Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu




În Evul Mediu european, copilăria se sfârşea la vârsta de 10 ani, iar pe la 13 ani, fetele erau gata de măritiş. În alte colţuri ale lumii, de cum lăsau din mână jucăriile, băieţii din familiile domnitoare puteau primi răspunderea destinului unei ţări întregi. Aşadar, în culturi şi epoci diferite, copilăria a fost şi ea diferit percepută şi definită, dovedindu-se un concept cu graniţe şi înţelesuri schimbătoare.

Ideea proiectului nostru s-a născut tocmai din dorinţa de a aşeza în context european manifestarea acestor diferenţe şi totodată, de a marca percepţia lor şi atitudinile pe care le generează.

În atingerea obiectivului general - recuperarea şi valorificarea memoriei copilăriei (comunicată prin obiecte, imagini şi istorie orală), ca sistem de transmitere şi împărtăşire a valorilor locale şi a identităţii culturale în cadru european - ne-am propus să parcurgem următoarele etape: descoperirea şi cercetarea unor colecţii private de obiecte, printr-o abordare antropologică; organizarea de ateliere de memorie orală pentru copii şi vârstnici; crearea unui muzeu virtual al copilăriei, pornind de la expoziţii tematice; iniţierea unei platforme web ce va permite actualizarea continuă cu date despre copilărie; organizarea unei expoziţii-semnal itinerante în Europa; implicarea voluntarilor în toate etapele proiectului.

Cea mai mare provocare va fi realizarea unui muzeu atotcuprinzător al copilăriei, fie el şi virtual, dacă ne gândim că cele mai multe instituţii europene cu profil similar se concentrează doar asupra unor capitole atent circumscrise ale temei, cum ar fi jocurile şi jucăriile, inventarul de obiecte casnice etc. Ceea ce îşi doresc organizatorii şi partenerii implicaţi este o largă cuprindere, din care să nu lipsească documentarea unor probleme cum ar fi numele copilului, educaţia, sărbătorile, textele orale destinate lor, ca şi cele create de ei, bolile şi vindecările, hainele şi hrana, alături de jocurile şi jucăriile tradiţionale, sau de dezbaterile contemporane asupra tuturor acestor capitole.

Proiectul se va derula pe parcursul a 2 ani (mai 2011 – aprilie 2013) cu sprijinul Programului Cultura al Uniunii Europene. Organizator principal Muzeul Naţional al Ţăranului Român; co-organizatori: Institutul Cultural Român, Association pour la Promotion de l’éducation des enfants (Paris, Franţa) şi Muzeul din Lębork (Polonia); parteneri: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Asociaţia Ethnokids (Bruxelles).

Coordonatorul proiectului: Ioana Popescu - 021 317 96 61









The Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA)
European Comission
Punctului de Contact Cultural al Romaniei pentru Programul "Cultura (2007-2013)"




înapoi la pagina principală