print

Crossfire Hurricane, cel mai nou documentar despre The Rolling Stones




Marţi, 30 iulie 2013, începând cu ora 21:30, vă aşteptăm în curtea interioară de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la o proiecţie în avanpremiera Festivalului de Film Istoric de la Râşnov (www.ffir.ro). Special pentru publicul bucureştean va fi prezentat cel mai nou documentar despre legendara trupă The Rolling Stones – Crossfire Hurricane (2012, regizor: Brett Morgen, cu: Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts, Ron Wood, Bill Wyman, Mick Taylor).

Filmul prezintă, în ordine cronologică, istoria de 50 de ani a uneia dintre cele mai importante trupe din istoria rock-ului, The Rolling Stones. Subiecte delicate precum riscurile asociate imensului succes pe care Jagger şi compania l-au avut încă de la debut, problemele cu drogurile şi cu justiţia ale câtorva dintre membrii trupei, statutul de anti-Beatles band care le-a fost alocat de presă americană şi britanică sunt abordate într-o manieră interesantă şi alertă. Titlul filmului este inspirat din primul vers „I was born in a crossfire hurricane” al hit-ului Jumpin’ Jack Flash, lansat în 1968.

http://www.youtube.com/watch?v=7C3xCiR_2Ww&feature=youtu.be

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Intră acum pe www.ffir.ro sau lasă un mesaj în evenimentul „avanpremieraffir” pe facebook şi îţi rezervăm un loc.


Organizatori: Festivalul de Film Istoric Râşnov şi British Council
Partener: Muzeul Naţional al Ţăranului Român