cu accent pe expresia energiei interioară a fiecărei personalități fotografiate. Oameni.Putere.România.Revoluție. este un proiect personal, independent organizatoric și financiar. Fotografiile din expoziție sunt incluse în seria de peste 150 ale celei de a doua ediții a cărții Oameni.Putere.România., aflată în curs de publicare în toamna anului în curs.


Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu în perioada 17 – 27 septembrie 2020, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.
 

Despre autor:

Cornel Brad (n.1974) este fotograf român, trăiește în București. Este autorul cărților de fotografie „Oameni. Putere. România.” (2018), „Faces beyond ideas” (2017) și „Interludii” (IglooMedia, 2015). Între 1993 și 2013, Cornel Brad a condus departamentul de vânzări al unei librării, a fost editor a două reviste periodice agricole, a coordonat de la înființare un sistem național de protecție a mediului în agricultură.


„Oameni. Putere. România.” este un proiect artistic de realizare a unei arhive documentare sub forma unei serii de portrete fotografice ale personalităților excepționale, marcante pentru istoria recentă a României.
„Interludii” este primul proiect fotografic editorial realizat în România despre personalități recunoscute la nivel mondial și cuprinde peste 70 de portrete ale muzicienilor și artiștilor prezenți la Festivalul „George Enescu” în anul 2013.
„Faces beyond ideas” conține mai mult de 60 de portrete ale unor personalități culturale românești și internaționale prezente în anul 2016 la „Festival of ideas” organizat de Aspen Institute România, cartea fiind editată cu susținerea financiară a Unicredit Bank România.


Expoziții fotografice:

2019, decembrie – „Oameni. Putere. România” – în clădirea Comenduirii Garnizoanei din Piața Libertății din Timișoara;
2019, septembrie – „Oameni. Putere. România” – Galeria Galateca, București.
2017, octombrie – „Interludii”, – Muzeul Cotroceni, Administrația Prezidențială a României;
2017, iunie – „Faces beyond ideas”, – Palatul Universul, București, România;
2017, iunie – „Cosmopolitan Anxieties”, – TIFF, Cluj-Napoca, România.
2016, octombrie – „Interludii”, Bilkent Universitisi – Ankara, Turcia;
2016, octombrie – „Interludii”, Fulya Gallery Beșiktaș – Istanbul, Turcia;
2016, martie-mai – „Interludii”, – ICR Londra, Marea Britaniei;
2016, martie – „Interludii”, – ICR București, România;
2016, ianuarie–februarie – „Interludii”, – ICR Viena, Austria;
2015, decembrie – „Interludii", ICR – Berlin, Germania;
2015, septembrie – „Interludii", Galeria Galateca – București, România;
2010-2012, – Expoziții de grup „Școala de fotopoetica Mraz” – București, România; Lisabona, Portugalia; Ohrid, Croația; Belgrad, Serbia;
2009, martie – „101 voluntari – portrete de la școala de la Bunești”– Librăria Cărturești Verona, București, România.


www.cornelbrad.com / www.oameniputereromania.org

Expoziția face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, are loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020. Intrarea este liberă.


Partenerii proiectului: Universitatea de Vest din Timișoara, Direcția de Culturală Timișoara, IglooMedia, Galeria Galateca
 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala Acavriu, este permisă prezența a maximum 20 de persoane, simultan, iar la vernisajul, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.


Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori.


Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.


În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.

 


înapoi la pagina principală
 
inchis