Catre Tur Virtual
Colecţia de lemn, mobilier şi feronerie numără aproximativ 8000 de obiecte, selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice Directorul fondator al muzeului, Alexandru Ţigara Samurcaş în perioada 1906-1953, a adunat aproape 3700 de obiecte; în timpul celui de-al doilea director, Tancred Bănăţeanu au fost strânse 2000 de obiecte, iar după 1991, colecţia a fost întregită cu încă 2300. Strângerea acestui număr considerabil de piese de valoare s-a datorat şi unor donaţii importante făcute de personalităţi şi instituţii: membrii familiei Brătianu, Kalinderu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română etc. O altă personalitate feminină a epocii, soţia lui Gheorghe Tătărescu, a donat mai multe obiecte, printre care un zălar: lanţ gros din fier cu verigi alungite şi plate, prevăzut cu cârlige, utilizat pentru atârnat ceaunul la foc. Donaţii importante provin de la asociaţiile „Domniţa Maria” şi „Furnica”, care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii însemnate la îmbogăţirea colecţiilor au avut intelectualii satelor: învăţătorii Simeon Albu din Petrila (Hunedoara) şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca D. Popovici din Fărcaşa (Bacău). Muzeul Saint Georges a donat aproximativ 20 de obiecte tradiţionale, majoritatea lădiţe. Panait Panaitescu a donat Cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Fără îndoială, cea mai importantă achiziţie sunt casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse la muzeu în 1907, pentru a fi expuse ca dovadă a măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român

Mobilierului tradiţional este relativ unitar din punct de vedere al formei, decorul fiind elementul care îi imprimă diferenţe notabile de la o regiune la alta. În nordul Olteniei, decorul mai sobru se bazează pe alternarea suprafeţelor netede cu spaţii delimitate geometric şi reliefate prin haşuri crestate. În Muntenia, rozeta, liniile curbe se îmbină, izvorăsc unele din altele fără o simetrie strictă, relevând spontaneitatea meşterului. În Banat, motivul predominant este rozeta, mărginită de cercuri concentrice, care acoperă întreaga suprafaţă decorată.

Uneltele legate de diferite ocupaţii şi meşteşuguri, precum şi vasele şi obiectele de folosinţă gospodărească au cea mai mare pondere în cadrul colecţiei. Confecţionate din cele mai variate esenţe lemnoase (brad, plută, paltin, alun, nuc, cireş, prun), cuprind o gamă vastă de forme, întrebuinţări, mărimi sau capacităţi.

Uneltele agricole, deşi au mai puţine elemente decorative, atrag prin echilibrul proporţiilor, frumuseţea formei şi a finisajului. Având în vedere importanţa animalelor de tracţiune (calul şi boul), muzeul păstrează numeroase juguri sau piese de harnaşament: şa, coadă de căpăstru, ham de plug, căpestre din cânepă cu zăbală de fier. De asemenea, există atelaje pentru transport (o căruţă ţigănească), pluguri de lemn sau fier ori numai părţi ale acestora (harmanul pentru treierat, roată, loitră, osie, capăt de proţap etc.). Tiocurile sau tocurile pentru ţinut gresia de ascuţit coasa prezintă cea mai armonioasă îmbinare între formă şi decor dintre obiectele utilizate în agricultură.

Instrumentarul pastoral este de o mare valoare artistică datorită formei, proporţiilor şi decoraţiei. Cele mai reuşite sunt căucele sau căpcelele din regiunea Hunedoarei, lucrate dintr-o bucată de lemn şi ornamentate cu motive geometrice, vegetale zoomorfe şi antropomorfe, realizate şi în relief. Legate de păstorit sunt şi tiparele de caş sau „păpuşarele”, achiziţionate mai ales din Vrancea. Rotunde sau dreptunghiulare, acestea sunt decorate prin crestături adânci în forme geometrice şi vegetale. Capacul celor dreptunghiulare are formă antropomorfă, de unde şi denumirea. Bine realizate din punct de vedere artistic sunt bâtele ciobăneşti din zonele Sibiului şi Hunedoarei şi vasele de stână: găleţile, cupele de muls, bărbânţele, crintele pentru scurs zerul din caş etc. La acestea se adaugă: foarfecele de tuns oile, cârligul de cioban, ghermecul (cuier).

