Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

Târgul de Sânmedru - de antichități țărănești
23 – 25 octombrie 2020




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 23, până duminică, 25 octombrie 2020, între orele 10 și 18, la Târgul de Sânmedru – de antichități țărănești, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu „a fost odată ca niciodată”.


Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:

piese de costum țărănesc,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri),
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...


Alături de anticari, Galeria de Artă Țărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedeie și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri.

Vizitatorii sunt invitați să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu bragă sau țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Coordonatorii târgului: Oana Constantin și Simona Hobincu
 

***


Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere și de ceartă.

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac și oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se așază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, București, Humanitas, 1998.


Legenda spune că Dumnezeu i-a chemat la El să le încredințeze cheile vremii, pe Sângeorz și Sâmedru: „Iaca de acum vă încredințez vouă cheile vremii și la porunca mea aveți să închideți mai devreme sau mai târziu, vremile anului. Sfinții au primit cheile și unul a plecat în dreapta, și unul în stânga. Când se aude troncănit de broaște, Sângeorzul întinde mâna și ia cheile din mâna lui Sâmedru, și mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, vremurile bune, căci prin glasul broaștei a primit o veste și poruncă de la Dumnezeu. Când păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai aude troncănit de broască, Sâmedru întinde mâna și primește cheile de la Sângeorzul, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie și cu cealaltă deschide iarna. Ei poartă cheile la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din ușile vremii și să se joace cu vremea cum le place.”
 

Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.


Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis