Catre Tur Virtual
EMYA

Proiectul, plasat sub auspiciile Consiliului Europei, a demarat în 1973 şi primele premii au fost decernate cu ocazia unei ceremonii din palatul Rohan de la Strasburg, în anul care a urmat.

De la început, candidaţii trebuiau să fie muzee noi sau muzee supuse EMYA unei reorganizări totale sau unor extensii considerabile care să le permită asimilarea la condiţia unui nou muzeu. Principalul obiectiv a fost întotdeauna descoperirea şi mediatizarea noilor idei din muzeele europene, Europa fiind definită în acest context ca o Europa a Consiliului Europei şi nu cea restrânsa a Comunităţii europene.
Membrii unui juriu internaţional, compus din 13 persoane, îşi pun în joc timpul şi experienţa fără să pretindă niciun fel de retribuţie, cu excepţia cheltuielilor de deplasare care revin muzeului-candidat.

Candidatii sunt evaluaţi după următoarele criterii:
# Colecţiile. Sunt ele semnificative sau interesante?
# Expoziţiile şi discursul acestora. Sunt ele originale şi eficace?
# Serviciile făcute publicului. Cofetăria, restaurantul, standul, parchingul, toaletele. Sunt ele bine concepute şi eficace?
# Ambianţa. Muzeul este cald şi primitor sau îngheţat şi aseptic?
# Gestiunea. Este muzeul bine gestionat?
# Personalul. Relaţiile dintre membrii personalului par bune? Detectează vizitatorul elementele caracteristice unui "razboi civil"?
# Publicaţiile. Ce fel de publicaţii produce muzeul?
# Promovarea şi comunicarea. Sunt ele adaptate şi bine organizate?
# Animatorii. Are muzeul programe ambiţioase?

De la crearea premiului am avut 587 de candidaţi. Cele şase ţări care au furnizat cei mai numeroşi concurenţi sunt: Germania (79), Franţa (65), Anglia (61), Elveţia (57), Olanda (38), Suedia (38).

Daca notăm cu 10 puncte marele premiu şi cu 8 puncte pe cel al Consiliului Europei, iar fiecare menţiune specială cu 5 puncte, ţările aflate în fruntea clasamentului, dupa numarul de puncte, sunt, în ordine, următoarele: Anglia (108), Olanda (98), Germania (96), Franţa (95), Elveţia (65), Suedia (63).

În 1996, premiul a fost acordat pentru prima oară unui muzeu aparţinând unei ţări din estul Europei, Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, ocazie cu care Majestatea Sa Regina Fabiola a înmânat directorului Horia Bernea, trofeul EMYA, statueta The Egg a sculptorului Henry Moore.

În discursul său, Preşedintele Trustului EMYA, domnul Kenneth Hudson, spune:

"Colegii mei şi cu mine avem certitudinea ca Marele Premiu de anul acesta trebuie să revină Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. Minunatele colecţii de obiecte sunt prezentate şi interpretate cu o maiestrie şi imaginaţie exceptionale, într-un stil propriu, cu impact puternic asupra vizitatorului. Directorul muzeului este iubit şi respectat de colegi, iar formaţia sa de artist l-a ajutat să creeze un muzeu care depăşeşte nivelul tradiţional de prezentare şi care crează un întreg cu mult mai important decât suma părţilor. Horia Bernea este un om excepţional şi suntem siguri ca lumea muzeelor europene va mai auzi multe despre el în viitor. El, ca şi muzeul său, este destinat să exercite o influenţă internaţională."


