Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Răpirea din Serai. Iconografii casnice și noul val contextual // 7 august - 5 septembrie 2021, Sala Tancred Bănățeanu





Muzeul Național al Țăranului Român are plăcerea de a vă invita la o nouă expoziție a artistului Eugen Raportoru, vineri, 6 august 2021, la ora 17:00, la Sala Tancred Bănăţeanu.

Explorând, mai nou, mediul instalației pe lângă cel al picturii, datorită căreia este cunoscut publicului larg, Eugen Raportoru ne invită să pătrundem într-un spațiu imersiv pornind de la tema carpetei, un simbol cultural asociat universului kitsch, dar căruia artistul îi conferă valențe noi, prin transpunerea subiectelor carpetelor de largă utilitate, până în anii ’90, în pictură pe pânză.

Cele trei decenii care se împlinesc prin tranziția dinspre regimul dictatorial comunist spre cel al capitalismului aducător de libertăți neimaginate și oportunități antreprenoriale de vis descriu o axă temporală în care s-a ridicat o nouă generație ce atinge maturitatea azi.

Sunt copiii care s-au născut în libertate, care au aflat de la televizor despre „cum a fost la revoluție“, pentru mulți dintre aceștia, Revoluția sau momentul 1989 echivalând numai cu o pagină din manualul de istorie. Artefacte culturale și obiecte de uz casnic ale vieții de dinaintea noilor libertăți capitaliste s-au păstrat pe alocuri, au înghețat pe pereții caselor bunicilor de la țară sau au început să dispară treptat, pe măsură ce noul regim și-a creat loc în inimile și visele conștiințelor alimentate de iluzia speranței într-un nou weltanschauung, strălucitor și aducător de bogății.

Printre aceste artefacte se regăsește și celebra carpetă de perete, o fereastră escapistă spre o lume în care răul se suspendă, spațiu cu un caracter imuabil, ca un obiect de decor extras din basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte adaptat pentru o punere în scenă dramatică la actualitatea momentului pre-decembrist și jucat în post-contemporan.
După trei decenii de tranziție și aclimatizare cu noile medii de comunicare, simbolurile încep a fi reevaluate într-o revoluție a contextualizării unor repere, care se simte la nivel politic și sociologic și generează schimbări de comportamente (woke culture, cancel culture – mișcări care recontextualizează simboluri asociate comunităților cărora li s-au impus măsuri represive în mod programatic). Astfel, lucruri considerate perimate și futile devin interesante și/sau seducătoare, numai prin rotirea poziției cu câteva grade a caleidoscopului social.

Carpeta este capul de afiș al unei iconografii de care societatea a încercat să se distanțeze odată cu întâlnirea universului multi-colorat capitalist, ca de o amintire a unei triste perioade, marcată de îngrădiri și limitări. După o perioadă de așezare, optica se schimbă, și ce a intrat într-un con de umbră la un moment dat se întâmplă să și revină, dar în altă cheie. Pictura lui Raportoru devine și pretext pentru o expoziție-instalație: Noul și Vechiul sunt de fapt, aceleași. Trăim cu impresia că schimbăm metodele și mediile, însă în esență suntem mult mai conservați în propriile mecanisme de viețuire decât ne putem imagina – prin poziționarea celor două fragmente de context casnic, din nou, sofaua și televizorul – versus fotoliul și monitorul digital, două instanțe ale aceluiași Weltanschauung, cel comunist versus cel capitalist.

Ilina Schileru, curator

Expoziția se poate vizita la Sala Tancred Bănăţeanu, până pe 5 septembrie 2021, de marţi până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Acces din strada Monetăriei 3.

Prețul biletului de intrare: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Institutul Cultural Român și Centrul Național de Cultură a Romilor Romano-Kher, Gramofon Wine.
 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis