To Virtual Tour
HORIA BERNEA

One of the greatest contemporary Romanian painters, whose exhibitions inside and outside the country remained permanent landmarks in the field. From 1990 to his death in 2000 he was director of the Romanian Peasant Museum. He established an original style in European ethnomuseography which he liked to call nascent or flickering museology.
I learned from him that you must not hurry or get stubborn when you want to accomplish a project. You first have to think about it really well, to see if your initial idea is correct. Nobody saw better than he did. Then you should consult with others, preferably with those whom you know to have different opinions. Then you try to take into account all these remarks, arguing against those you reject and including those that can enrich the project. Then you wait, germinate, preparing the illumination. For Horia Bernea, illumination meant the conviction that the idea was convergent with the faith – freely chosen to be the Christian faith. Only then, the project could start the adventure of the mise-en-oeuvre. Only then, could the miracle of the formation of the team happen. I haven’t yet met anyone so capable of constructing little punctual families with people, all too human, to transform their weaknesses in creativity, their complexes in personal style, their frustrations in a new enthusiasm, their preferences in wish for collective accomplishment.
He was not afraid to shock, to irritate, to incite. He contaminated us with courage by asking difficult questions – what do you see here? What do you think about this? What do you understand? Why don’t you like it? – or by simply inviting us to contradict him. It wasn’t and it is still not easy. But nothing that we do at the museum under his wing is easy.

Ioana Popescu

Muzeul de la Şosea în ediţie bibliofilă





Întorcându-mă de la lacuri şi privind înspre sud, de departe, pe deasupra caselor şi copacilor răsare turnul verde al Muzeului de artă naţională din Şoseaua Kiseleff, dându-mi satisfacţia că totuşi de mine e ridicată cea mai înaltă şi făţoasă clădire din întreaga regiune, măgulindu-mă totodată cu gândul că nu pentru folosinţa-mi proprie, ci pentru aceea a întregului neam ea a fost concepută şi realizată cu preţul atâtor greutăţi...
Alexandru Tzigara-Samurcaş


Iată că se împlinesc deja 70 de ani de la finalizarea construcţiei proiectate de arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti, în stil neoromânesc. Clădirea, concepută dintru început pentru Muzeul de Etnografie şi Artă naţională, reprezintă gândirea muzeologică a fondatorului – istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaş –, care a dorit să înalţe „un palat al artei pământene”, dispus asemenea unei incinte monastice.

În 1999, etnologul Petre Popovăţ a reuşit să construiască, din fărâme, povestea muzeului şi a ctitorului său, în monografia Muzeul de la Şosea, publicată ca supliment a revistei anuale Martor.

Cu ocazia Zilelor Muzeului Ţăranului s-a lansat ediţia bibliofilă a acestei cărţi.

Carte-obiect manufacturată în serie mică, numerotată, monografia Muzeul de la Şosea a fost lucrată împreună cu voluntarii Atelierului de hârtie manuală, coordonat de Răzvan Supuran.




 




Back to main page