Catre Tur Virtual
OBSERVATORUL VIZUAL este un program recent al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, lansat de către Departamentul de Antropologie vizuală. El presupune întâlniri periodice cu tineri iubitori de fotografie şi video-documentar, pentru a comunica şi a dezbate discursuri vizuale pe o temă dată. Avem convingerea că, în graba de zi cu zi, uităm să observăm şi să consemnăm crâmpeiele de viaţă din jurul nostru. De aceea, încercăm să ne cunoaştem lumea, sub deviza: vezi, observi, priveşti, înţelegi.

Am dorit pentru prima întâlnire, o temă apropiată, la îndemână şi mai ales la îndeochi. Am ales Bucureştiul. Îl cunoaştem? Ne preocupă? Îl arătăm şi celorlalţi? E important să ne împăcăm cu el? Putem să-l iubim? Aşadar, Bucureştiul, prin ochii fiecăruia, oraşul în imagini şi cuvinte.

Au venit tineri, nu mulţi, dar buni. Buni, pentru că erau pregătiţi: fără să le fi cerut cineva, simţiseră nevoia să consemneze în imagini ceea ce le trezise curiozitatea, iritarea, compasiunea sau admiraţia, în viaţa lor de zi cu zi în oraşul pe care îl locuiesc de mai mult sau mai puţin timp. Am descoperit prin ochii lor feţe necunoscute ale urbei, maidane transformate în terenuri de joacă de către copiii înşişi, ferstre-decupaje de lumină în bezna unor străzi mărginaşe, unde oamenii nu se feresc de transparenţă, am fost puşi în faţa unor adevărate strategii comportamentale de folosire a mijloacelor de transport în comun; pe scurt, documentele lor vizuale s-au constituit într-o primă colecţie de memorie a timpului prezent, deosebit de valoroasă, pe care sperăm să o publicăm într-un album.

Vom continua, aşa încât, dragi tineri colaboratori, LA BUNĂ VEDERE!

Ioana Popescu
observator@muzeultaranuluiroman.ro

Noul Cinematograf al Regizorului Român - Program

Program NCRR - Studioul Horia Bernea
Miercuri, 23 mai
18:30 Submarino, de Thomas Vinterberg, Danemarca, 2010, 115 min. Dramă. Cu : Jakob Cedergren, Peter Plaugborg. Premii: Nordic Council's Film Prize. Rating: +18
20:45 Attenberg, de Athina Rachel Tsangari, Grecia, 2010, 97 min. Dramă. Cu: Ariane Labed, Evangelia Randou. Premii: Festivalul de Film de la Veneţia: Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Festivalul de Film de la Thessaloniki: Premiul special al juriului. Rating: +15

Joi, 24 mai
18:30 Attenberg, de Athina Rachel Tsangari, Grecia, 2010, 97 min. Dramă. Cu: Ariane Labed, Evangelia Randou. Premii: Festivalul de Film de la Veneţia: Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Festivalul de Film de la Thessaloniki: Premiul special al juriului. Rating: +15
20:30 Submarino, de Thomas Vinterberg, Danemarca, 2010, 115 min. Dramă. Cu : Jakob Cedergren, Peter Plaugborg. Premii: Nordic Council's Film Prize. Rating: +18

Vineri, 25 mai
18:30 Tatăl fantomă, regia Lucian Georgescu, 2012, 90 min. Cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu.
20:30 Tatăl fantomă, regia Lucian Georgescu, 2012, 90 min. Cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu.
Îi avem ca invitaţi pe Marcel Iureş şi pe Lucian Georgescu, regizorul filmului Tatăl Fantomă

Sâmbătă, 26 mai
17:00 Tatăl fantomă, regia Lucian Georgescu, 2012, 90 min. Cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu.
19:00 Tatăl fantomă, regia Lucian Georgescu, 2012, 90 min. Cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu.
21:00 Tatăl fantomă, regia Lucian Georgescu, 2012, 90 min. Cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu.

Duminică, 27 aprilie

Luni, 28 aprilie
18:00 Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim, România, 2012, 106 min. Comedie. Cu Gabriel Spahiu, Paul Ipate, Cristian Balint, Coca Bloos şi Mimi Brănescu.
20:00 Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim, România, 2012, 106 min. Comedie. Cu Gabriel Spahiu, Paul Ipate, Cristian Balint, Coca Bloos şi Mimi Brănescu.

Marti, 29 aprilie

Miercuri, 30 mai
18:30 Submarino, de Thomas Vinterberg, Danemarca, 2010, 115 min. Dramă. Cu : Jakob Cedergren, Peter Plaugborg. Premii: Nordic Council's Film Prize. Rating: +18
21:00 Attenberg, de Athina Rachel Tsangari, Grecia, 2010, 97 min. Dramă. Cu: Ariane Labed, Evangelia Randou. Premii: Festivalul de Film de la Veneţia: Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Festivalul de Film de la Thessaloniki: Premiul special al juriului. Rating: +15

Joi, 31 mai