Bine reprezentate sunt uneltele din industria casnică textilă, războiul de ţesut sau părţile componente ale acestuia: sul, suveică, tălpi, rame, scripete, spete, iţe, bârgla pentru fixat spetele etc. În aceeaşi industrie mai erau întrebuinţate: foarfeci, sucală, răşchitor, zimţi, darac, alegătoare pentru urzit cânepă. Obiectul de cea mai mare valoare artistică este furca de tors. Colecţia de furci de tors ilustrează varietatea şi realizările artistice, datorate şi rolului lor social. Create în general de păstori, erau dăruite mamelor surorilor şi mai ales fetelor, ca semn al dragostei. Formele şi ornamentele diferă de la o zonă etnografică la alta. Cele mai multe provin din Transilvania, mai ales din zonele păstoreşti: Sibiu, Hunedoara.

Muzeul are o colecţie numeroasă de vase din lemn, destinate uzului gospodăresc. Se disting cofele cu decor pirogravat din Vrancea, butoiaşele din lemn pentru păstrat băuturi (balercă) din Bucovina, doniţele, botele, cofiţele, putineele, precum şi cele din coajă de dovleac: tiugi şi tigve pentru scos vinul. Acestora li se adaugă şi troaca, piua, sărăriţa, solniţa, piperniţa. Între acestea, se remarcă o sărăriţă din Mehedinţi, realizată de Manea Dumitru în 1811. Se adaugă o colecţie bogată de coşuri realizate prin împletirea nuielelor de alun sau răchită, papură şi chiar coajă de mesteacăn.

Coveţile pentru frământat aluatul, copăile pentru spălat, scafele pentru mălai, lopeţile pentru cuptorul de pâine şi măsurile de cereale (baniţe şi duble) sunt nedecorate. Lingurile mari (linguroaiele) şi polonicele din lemn prezintă un decor redus, prin crestarea unor rozete pe suprafaţa cozii. În schimb, lingurile şi furculiţele au un decor variat, cu motive geometrice şi zoomorfe pentru că multe

din ele şi-au pierdut rolul funcţional, devenind simple obiecte decorative. În scop educativ, Tancred Bănăţeanu a achiziţionat de la Flămânda (Muntenia) patru linguri aflate în diferite faze de confecţionare.

Majoritatea obiectelor de veselă din metale neferoase provin din Dobrogea, de la Medgidia şi Tulcea: vas mare (Guguon), ibric (ibrâc), tipsie de aramă (Sahan), ceainic, blid de aramă. Cele mai multe dintre acestea au fost realizate de musulmanii (turci şi tătari)

Meşteşugurile tradiţionale sunt reprezentate nu numai de produsele activităţii lor, ci şi de uneltele din componenţa lor sau ateliere complete

Atelierul de fierar a lui Victor Obancea, atelierele de olărit şi rotărit sunt expuse în cadrul săli de expoziţie „Apa, Focul, Vântul”. În cadrul aceleaşi expoziţii este o moară de vânt adusă de la Dărmăneşti (jud. Bacău).

Milcana Pauncev a îmbogăţit colecţia în 1961 cu un atelier de dogărit complet, achiziţionat din comuna Vidra (Alba). Dintre piesele specifice amintim: vinitoare pentru curăţat interiorul vaselor, cleşte pentru întins cercuri, gardină pentru făcut şanţ la doage, clanţă pentru tras funduri, florar (împistritor) pentru pirogravat. Obiectele utilizate pentru cules sunt grebluţa de afine sau spărgătorul de alune, frumos decorate prin crestare. Apicultura este reprezentată printr-un stup din trunchi de copac şi un bârg pentru prins albine. Pentru vânătoare există cornul din os pentru depozitat praful de puşcă, ornamentat cu motive geometrice (dintele de lup) şi zoomorfe (înfăţişând vânatul). Câteva păstrează cureaua ornamentată, pe care erau agăţate la brâu.

