Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a fost înființat prin Decretul Regal nr. 2.777 din 13 iulie 1906, la conducerea căruia, la propunerea ministrului Instrucțiunii și Cultelor, Mihail Vlădescu, de la 1 octombrie 1906, a fost numit Alexandru Tzigara - Samurcaș.

Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

VINDEM MĂRȚIȘOARE. CONSTRUIM UN TEATRU




Teatrul Grivița 53

 

Chris Simion – Mercurian, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Ilona Brezoianu, Medeea Marinescu, Rodica Mandache, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor, Tudor Aaron Istodor, Vlad Logigan, Iuliana Vîlsan, Maria Miu și restul artiștilor-ctitori au bucuria să vă invite pe data de 27/28 februarie și 1 martie la Muzeul Țăranului Român, între orele 10-17 pentru a vă încuraja să achiziționați un mărțișor cu autograf și pentru a vă spune cum puteți lua parte la cea mai provocatoare aventură culturală a acestui moment: construcția teatrului Grivița 53.
 

Proiectul Teatrului Grivita 53 s-a născut în 2017, din inițiativa regizoarei Chris Simion – Mercurian. Cu banii câștigați din vânzarea casei moștenite de la bunica sa, Chris a cumpărat terenul de pe Calea Griviței 53, acolo unde va fi construit, după mai bine de 75 de ani, primul teatru independent din România. Ultimul demers similar i-a aparținut inginerului constructor Liviu Ciulei, care a construit pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, un teatru privat. Acest lucru se întâmpla în 1946.

Campania de strângere de fonduri are mai multe etape și se va întinde până la finalul anului 2021, atunci când sperăm să avem suma necesară construirii teatrului și începerii șantierului. Prima etapă a campaniei demarează cu ajutorul inițiativei „Vindem mărțișoare. Construim un teatru”. Mărțișoarele unicat, în număr de 1.000, sunt create manual de copiii de la Galeria Basil. Acestea sunt modelate sub forma unor cărămizi și, pentru a le da o valoare sentimentală, ele poartă autograful celor ce sunt și ctitori ai proiectului: Marian Râlea, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marius Manole, George Ivașcu, Rodica Mandache, Sanda Manu, Ilona Brezoianu, Tudor Istodor, Vlad Logigan, Maria Miu, Iuliana Vîlsan, Medeea Marinescu, Crina Semciuc, Antoaneta Cojocaru, Mirela Zeta, Corina Moise, Dan Rădulescu, Vlad Zamfirescu, Chris Simion – Mercurian și mulți alții. Acestea pot fi achiziționate din orice colț al țării prin precomandă la adresa de e-mail teatru@grivita53.ro sau la telefonul 0727.100.856.

Marian Râlea - „Grivița 53 – primul teatru construit împreună nu este despre troc. Îmi dai - îți dau. Este despre încredere. Încrederea ca vom construi ceea ce spunem. E un cec în alb pe care îl cerem...riscant dar curajos. Sunt multe argumente pentru care ai putea investi banii de-o cărămidă în altceva. Dar și mai multe argumente pentru care să te alături Griviței 53.”

Maia Morgenstern - „Mortarul cu care legăm cărămizile Grivița 53 este sufletul fiecăruia.”

Oana Pellea - „Povestea noastră nu este despre un imobil, ci despre ceea ce suntem și lăsăm în urmă.”

Marius Manole - „În această poveste toți suntem la fel și demersul ne aparține în mod egal. Cărămidă cu cărămidă, om cu om, construim un teatru de care avem nevoie, un teatru al nostru, al tuturor.”

Chris Simion – Mercurian - „Este rândul nostru să lăsăm moștenire generațiilor următoare nu doar un edificiu cultural, ci un exemplu de a fi împreună. Scriem o poveste unică. E primul teatru care se naște astfel. Ne unește spiritul, atitudinea și bucuria de a construi, dorința de a lăsa ceva esențial în urmă. Dacă un om ne-ar da acum toți banii pentru a construi acest teatru, n-ar avea valoarea și energia fiecăruia dintre voi care vă alăturați și deveniți ctitori.”

În paralel cu inițiativa „Vindem mărțișoare. Construim un teatru”, continuă vânzarea cărămizilor ctitor G53. „Pentru ca această campanie să ne ofere la final teatrul… trebuie să ne strângem 33.000 de ctitori. 1 cărămidă ctitor este 53 Euro și este egalată de 5 cărămizi – mărțișor, un mărțișor este 53 lei. Este singurul mărțișor care nu expiră și singura cărămidă care nu se sparge. Materialul din care este făcută este același cu care sunt făcute visurile noastre. Împreună chiar putem să reușim.” (Chris Simion – Mercurian). Le puteți achiziționa de pe site-ul grivița53.ro

Cea de-a doua etapă a proiectului va începe în luna aprilie / mai și va fi o surpriză vizuală de neuitat.

Contact
Chris Simion - Mercurian
Inițiator proiect
Tel 0727.100.856
E-mail: teatru@grivița53.ro
www.grivița53.ro


 










înapoi la pagina principală
 
inchis