Catre Tur Virtual


Muzeului Naţional al Ţăranului Român are din anul 2007 o editură proprie, Martor. Dar, încă din 1991, editarea unor publicaţii într-un stil propriu, mai aproape de conceptul de carte-obiect, a fost una dintre activităţile prioritare ale muzeului. Sub semnăturile cercetătorilor şi muzeografilor noştri au apărut numeroase titluri. Unele ediţii s-au epuizat rapid, altele pot fi încă găsite la librăria muzeului: carte de specialitate (etnologie şi folclor, antropologie, sociologie, muzeologie), publicaţii bibliofile în ediţii limitate, cărţi-album, reviste, calendare, foi, pliante, mape, afişe, agende. Revista anuală de antropologie şi muzeologie, Martor, publicaţie ajunsă la numărul 15, pune în dezbatere în fiecare număr problemele actuale din domeniu şi experimentele noastre muzeografice.

MNȚR a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române




 



În ziua de 29 septembrie 2020, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a acordat Muzeului Național al Țăranului Român Înaltul Patronaj al Majestății Sale.

Reamintim faptul că Muzeul nostru este urmașul Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, înființat prin Decretul Regal 2.777/13 iulie 1906, devenit, în 1915, Muzeul de Artă Națională Carol I, și s-a bucurat, de atunci încoace, de atenția constantă a regilor României și a Familiei Regale.

În documentul așezat la fundația clădirii care adăpostește Muzeul de la Șosea, Regele Carol I scria:
Dorind a cinsti arta strămoșească cu un adăpost vrednic de însemnătatea sa pentru educarea poporului și întărirea sentimentului patriotic, Astăzi, 17/30 iunie Anul Mântuirei 1912, și al Domniei noastre al 47-lea, […] am pus temelia Muzeului Național, menit să întrunească colecțiile de artă acum răzlețite, spre a lăsa generațiilor viitoare oglinda desăvârșită a întreg tezaurului artistic din cuprinsul pământului românesc, începând cu vârsta preistorică și până în zilele noastre.

Am avut prilejul, în ziua de duminică, 17 iunie 2012, să fim martorii momentului în care ASR Principele Radu a dezvelit placa memorială așezată la intrarea în muzeu, menită să amintească acel moment istoric pentru muzeografia națională, pentru cultura României.

Nu am uitat nici celelalte momente în care Familia Regală a României și-a arătat interesul pentru Muzeul nostru, care, de altfel, a sprijinit, cu bucurie, alcătuirea colecției de artă națională găzduite la Palatul Elisabeta.

Considerăm acordarea Înaltului Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, drept o recunoaștere a meritelor tuturor celor care, în ultimii 30 de ani, de la reînființarea Muzeului și de la revenirea sa în locul ce îi era atribuit de drept, încă din vremea Regelui Carol I, au trudit pentru a face din Muzeul Național al Țăranului Român o instituție care să continue strădania întemeietorilor, în frunte cu Alexandru Tzigara-Samurcaș, cel atât de apreciat de toți regii României, pe care i-a slujit cu devotament, până la moarte.



Fotografie de Simion Mechno (Agerpres)



 





înapoi la pagina principală
 
inchis