Obiectele din colecţie utilizate în arhitectură şi construcţii sunt: stâlpii de casă din Oltenia, ciocârlanii - scânduri dreptunghiulare aşezate pe culmea acoperişului -, cadre de uşă de la construcţii civile sau religioase. Multe dintre acestea au fost realizate din fier: zăbrelele sau fiarele de fereastră, clanţe balamale, lacăte. Din acelaşi metal sunt confecţionate şi următoarele ustensile casnice: lanţul, frigarea, pirostrii şi mâţa pe care se sprijineau butucii de lemn pentru a asigura tirajul. Alte obiecte din fier sunt: lămpaşe, amnare, sfeşnice, cântare.

Prin incizie, crestare, sculptare, traforare şi pirogravură s-a realizat o mare diversitate de compoziţii ornamentale, deşi decorul şi motivele sunt în general simple şi unitare. Unul dintre motivele decorative specifice, foarte vechi, utilizat la decorarea obiectelor din lemn este dintele de lup, cu un număr infinit de forme compoziţionale. Dovadă a valorii lor, multe din obiectele colecţiei au fost expuse la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, unde au reprezentat cu succes muzeul şi ţara. Prima dintre acestea a fost „Expoziţia internaţională de Paris” din 1900, „Expoziţia generală românească” din 1906, organizată la Bucureşti cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol

O pondere importantă în cadrul colecţiei au instrumentele muzicale. Dintre acestea mai numeroase şi valoroase sunt cele pentru suflat (fluier, cimpoi, nai, bucium) şi cu corzi (chitară, mandolină, cobză, guslă, liră sau lăută). Fluierele şi cimpoaiele sunt cel mai bine reprezentate pentru că au fost instrumente utilizate foarte frecvent la stână sau cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an. Muzeul are o colecţie variată de fluiere: cavale (fluiere lungi cu cinci borte: găuri pentru degete), achiziţionate la Târgul Moşilor, fluiere moldoveneşti cu şase borte provenind şi din Basarabia şi nordul Bucovinei sau de la românii din Ucraina Transcarpatică . Cele mai mici fluiere aflate în colecţie se numesc piculine, având şapte borte - şase în apropierea vranei (orificiul pentru suflat) şi unul în celălalt capăt. „Fluiera”, adusă din Moravia, are vrana pe faţă în acelaşi plan cu bortele şi nu la unul din capete. Din zona Hunedoarei există un instrument pentru suflat denumit torogoată, ca un saxofon drept, de lemn şi claviaturi din cositor, compus din patru părţi demontabile.

Colecţia de jucării are o mare varietate de piese: sfârâietoare, zdrincană, ţăncuşe.

Zilele Muzeului Ţăranului,
10-19 septembrie





Îndrăzniţi! Dincolo de uşă începe Timpul!




Timpul sărbătorii
Târgul meşterilor iconari
10 - 14 septembrie, între 10:00 şi 18:00

Se întâmplă de ceva timp la Muzeul Ţăranului Român, mai precis de vreo şase ani, ca în drumurile noastre obişnuite să dăm de timpul sărbătorii. Timp mic, îndurerat, dar şi tămăduitor, Ziua Crucii înalţă şi curăţă prin post roditor sufletele noastre vremelnice. Reper al sărbătorilor mari în lumea ţărănească – fără cruce tot omul e pierdut – Înălţarea Sfintei Cruci recuperează fragmentar spaţiul sacru şi ne aduce aminte de puterea crucii.
Ce se întâmplă la muzeu de Ziua Crucii: se prăznuieşte cu meşteri, iconari, cruceri şi artişti. Praznicul ţine 5 zile din 10 până în 14 septembrie, de la zece dimineaţa la şase seara, şi e plin de semne. Cumpărăm sau ne bucurăm ochiul şi inima cu troiţe şi cruci, icoane şi izvoade, pristolnice şi pecetare, miniaturi, îngeri ţesuţi, poveşti despre cruceri şi atelierele lor. Pânzături, prescuri şi oale de praznic, vin pentru pomenire. Postim cu dulceţuri, compoturi, pâinişoare, mere şi nuci.
Nu vor lipsi nici atelierele de pictat icoane pe sticlă şi pe lemn pentru copii cu meşteri iconari în fiecare zi de târg de la ora 11.00.

