To Virtual Tour
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim".

Martor Nr. 16

Martor Nr. 16

Towards an anthropology of success / Pour une anthropologie de la réussite

Toate articolele pot fi consultate şi descărcate gratuit pe site-ul oficial MARTOR: http://martor.muzeultaranuluiroman.ro/archive/martor-16-2011/

Contents/ Sommaire

Daniela MOISA

Pour une anthropologie de la réussite

Postcommunist success stories / Histoires de réussite dans les pays postcommunistes

Bogdan IANCU

The Golden Age of Termopane. The Social Life of Post-Socialist Windows

Daniela MOISA

Du couteau à la maison. Pratiques et matérialités de la réussite au village de Certeze

Răzvan DUMITRU

Politics and Practices in Post-Soviet ‘Business’: between shame and success

Răzvan NICOLESCU

Solid Houses and Distant Homes. The Morality of Domestic Space in Southeast Romania

Șerban VĂETIȘI

The Material Culture of the Postsocialist City. A Success/Failure Perspective

Petruț CĂLINESCU

Paris – Negrești. Work migrants in between homes

Photographic essay

Negotiating success and failure / Négocier la réussite et l'échec

Ana MARIN

Le rôle de la honte dans le contexte d’un avortement. L’exemple de la Moldavie

Jocelyn GADBOIS

La face cachée de la réussite. L’exemple du Texas Hold’em en ligne et hors-ligne

Olha OSTRIITTCHOUK

La victimisation comme stratégie politique gagnante et moyen de reconnaissance sociale dans les sociétés postcommunistes (l’exemple de l’Ukraine)

Cheryl KLIMASZEWSKI, James M. NYCE, Gail E. BADER, “Success stories” as an evidence form: Organizational legitimization in an international technology assistance project

Museology : Museum authors / Muséologie : Auteurs de musées

Gabriela NICOLESCU

The Museum Device. Notes from the making of an exhibition

Interview with Dragoș NEAMU

ARCA Museum in Dumbraveni. Armenian memory in suitcases

Preţ: 14 lei

back to main page

closed