Alte premii:

* Premiul Margareta Sterian pentru cea mai bună expoziţie a anului (ediţiile 1993, 2001 şi 2003)
* "Premiul ospitalităţii" (desemnat de Ministerul Turismului) în 1995
* Premiile Patrimoniului Cultural Natţional (Premiul Naţional pentru Muzeografie "Horia Bernea" - pentru expoziţia Munca. Focul-Apa-Vântul- 2002, Premiul ,,Vasile Dragut'' - 2002, Premiul ,,Al.Tzigara-Samurcas'' - 2003)
* Premiul Comitetului Naţional ICOM - pentru expoziţia Cahle în 2002
* Premiul Multimedia pentru seria de CD-uri ,,Ochi în Ochi'' în 2002
* Premiul Multimedia pentru ,,Chioşcul Info'' în 2003
* Premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut în 2004 pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat Ţinuturile României – Ţara Haţegului, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie şi Muzeul ,,Grigore Antipa''
* Menţiune acordată de Comitetul Naţional Român ICOM în 2005 pentru concepţie tematică doamnei dr. Georgeta Rosu şi doamnei Danièle Malis, autoarele concepţiei tematice a expoziţiei Icoane. Abstractiuni spirituale , vernisata la 17 septembrie 2005, la Chateau – Musée Edgar Mèlik, din Cabriés, Franţa, pentru promovarea exemplară a valorilor culturale româneşti în strainatate.

Expoziţia de primăvară




1 - 15 februarie 2012, Sala Foaier
Muzeul Naţional al Ţăranului Român


Finisaj: marţi, 14 februarie 2012, ora 17.00

 Arta românească a reintrat în normalitate. Nu de ieri, ci din 1990 încoace. Greu, aproape chinuit şi chinuiţi, artiştii României au trebuit să se (re)adapteze unei lumi care ar fi fost normală pentru un Petraşcu sau Pallady, dar de care cei născuţi după 1930 nu au cum să îşi aducă aminte şi pentru care constituie o provocare continuă, nu doar pentru inspiraţia artistică ci, de-a dreptul, pentru supravieţuire. Din subiecte ale propagandei de partid şi de stat, din panaş al unui regim ipocrit şi criminal, artiştii au ajuns să lucreze într-o lume pe care, adeseori, o percep ostilă, poate, mai mult decât acum 25 de ani. Aceasta este lumea „normală‟, în care artiştii au trăit şi au creat de când arta este artă pentru public. Aceasta este lumea de azi, pe care artiştii contemporani nouă o descoperă şi o surprind, cu dragoste, cu ură, cu înţelegere, imaginaţie şi candoare.
 Închişi, adeseori, într-o carapace, aparent, protectoare, artiştii României contemporane fac sacrificii de neimaginat, pentru a ne spune ceea ce simt şi ce gândesc. Ar trebui, cu siguranţă, să fim mult mai atenţi la mesajul lor, pentru că nu există un seismograf mai sensibil, pentru societatea noastră, decât artistul. Învăţând să se rupă de comanda politică şi de cea comercială, deopotrivă, artiştii noştri ne oferă o oglindă în care să ne privim, aşa cum suntem: oameni între oameni, muritori, cu speranţa în viaţa eternă, pe care doar ceea ce făurim, prin puterea spiritului nostru, o poate atinge, ca o fluturare de aripă a unei efemeride.
 Expoziţia de primăvară a Asociaţiei HDU şi a UAP se naşte, sub ochii noştri, acum, cu speranţă şi teamă, cu fior şi serenitate, în acelaşi timp. Când iarna vieţuirii noastre face loc renaşterii anuale a gândurilor pe care le punem la temelia oricărei făptuiri, artiştii care expun acum, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, nu fac parte, nici pe departe, din aceeaşi generaţie, din aceeaşi şcoală, din acelaşi curent. Dar sunt legaţi de ceea ce îi face pe oameni să vibreze, mai mult decât orice cuvânt: de dragostea pentru frumos.
Arheologii, pentru a descoperi taina trecutului, secţionează straturile istorice, consemnând, cu acribie, ceea ce văd. Expoziţia de primăvară a anului 2012 este, de fapt, o secţiune tăiată, cu răceala minţii şi cu pasiunea sentimentului curatorului, prin arta contemporană românească. Este dreptul nostru să ne placă sau nu ceea ce vedem, să ne dorim sau nu să luăm acasă aceste opere ori să le lăsăm în uitare. Dar, ceea ce mi se pare evident, este că nu putem rămâne indiferenţi. Dacă pierdem această clipă de înţelegere a lumii, ne pierdem pe noi.

Virgil Ştefan NIŢULESCU
 


înapoi la pagina principală