Timpul reculegerii
Expoziţia Cruci de piatră
10 - 30 septembrie, la sala Foaier, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00

Ceea ce deosebeşte o cruce de piatră de una din lemn este rezistenţa în bătaia timpului. Cea de lemn putrezeşte în cele din urmă, vreme în care cea de piatră este şlefuită, adăugându-i-se ceea ce pietrarului nu-i stă în putere pentru a o înzestra: o frumuseţe împlinită. Cu desenul sculptat, zgâriat sau doar pictat, apoi văruite pe de-a-ntregul ori năpădite de muşchi, lăstăriş sau uitare, ele încă mărturisesc acolo unde au fost ridicate, multe de mai bine de o sută de ani. Le veţi întâlni mai cu seamă pe drumul vinului, care merge mână în mână cu cel al crucilor meşterite de pietrari pe înălţimile dealurilor Istriţa, Tohani sau Ciortea, la învecinarea unor vechi cariere de piatră cu podgoriile, la răspântii, între vii sau în cimitire rarisime.
Vă invităm să aruncaţi o privire în această rezervaţie a pietrei unde meşteşugul este pe cale de dispariţie, vizitând expoziţia-atelier „Cruci de piatră” de la MŢR, Sala Foaier, în perioada 10-30 septembrie 2010, între orele 10-18.

Timpul urmei
Cicatrice - lansare de carte
10 septembrie, 17:00

Purtăm cu toţii stigmatul legăturii ancestrale: buricul. Cicatricea cicatricelor. Pecetea păcatului strămoşesc. Mă gândesc la Adam şi Eva, ca la singurii oameni fără ombilic.
Există cicatrice care sluţesc, altele care conferă mister sau sperie. Impun. Multe dintre ele, dimpotrivă, produc complexe de inferioritate. Cicatricea este citită de ceilalţi. Ea este dovada experienţei limită, dintr-un anumit moment al vieţii. De aceea, de multe ori este autoprovocată.
Cicatricea, excepţia fizică, accidentul, născând nume: Chioru, Strâmbu, Şchiopu.
Urmărindu-ne pas cu pas întreaga viaţă. Devenind istorie. Ce sunt marile războaie, dacă nu cicatrice în evoluţia omenirii?

Timpul descoperirii
Expoziţia Să aruncăm o privire - gucken wir mal
Conversaţie textilă
10 - 19 septembrie, în expunerea permanentă, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00

Utilizând într-un mod conceptual tehnici şi materiale tradiţionale pentru realizarea textilelor, cinci artişti români şi germani - Victoria şi Marian Zidaru, Senta Connert, Ulrike Kessl, Julia van Koolwijk - au creat o operă de artă contemporană. Pentru un dialog cu obiectele tradiţionale, artiştii integrează opera lor în expoziţia permanentă a Muzeului Ţăranului Român. Unele dintre obiectele muzeului vor fi înlocuite cu operele artiştilor şi vor putea fi găsite la etajul I. Pe holul de la intrarea în Studioul Horia Bernea se va afla opera „Jumătate de nor” a artistei Ulrike Kessl.
Conceptul propune dezbateri despre diferenţe şi similitudini ale textilelor şi artelor meşteşugăreşti, dar şi despre continuitatea acestora, până în prezent.
Vernisaj: 10 septembrie, ora 16:00, intrarea din Şoseaua Kiseleff

Timpul online
Lansarea turului virtual al expoziţiei permanente a MŢR
13 septembrie, în Studioul Horia Bernea, 17:00

