Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

FURCA CU ARIPI
Expoziția-atelier a meșterului Jorj Dimitriu
13 – 25 octombrie 2020




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 13 octombrie 2020, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției-atelier Furca cu aripi, dedicate meșterului Jorj Dimitriu.

Sunt oameni care își caută menirea, așa cum o face de o viață și Jorj Dimitriu. De la fotograf la olar, la cioplitor în lemn, este un drum lung, anevoios, cu multă trudă, cu nereușite, dar în final cu satisfacția lucrului bine făcut. Și poate că drumul acesta lung nu este unul întâmplător, căci fiecare obiect lucrat de „meșter” surprinde prin frumusețe, gingășie, și ne poartă spre o altă lume. O lume în care furca de tors avea valențe multiple: unealtă de muncă, obiect cu valoare estetică, obiect dăruit ca semn al logodnei, obiect cu rădăcini în lumea mitico–magică.


Furcile de tors, lucrate în lemn de nuc, de cireș, și „scrise” cu motive ornamentale care definesc un limbaj cu o vechime ce se pierde în negura timpului, vădesc gustul estetic și migala pe care Jorj Dimitriu o transmite în lucrările sale. Acestea nu sunt lucrate la întâmplare, ele „vin la timpul lor și sunt făcute atunci când mă cheamă, cu drag și bine.” Lemnul are tainele sale, pe care le destăinuie doar celor care îl îndrăgesc cu adevărat și celor care au curajul necesar să îl însufleţească. Inspirându-se din ambianța artistică a ţăranului român, meșterul realizează furci cu aripi, în care încrustează ornamente romboidale, pătrate, zig-zaguri, x-uri, linii zvelte și armonioase, unda apei, roți solare, cercuri, vârtejuri, cruci, capete de cai, dinți de lup, motive antropomorfe stilizate. Sunt motive nesfârșite pe care le combină, folosind tehnici variate, precum crestarea, cioplirea, incizia, realizând astfel obiecte de o rară frumusețe.

De-a lungul timpului furcile de tors au scris povești cu fete și flăcăi, care își puneau tot dorul și toată dragostea în aceste bijuterii. Fiecare ornament avea rolul de a sensibiliza fata iubită, iar oferirea ei în dar și acceptarea reprezenta un gest cu valoare de logodnă.

Nu știm dacă astăzi un asemenea gest va câștiga inima tinerei, dar știm sigur că vom admira și vom asculta poveștile spuse de furcile cu aripi lucrate de Jorj Dimitriu.

Expoziția poate fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 25 octombrie 2020, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.

Curatori: Oana Otilia Constantin și Simona Hobincu
 

Măsuri sanitare și sugestii de vizitare a expoziției


În Sala Acvariu este permisă prezența a maximum 20 de persoane simultan, iar la vernisaj, care va avea loc în curtea exterioară, se va permite prezența unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea regulilor de distanțare.

Portul măștii este obligatoriu pentru personalul Muzeului și pentru vizitatori.

Accesul în sală va fi permis după ce vizitatorii își vor dezinfecta mâinile la distribuitorul de gel hidroalcoolic.

În expoziție, vizitatorii sunt rugați să păstreze, între ei, distanța fizică de 2 m.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis