Catre Tur Virtual
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)


Oameni.Putere.România.Revoluție.




Expoziție de portrete fotografice realizate de Cornel Brad
17-27 septembrie 2020, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 17 septembrie 2020, de la ora 17.00, la sala Acvariu, la vernisajul expoziției de portrete fotografice Oameni.Putere.România.Revoluție., realizate de Cornel Brad.


Seria de portrete cuprinde următoarele personalități: Ion Iliescu, Doina Cornea, László Tőkés, Ioana Bărbat, Claudiu Iordache, Ioan Savu, Ioan Chiș, Petre Boroșoiu, Florian Răzvan-Mihalcea, Cătălin Regea, Radu Filipescu, Gelu Voican Voiculescu, Emilian Cutean, Dumitru Mazilu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, Ion Gîtlan, Vladimir Andronic, Nicoleta-Lorena Giurcanu, Gabriela Floare Nanuș, Cecilia Jugănaru, Aurică Geneti, Dan Voinea, Teodor Brateș, Cornel Bădoiu, Herta Müller, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Octav Fulger, Marian Mierlă, Nicolae Streza, Mircea Bozan, Maria Chircă, Liviu Tofan, Petre Ignatencu, Paul Cozighian, Alexandru Tudor, Dorin Cîrlan și Corneliu Porumboiu.


Expoziția este realizată pentru reamintirea momentelor premergătoare, ale celor din timpul și celor ulterioare Revoluției române din decembrie 1989.


Portretele individuale ale seriei sunt realizate în prim-plan, printr-o relaționare directă și apropiată între subiect și fotograf, într-un cadru estetic minimalist, comun întregii serii, cu accent pe expresia energiei interioară a fiecărei personalități fotografiate. Oameni.Putere.România.Revoluție. este un proiect personal, independent organizatoric și financiar. Fotografiile din expoziție sunt incluse în seria de peste 150 ale celei de a doua ediții a cărții Oameni.Putere.România., aflată în curs de publicare în toamna anului în curs.


Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu în perioada 17 – 27 septembrie 2020, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.
 

Despre autor:

Cornel Brad (n.1974) este fotograf român, trăiește în București. Este autorul cărților de fotografie „Oameni. Putere. România.” (2018), „Faces beyond ideas” (2017) și „Interludii” (IglooMedia, 2015). Între 1993 și 2013, Cornel Brad a condus departamentul de vânzări al unei librării, a fost editor a două reviste periodice agricole, a coordonat de la înființare un sistem național de protecție a mediului în agricultură.


„Oameni. Putere. România.” este un proiect artistic de realizare a unei arhive documentare sub forma unei serii de portrete fotografice ale personalităților excepționale, marcante pentru istoria recentă a României.
„Interludii” este primul proiect fotografic editorial realizat în România despre personalități recunoscute la nivel mondial și cuprinde peste 70 de portrete ale muzicienilor și artiștilor prezenți la Festivalul „George Enescu” în anul 2013.
„Faces beyond ideas” conține mai mult de 60 de portrete ale unor personalități culturale românești și internaționale prezente în anul 2016 la „Festival of ideas” organizat de Aspen Institute România, cartea fiind editată cu susținerea financiară a Unicredit Bank România.


Expoziții fotografice:

2019, decembrie – „Oameni. Putere. România” – în clădirea Comenduirii Garnizoanei din Piața Libertății din Timișoara;
2019, septembrie – „Oameni. Putere. România” – Galeria Galateca, București.
2017, octombrie – „Interludii”, – Muzeul Cotroceni, Administrația Prezidențială a României;
2017, iunie – „Faces beyond ideas”, – Palatul Universul, București, România;
2017, iunie – „Cosmopolitan Anxieties”, – TIFF, Cluj-Napoca, România.
2016, octombrie – „Interludii”, Bilkent Universitisi – Ankara, Turcia;
2016, octombrie – „Interludii”, Fulya Gallery Beșiktaș – Istanbul, Turcia;
2016, martie-mai – „Interludii”, – ICR Londra, Marea Britaniei;
2016, martie – „Interludii”, – ICR București, România;
2016, ianuarie–februarie – „Interludii”, – ICR Viena, Austria;
2015, decembrie – „Interludii", ICR – Berlin, Germania;
2015, septembrie – „Interludii", Galeria Galateca – București, România;
2010-2012, – Expoziții de grup „Școala de fotopoetica Mraz” – București, România; Lisabona, Portugalia; Ohrid, Croația; Belgrad, Serbia;
2009, martie – „101 voluntari – portrete de la școala de la Bunești”– Librăria Cărturești Verona, București, România.


www.cornelbrad.com / www.oameniputereromania.org

Expoziția face parte din evenimentul Zilele Muzeului Țăranului care, anul acesta, are loc în perioada 10 – 20 septembrie 2020. Intrarea este liberă.


Partenerii proiectului: Universitatea de Vest din Timișoara, Direcția de Culturală Timișoara, IglooMedia, Galeria Galateca
 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala Acavriu, este permisă prezența a maximum 20 de persoane, simultan, iar la vernisajul, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.


Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori.


Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.


În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.

 


înapoi la pagina principală
 
inchis