Expunerera Muzeului Ţăranului Român a fost concepută dintru început ca o creaţie „pâlpâitoare”, cu clipe de strălucire, cu zone de penumbră, cu compoziţii clare şi afirmative, alături de altele care suscită întrebări sau sunt în căutarea sensului ascuns. În plus, prin felul în care obiectele expuse pot fi articulate, schimbate, îmbogăţite, sau recompuse, expoziţia permanentă capătă şansa tinereţii fără bătrâneţe şi incită mereu curiozitatea proaspătă a vizitatorilor.
Această respiraţie a discursului muzeologic – liberă şi în acelaşi timp subtil controlată – conferă autenticitate, dar şi riscul perisabilităţii; înnoirile, îmbogăţirile şi schimbările operate în ultimii 15 ani au crescut organic unele din altele, în aşa fel încât e aproape imposibil de fixat în memoria vizitatorilor un moment sau o etapă anume. Ele trec şi se pierd în mod natural în uitare.
De aceea, un tur virtual al expunerii de bază, care să fixeze măcar etapa actuală de nuanţare a discursului devine, în cazul Muzeului Ţăranului Român, o necesitate stringentă, chiar în absenţa iminentelor operaţii de consolidare-restaurare viitoare.
Muzeul propune un tur deosebit de bogat, compus din multiple panorame pentru fiecare sală, întreţesut cu explicaţiile bilingve română/engleză ale audioghidului şi completat în punctele sale active, cu documente sonore şi vizuale culese în cercetările de teren.
Un tur virtual interactiv, conceput în dialog cu vizitatorul, aşa cum a fost gândită dintru început şi expunerea.

Timpul în 35 de milimetri
Docu-cinemateca MŢR
13 septembrie, în Studioul Horia Bernea, 20:30

Filon (9’50) – regia Gabriel Hanganu (1995)
Filon este „curatorul” unei fabuloase colecţii personale împrăştiate în sălile unui muzeu de istorie special, realizat pe principiile neaoşe ale pop-art-ului. Unul din indicatoarele adresate publicului atenţionează: „Vizitatorule, te rog nu-ţi diminua simpatia faţă de copiii din fotografii văzându-i îmbrăcaţi în « haine de epocă ». Ei sunt autorii colecţiei muzeale!”.

Roiuri (10’16) – regia Gabriel Hanganu (1996)
Metafora din titlul filmului este un pretext pentru o incursiune minimalistă în viaţa cotidiană a unei mănăstiri. “Roiuri” ocoleşte locurile comune exploatate în zecile de reportaje-tv despre mănăstiri şi surprinde fragmente dintr-un cotidian ritualic altul decât cel religios: culesul mierii de albine, făcutul pâinii, primirea oaspeţilor în zi de sărbătoare, muncile agricole.

O stradă oarecare din Bucureşti (18’20) – regia Ioana Popescu & Marius Caraman (1995)
În colaborare cu EHESS Paris (Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale), Muzeul Ţăranului Român a desfăşurat în anii 1996-97, un proiect de Antropologie urbană în Bucureşti. Printre rezultatele cercetărilor de teren se numără şi acest film, realizat cu mijloacele tehnice minimale ale momentului, dar cu plăcerea nedisimulată a descoperirii unei lumi aparte, plasată în interiorul unui cartier cu multă personalitate, din centrul oraşului mereu surprinzător, care este Bucureştiul.

Grădina boierului Nasta (26’) – regia Marius Caraman (2006)
Rare sunt cazurile în care demersuri ştiinţifice diferite să poată fi documentate prin cercetarea unui acelaşi subiect / obiect. Proiectul Colecţii şi colecţionari s-a întâlnit cu proiectul Muzeul Boierului şi cu cel intitulat Observatorul vizual, nici mai mult nici mai puţin decât în persoana lui Dan Nasta (colecţionar, boier din toate punctele de vedere şi totodată stăpân al unor comori demne de a fi împărtăşite vizual unui public larg). Aşa s-a născut filmul acestui interviul plan fix.

Ceramica de Horezu acasă şi la piaţă (43’) – regia Bogdan Iancu & Cătălina Tesăr (2007)
Angoasa culturală a ultimilor ani legată de “pierderea tradiţiilor” a fost contrabalansată de consumul fervent al produselor asociate cu aceste tradiţii. Numărul târgurilor şi al reportajelor-tv sau din presa scrisă dedicate “meşteşugurilor tradiţionale” pare să crească pentru a alimenta un public din ce în ce mai vrăjit de produsele de artizanat. Filmul construieşte, pe baza câtorva scurte portrete, un studiu de caz elocvent pentru transformările post-socialiste pe care le înregistrează artizanatul românesc la întâlnirea cu piaţa globală: ceramica de Horezu, unul dintre cel mai cunoscute brand-uri ale ceramicii autohtone.

