To Virtual Tour
Situata la 35 km sud-est de Bucuresti si 15 km departare de Dunare, pe un platou din apropierea râului Arges, Casa de Piatra de la Heresti, ctitorie a boierului Udriste Nasturel, carturar vestit în epoca si cumnat al domnitorului Matei Basarab, ofera vizitatorilor sai bucuria cunoasterii singurului monument de arhitectura civila româneasca de la începutul secolului al XVII-lea construit în întregime, pe dinafara si pe dinauntru, din piatra de talie slefuita. Folosirea spatiului si formelor arhitecturale pe cele trei nivele (pivnita, parter, etaj), orânduirea si distribuirea saloanelor, holurilor si scarilor interioare, frumusetea pivnitelor si încaperilor mici boltite cilindric, împreuna cu tehnicile de lucru folosite si calitatea materialului dau o nota distincta de originalitate si farmec întregului ansamblu monumental pe care, Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antohiei, ajuns la Heresti în septembrie 1657, îl va asemui cu "un palat fara egal în lume afara numai de Tara francilor... atât de frumos ca împrastie toata grija sufletului întristat".

www.stonehouse.ro

www.heresti.muzeultaranuluiroman.ro

Târgul Boierului 3 - 5 februarie






LOCUL DE DESFĂŞURARE: unde altundeva decât la câţiva paşi de Piaţa Victoriei, în ambianţa Muzeului Naţional al Ţăranului Român.


PARTICIPANŢI: aşa cum îi stă bine oricărui târg, fi-vor cei mai aleşi meşteri populari, dar şi alese lucrături de mână pentru cochetele domniţe.
Cei mici – şi nu numai – se vor putea dedulci cu şerbeturi şi dulceţuri fine, turtă dulce, ciocolată. Asta dacă se vor putea rupe de lângă jocuri şi jucării sau de lângă marionetele de pe scenă.
Când nu va fi teatru pentru cei mici, café-concert sau cântece de odinioară.

Ateliere handmade, lucruri fine şi pline de dichis.

Orarul târgului este de la 9.00 la 18.00.

Intrarea este liberă.

Vă aşteptăm pe toţi cu drag doamne şi domni, Domnul Goe şi Mamiţa, parol !

„La bulivar, birjar !”










back to main page