Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Portret / Atelier Dumitru Şchiopu




24 ianuarie – 29 februarie 2012, Sala Irina Nicolau


„Lucrezi cu stânga înăuntru şi cu dreapta afară, şi-l iei frumos, aşa, şi ţi-l întinzi, tragi de el. Dup-aia lucrezi pă marginea lui, aşa, şi-i dai forma care doreşti. Vrei să faci o oală, faci o formă mai înaltă şi rotundă, ca o oală. Vrei să faci o strachină, o-ntinzi. Totu să lucrează pă simţu’ mâinii, trebuie să simţi pământu’ la suflet. Lucrezi cu sufletu’, pui suflet acolo. Păi omu’, n-a fost făcut dân pământ? Eu nu mai poci cu mâna, e amorţită mâna, nu mai simt.”

                                                                                                                                                   Dumitru Şchopu, Vlădeşti




Muzeul Naţional al Ţăranului Român a iniţiat seria Portret / Atelier dedicată de data aceasta meşterilor bătrâni şi centrelor de meşteşuguri pe cale de dispariţie. Prin expoziţiile şi exerciţiile noastre vizuale încercăm să reconstruim şi să recuperăm, sub semnul urgenţei, poveştile şi reperele pe care meşteşugurile tradiţionale încă ni le oferă, fără a cădea în scenografierea şi calchierea tradiţiei. Pentru al treilea exerciţiu am ales schiţarea portretului / atelierului de olar al lui Dumitru Șchiopu, rămas printre ultimii care mai lucrează olărie în Vlădeştii de Vâlcea. Radiografia noastră îşi propune să urmărească contururile unei perioade de peste 60 de ani, în care profilul meşterului se recompune pornind de la adevărul meserie furate şi reinventate, personalizându-şi ceramica de la oalele de rând lucrate pentru gospodărie şi pentru sărbătorile de Moşi, la creaţii artizanale sau populare unicat aşa cum erau denumite în perioada anilor ̉70 – ̉80.






Construite pe mai multe registre, expoziţiile noastre dezvăluie o anume stratigrafie care adună împreună o serie de priviri compuse pentru a descoperi vizitatorilor mai multe niveluri de lectură a temei: arhivarea tradiţiei prezentă în relaţia colecţiei de muzeu cu obiectul patrimonializat, istoria meşteşugului, mitologiile personale care dau autenticitate şi individualitate profilului de meşter, observarea unei tipologii specifice ceramicii de Vlădeşti, vechi centru de ceramică românesc, ritmate din unghiurile de vedere ale documentării etnografice, antropologice şi nu în ultimul rând artistice.

Curator: Lila Passima

Vernisaj: 24 ianuarie 2012, ora 17.30, Sala Irina Nicolau
Demonstraţie / atelier la vernisaj: Eugen Pătru, olar din Vlădeşti, ucenicul lui Dumitru Şchiopu
Program de vizitare: până pe 29 februarie 2012, de marţi până duminică, 10.00 – 18.00

   







înapoi la pagina principală