Timpul privirii şi al mirării
Expoziţia „Construcţii” contemporane norvegiene la Bucureşti
15 septembrie – 17 octombrie, la Sala Irina Nicolau, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00

Expoziţia de artă şi meşteşuguri contemporane norvegiene „Construcţii” va fi deschisă la Muzeul Ţăranului Român, sala Irina Nicolau, din Bucureşti, începând cu data de 15 septembrie. Organizată de Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român, expoziţia va fi deschisă în perioada 15 septembrie – 17 octombrie 2010, de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00 - 18:00.
Pornind de la conceptul de construcţii, un termen larg uzitat, de la arhitectură, inginerie şi geometrie, la muzică şi limbaj, expoziţia îşi propune să evidenţieze legătura dintre procesul de creaţie şi ideea care o generează. În acelaşi timp, se remarcă o fuziune indisolubilă între formă, tehnică, material şi sensul pe care îl incumbă toate acestea.
Expoziţia, semnată de 16 artişti norvegieni, oferă o interpretare contemporană a artei şi a meşteşugurilor norvegiene. Cele 22 de lucrări expuse alcătuiesc o mare varietate de forme şi expresii conceptuale, unele experimentale, altele profund ancorate în tradiţie, toate însă având ca punct de plecare un exerciţiu al practicii meşteşugăreşti.
„Construcţii” este o expoziţie itinerantă. Ea a mai fost deschisă publicului din Spania, Irlanda, Rusia, Chile, Coreea şi Islanda.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 15 septembrie, ora 18:30, la MŢR

Timpul artizanilor
Expoziţia Furga Murga - Fraţii Gavrilă – obiecte din piele
16-19 septembrie, la Sala Acvariu, de marţi până duminică, între 10:00 şi 18:00



Fraţii Cornliu şi Silviu Gavrilă creează produse din piele lucrate într-o manieră personală folosind metode de lucru tradiţionale şi materiale de o foarte bună calitate. De asemenea, cei doi colaborează cu diverşi artişti plastici, în domeniul picturii pe sticlă, ceramicii, sculpturii în lemn, prelucrării metalelor, realizând diferite obiecte precum: chimire, curele, opinci, tolbe, genţi, cruciuliţe, casete pentru podoabe, tocuri de ochelari, cufere, rame, suporturi pentru candele, oglinzi cu ramă din piele.

Timpul sunetului şi al bucuriei
Concert – grupurile Iza şi Ardealul
16 septembrie, în Studioul Horia Bernea, 19:00

Grupul Iza din Maramureş este un ansamblu cu totul special în România. El s-a construit în cursul ultimilor ani din ţărani tineri, rude şi prieteni, care şi-au dorit să devină artişti de scenă dar care, în acelaşi timp, au refuzat deliberat să se conformeze modelului de ansamblu folcloric consacrat în România (un model similar cu cel care a funcţionat şi funcţionează încă în toate ţările est-europene). Instrumentiştii sunt cu toţii muzicieni populari profesionişti, angajaţi curent pentru petrecerile rurale şi chiar urbane din Maramureş. Cântăreţii şi dansatorii sunt simpli ţărani din diferite sate, legaţi între ei prin rudenie sau prietenie. Şeful şi animatorul grupului este Ioan Pop, zongoraş şi vocalist, ţăran din Poienile Izei căsătorit în Hoteni. Colaboratorii săi - ceteraşii Dumitru Hîrb, dobaşul Ioan Petreuş şi dansatorii şi cântăreţii Anuţa Pop, Voichiţa Nemeş, Ioan Ilieş, Gheorghiţă Tepei - îl sprijină cu toată convingerea.
Grupul Iza se străduieşte să-şi construiască spectacole fără să mutileze sau să „înfrumuseţeze” muzica sau să-i răpească spontaneitatea, fără să recurgă la clişeele scenice consacrate, fără să uzeze de propriile sale stereotipii. El promovează muzica “clasică” a Maramureşului, melodiile vechi neştiute sau uitate, precum şi învârtitele noi care sunt compatibile cu tradiţia.



