Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Muzeul de la Şosea în ediţie bibliofilă





Întorcându-mă de la lacuri şi privind înspre sud, de departe, pe deasupra caselor şi copacilor răsare turnul verde al Muzeului de artă naţională din Şoseaua Kiseleff, dându-mi satisfacţia că totuşi de mine e ridicată cea mai înaltă şi făţoasă clădire din întreaga regiune, măgulindu-mă totodată cu gândul că nu pentru folosinţa-mi proprie, ci pentru aceea a întregului neam ea a fost concepută şi realizată cu preţul atâtor greutăţi...

Alexandru Tzigara-Samurcaş



Iată că se împlinesc deja 70 de ani de la finalizarea construcţiei proiectate de arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti, în stil neoromânesc. Clădirea, concepută dintru început pentru Muzeul de Etnografie şi Artă naţională, reprezintă gândirea muzeologică a fondatorului – istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaş –, care a dorit să înalţe „un palat al artei pământene”, dispus asemenea unei incinte monastice.

În 1999, etnologul Petre Popovăţ a reuşit să construiască, din fărâme, povestea muzeului şi a ctitorului său, în monografia Muzeul de la Şosea, publicată ca supliment a revistei anuale Martor.

Cu ocazia Zilelor Muzeului Ţăranului s-a lansat ediţia bibliofilă a acestei cărţi.

Carte-obiect manufacturată în serie mică, numerotată, monografia Muzeul de la Şosea a fost lucrată împreună cu voluntarii Atelierului de hârtie manuală, coordonat de Răzvan Supuran.








înapoi la pagina principală