To Virtual Tour
RIRI


Irina Nicolau, ethnologist and writer, co-organizer, together with Horia Bernea, of the Romanian Peasant Museum, coordinator of 6 volumes of oral memory, author of 8 books of alternative ethnology, creator of object-books, clothes and jewels; she loved kitsch objects, she loved her friends and she loved to play.

One day, it must have been nineteeneightysomething, I received a letter from Irina. She had managed to travel to Athens, to visit her aunt. I must also tell that she had first received an official negative answer from the Passport Department and she had been forced to request an audience at the Militia, hoping she would change their mind. She prepared thoroughly, she combed her hair back, tied it with a white ribbon and gathered it at the back of her neck, she wore a blue shirt with a white little collar, a straight dress, no make-up, she removed her famous rings and she took care that she looks stupid and poor. I don’t remember what she told the officer or whoever, but she finally obtained the passport. And thus I return to the letter I received from Athens! An elegant envelope, smelling of occidental glue, that I opened respectfully with the coupe-papier, only to find a piece of toilet paper inside, written upon with brown ink: THIS IS EXACTLY HOW I FEEL HERE. RIRI

Much later, in 2000, we made an album on Sibiel icons together with a younger friend. Thanks to Irina’s design, the book turned out to be a beautiful object. However, because of the bad binding, the colorful pages would fly away at the first skimming through the volume. Every time she gave the book as a present, Irina would write in the dedication: TO BE READ PREFERABLY CLOSED. RIRI

What is there to learn from these two stories? Well, first of all, that Irina Nicolau felt she was RIRI; secondly, that she had the gift of writing the essential, in simple words, short and very telling; thirdly, that she liked to work with her friends. And, in general, that she knew how to transform the unpleasant and the mistake in funny and memorable accidents.

Unfortunately, most of her books appeared in minuscule number of copies and where thus read mainly by her friends (Irina gave away as gifts everything she received as author’s rights and then bought some more so she could continue to make presents) and borrowed by her friends’ friends. The generous friendship, floating around her like mist led to a phenomenon manifest only after she left us: a sui generis community was formed of very different people who feel close to each other only by virtue of the feelings she had unveiled in them; some had just discovered her, other had known her for a long time and grew apart for whatever reasons; some, very young, were professionally formed by her, others adopted her (or were adopted?) as close relative.

Ioana Popescu

Inspirație și povești pentru copii la Muzeul Național al Țăranului Român | Acum ne jucăm în online!




„Cuvinte spuse sau scrise, țesături, hârtii, resturi, ațe colorate, petice, monede, mărgele, dantele, nasturi, o mulțime de mărunțișuri greu de înșiruit”, „clacă de vorbit, de pritocit idei, de făcut lucruri”, „deplină libertate, în care adulții să poată sta alături de copii fără a ține cont de diferența de vârstă”. La începutul pandemiei, ne-am lovit de aceste amintiri despre începuturile Atelierului de Creativitate de la Muzeul Țăranului Român, atunci când Irina Nicolau dădea tonul ideilor și inițiativelor de tot felul celor veniți „să mănânce nori” la Muzeu, adică să pună la cale „un muzeu viu, deschis”.


Dilemele și blocajele întâmpinate la trecerea în online s-au transformat, ușor-ușor, în provocări care ne-au scos din zona de confort și ne-au adus din nou împreună - etnologi, artiști, păpușari, muzicieni, ceramiști, fotografi, muzeografi, cercetători, educatori muzeali din mai multe departamente ale Muzeului – și ne-au pus în starea de a născoci proiecte și de a găsi soluții inovative, așa cum ne învățase Irina acum mai bine de 20 de ani. Doar că discuțiile s-au purtat pe Zoom și Skype, fiecare în vreun colț de cameră, dar cu gândul la Muzeul care a devenit un fel de Acasă pentru mulți dintre noi.


Chiar și în izolare, ne-am dat seama că avem la îndemână suficiente lucruri pentru a crea programe de educație muzeală pentru copii – cărți cu basme, pereți care ascund povești, pietre care se transformă în personaje, culori pentru a îmblânzi dragonii din norii unei zile și câte și mai câte.


Creativitatea și entuziasmul s-au reinstalat în grupul de lucru MțrÎnVremeaPandemiei și ideile au început să circule în mediul online. Astfel, au apărut proiectele „Povești de seară mețeriste”, o serie de povești audio pe care le puteți asculta în fiecare seară de luni, miercuri și vineri de la ora 20.00, și „MȚR mă inspiră”, proiect dedicat familiilor cu copii. Prin aceste activități ne propunem să recreăm atmosfera de bună dispoziție de la atelierele de creativitate, provocând publicul mic și mare să o regăsească la rândul lui acasă pictând, ascultând și inventând povești, bricolând din resturi de materiale, hârtii, petice și ațe colorate... Așa cum făceam la începuturile Atelierului de Creativitate, așa cum fac adesea copiii acasă când își inventează jocuri și luptă cu plictiseala.


De 1 iunie, pe paginile de Facebook ale Muzeului Țăranului Român și ale Educației Muzeale MȚR, copiii sunt invitați să devină ei înșiși artiști și povestași și să participe la concursurile pregătite pe parcursul întregii zile de către echipa Atelierului de creativitate.


Mai multe detalii despre fiecare acțiune în parte, găsiți pe:
www.muzeultaranuluiroman.ro
Facebook.com/MuzeulTaranului
Facebook.com/Educație-Muzeală-MȚR
 

 


back to main page
 
closed