Grupul Ardealul din Gherla condus de Emil Mihaiu
Emil Mihaiu este în clipa de faţă cel mai bun ceteraş al Transilvaniei centrale. Emil e originar dintr-un sat ardelenesc cu populaţie mixtă: Buza. A învăţat să mânuiască vioara de la un consătean ţigan, de la care a deprins totodată şi muzicile locului. Mai târziu, ca instrumentist matur şi cu reputaţie în continuă creştere, Emil s-a îmbogăţit cu cântări noi, prinse de la alţii sau create de el însuşi. El este acum deţinătorul unui repertoriu divers şi de o neobişnuită extensie, pe care îl execută cu o virtuozitate şi un rafinament ritmic fără egal.
În cursul unei singure petreceri – să spunem o nuntă, care în Transilvania e adeseori mixtă – Emil are prilejul să cânte, pe rând, româneşte, ungureşte şi ţigăneşte. Tot atunci el execută orice i se cere sau crede că îşi doresc oamenii să audă, inclusiv acele muzici „amestecate”, amplificate sau acompaniate cu instrumente electronice pe care le detestă. Ca orice muzician care îşi câştigă onest pâinea, Emil Mihaiu îşi satisface, cu sau fără plăcere, angajaţii. Preferinţa sa personală se îndreaptă însă spre tradiţionale, cele pe care le cântă în concerte - în special în cele care le susţine în străinătate, întotdeauna împreună cu colegii şi prietenii săi din grupul Ardealul.
Conştient de valoarea muzicii sale, Emil se îngrijeşte să o poarte spre posteritate. Până acum, el a realizat două discuri la mica editură Ethnophonie a Fundaţiei Alexandru Tzigara Samurcaş; un al treilea împreună cu maestrul Sherban Lupu, la casa de discuri Electrecord; un al patrulea, care va apare foarte curând la editura olandeză New Samarkand Records; şi un al cincilea, deja în curs de pregătire, la aceeaşi editură Ethnophonie. Discul Muzică ţigănească din Transilvania/Gypsy Music from Transylvania, realizat împreună cu grupul Ardealul, a primit în anul 2004 două preţioase distincţii internaţionale.

Timpul aromelor
Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară, pentru bucureşteni
17-19 septembrie, între 10:00 şi 18:00

Celor care nu au ajuns în portul cultural Cetate, Asociaţia Film România şi Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, vor programa în perioada 17-19 septembrie, la MŢR, Festivalul degustătorilor de film şi artă culinară, pentru bucureşteni.
Vă aşteptăm cu proiecţii de filme din ţările balcanice – o selecţie din cele mai bune filme realizate în ţările balcanice în ultimii ani, laureate la marile festivaluri internaţionale. Proiecţiile vor avea loc seara, în aer liber, în curtea MŢR şi la Clubul Ţăranului. În aceeaşi perioadă, Mircea Dinescu va prezenta, spre degustare şi vânzare, preparate culinare pregătite în bucătăria sa cu ingrediente naturale provenite din fermele proprii. Vizitatorii muzeului vor avea ocazia să deguste şi să achiziţioneze mai multe soiuri din Vinul lu’Dinescu.

Proiecţii în aer liber
Vineri, 17 septembrie
Ora 21.00 - NUNTA ÎN BASARABIA (România, 2010, Comedie), 
regia Nap Toader
Sâmbătă, 18 septembrie
Ora 20.30 – PATRULA DE GRANIŢĂ (Croaţia, 2006, Comedie neagră, 94 min.),
regia Rajko Grlic
Duminică, 19 septembrie
Ora 20.30 – BUTOIUL CU PRAF DE PUŞCĂ (Serbia, 1998, Dramă, 102 min.)
regia Goran Paskaljevic



Sponsor: SC Michelin România SA

Parteneri: Ambasada Norvegiei, Romfilatelia, RATB, AFR, Fundatia pentru Poezie „Mircea Dinescu”





înapoi la pagina principală