Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministrul al cultelor din acea vreme, îl numeşte pe Al. Tzigara-Samurcaş director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, care a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea “neo-românească” a Muzeului de la Şosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureştenii. Dar finalizarea construcţiei va aştepta câteva decenii, având de înfruntat adversităţile vremurilor şi ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent, Muzeul de la Şosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoţind şi reflectând construcţia naţională şi vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înfiinţarea instituţională a muzeului, curând după apariţia Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcţiei naţionale, Ţăranul devine deja o referinţă simbolică centrală a identităţii noastre iar cultura ţărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orăşeni. Pentru a da un impuls “industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenţei produselor străine (la modă şi, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanţă pentru organizarea unor expoziţii în care să intre şi produse ale industriei casnice ţărăneşti. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, “exposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale”.  Apar primele colecţii private, expoziţii naţionale şi participări ale României la expoziţiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu naţional, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
“Pentru a schiţa un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi nişte strămoşi” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Iar acest strămoş îndepărtat a fost Muzeul Naţional de Antichităţi (înfiinţat în 1864 de acelaşi Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, “o secţiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecţia locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecţiile MŢR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine şi fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaş să se întrebe, retoric: “Suntem vrednici de un muzeu naţional?”. Şi să se străduiască o viaţă întreagă pentru a răspunde afrimativ şi a realiza acest deziderat al unui “adevărat muzeu naţional”.

Prima sa formă este aceea a “Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaş o considera “prolixă şi inutil de complicată”. Viziunea despre menirea şi amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată şi prin schimbarea denumirii muzeului în “Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională” iar apoi în “Muzeul de Artă Naţională Carol I”. Arta ţărănească devenise naţională !

Muzeul de la Şosea îşi va continua periplul istoric şi după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a “armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Colecţiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aştepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluţia din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleşu, face un nou act întemeietor numindu-l – şi la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
„Incepem să facem liste de nume pentru noul muzeu – îşi aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Ştiu precis că Horia le numerotase şi că ajunsesem la vreo douăzeci şi ceva de nume. Muzeul Ţăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puţin în primii ani, pe mulţi i-a enervat. Ţăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ şi politic incorect, pretindeau alţii. Mai târziu ne-a părut şi nouă rău că nu i-am zis Muzeul Ţăranului, pur şi simplu.” Iar mai departe: „După un an şi ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu naţional de arte şi tradiţii. Renunţăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Ţăranului Român nu este un “muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvîntului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, ţăranul aşa cum este – declara Bernea –, dar vom înţelege ce s-a întîmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradiţional”. Deschis la prefaceri şi la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Ţăranului Român ţine deci să păstreze o ancorare fermă şi permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un “muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viaţa şi creaţia comunităţilor ţărăneşti din anumite zone şi epoci determinate ale ţării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea “omul tradiţional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă ţăranul”. Muzeul Ţăranului Român este astfel muzeul unei spiritualităţi oarecum atemporale, de care iniţiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiţi şi pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaştere internaţională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea “produselor ţăranului român”, prin activităţile sale cu copiii şi, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte şi filme antropologice, colocvii şi seri culturale etc.) Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.

MNŢR se pregăteşte să ajungă la tine cu programe educaţionale... online





Obiecte de patrimoniu vor fi scanate, fotografiate şi vor intra într-o arhivă digitală complexă.

Meşteşuguri precum ţesutul, olăritul, lucrul cu lemnul îşi vor dezvălui din secrete, într-o manieră ludică. Copiii, dar şi adulţii interesaţi de aceste domenii, vor putea accesa cursurile on-line şi învăţa, pas cu pas, despre cum se ţese un covor, cum se arde un obiect de ceramică, care este diferenţa dintre fluier şi caval şi câte şi mai câte. Iar o parte din arhiva de imagine va veni în sprijinul fiecărui învăţăcel, pentru ca obiectele de patrimoniu naţional să-şi găsească locul, virtual, şi în casele noastre.
Proiectul „Implementare soluţii de e-educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român” va fi dezvoltat în următorii doi ani cu sprijinul financiar al Fondului European de Dezvoltare Regională, proiectul MNŢR fiind selectat şi aprobat conform adresei nr. 3169 din 21.04.2011, emisă de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.

*




 




 

Programul Operaţional Sectorial
„Creşterea Competitivităţii Economice”
co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională 
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră” 


C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă

 

Lansarea proiectului:
„Implementare soluţii de e-Educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român”




Miercuri, 2 noiembrie a.c., la Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-a lansat proiectul „Implementare soluţii de e-Educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român” co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 424/ 26.09.2011 încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa Prioritară 3 – „Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 3.2.3 „Susţinerea implementării de aplicaţii de e-Educaţie şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.
Proiectul se implementează pe o durată de 24 de luni (26 septembrie 2011 – 25 septembrie 2013).
Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea unui portal de e-Learning astfel încât să se faciliteze accesul public la educaţia muzeală oferită de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cursuri / ateliere de creativitate şi prezentarea obiectelor de patrimoniu în relaţie cu tematica atelierelor).
Proiectul urmăreşte crearea şi utilizarea unui portal de e-Learning în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român în vederea creşterii gradului de difuzare a programelor educaţionale oferite de muzeu şi a optimizării cunoştinţelor cu privire la obiectele de patrimoniu naţional. Portalul dezvoltat va permite accesul la cursuri de ceramică, ţesături, lemn, de dansuri şi muzici tradiţionale, efectuate cu ajutorul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor. 
Valoarea totală a proiectului este de 4.202.271,75 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 3.360.723, 80 lei. 


Director de program: dr. Mihai Gheorghiu, director general adjunct al MNŢR.




înapoi la pagina principală