To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




Arbori Bătrâni / Să fie întuneric, da’ să fie lumină! / 17 noiembrie 2018 - 13 ianuarie 2019




Expoziția de fotografie Arbori Bătrâni a artistului Florin Ghenade poate fi vizitată din 17 noiembrie 2018 până în 13 ianuarie 2019, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu.

Galeria Posibilă, alături de Muzeul Național al Țăranului Român, organizatorii expoziției Arbori Bătrâni, invită publicul la vernisaj, vineri, 16 noiembrie, ora 18:00, la sala Tancred Bănățeanu, la o expunere îndreptată spre fotografie ca mediu al artei contemporane, dar și spre valorile subiectului fotografiat. Căutarea lui Florin Ghenade de a înțelege subiectul fotografiat - arborii bătrâni - precum și atenția acordată documentării acestora, subliniază colaborarea dintre Muzeul Național al Țăranului Român și Galeria Posibilă.

Florin Ghenade a călătorit timp de 6 ani prin țară fotografiind arborii seculari: i-a documentat pe întuneric, în peisajul lor natural, iar pe lumină a întâlnit comunitatea din jurul acestora, printre care și un tânăr cioban ale cărui vorbe așază subtitlul expoziției: Să fie întuneric, da’ să fie lumină!

„Lumină, pentru că fotografiile lui Florin Ghenade sunt directe, arată nemijlocit ce vor să comunice - arborii, noaptea -, dar și întuneric pentru că acestea se dezvăluie vizitatorului pe măsură ce cunoaște părțile adiacente - sertare, povești, experiența artistului. Această relație dintre lumină și întuneric, ascuns și arătat (specifice, de altfel, mediului fotografiei) determină căutarea și atenția noastră pentru ceea ce nu se vede. Expoziția din noiembrie te lasă să descoperi și să te pierzi cu privirea, să observi fotografia.” Alexandra Manole, curatoare


Loc: Sala Tancred Bănățeanu, Muzeul Național al Țăranului Român
Vernisaj: 16 noiembrie 2018, ora 18.00
Dată: 17 noiembrie 2018 - 13 ianuarie 2019
Organizator: Galeria Posibilă
Co-organizator: Muzeul Național al Țăranului Român
Sponsor: Dedeman
Parteneri: Fundația Ștefan Câlția, World Wide Fund Romania, Arbori Remarcabili România
Parteneri media: Igloo, Observator Cultural, Arhitectura
Proiect cultural co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.





 




back to main page
 
closed