print

Muzeul Țăranului relansează târgurile tradiționale




 

Comunicat de presă, 25 august 2016

 

Târgurile tradiționale din curtea Muzeului Național al Țăranului Român se relansează, în această toamnă, într-un format mult mai apropiat de identitatea și misiunea muzeului și cu respectarea tuturor standardelor și normelor legale și de protecție a patrimoniului.

Calendarul acestor târguri, până la sfârșitul anului 2016, este următorul:

Primenire - Târg al Galeriei de Artă Țărănească, 10-11 septembrie 2016
Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, 16-18 septembrie
Primenire - Târg al Galeriei de Artă Țărănească, 8-9 octombrie
Târgul de Sânmedru, 22-23 octombrie
Târgul de Sfinții Mihail și Gavriil, 5-6 noiembrie
Târgul de Sfântul Nicolae, 3-5 decembrie


În organizarea acestor târguri, MNȚR va avea colaborări directe cu meșteșugari, ONG-uri, asociații culturale după o selecția riguroasă, în acord cu profilul și identitatea Muzeului.

Astfel, Muzeul Național al Țăranului Român nu renunță la una din activitățile culturale care i-au adus un plus de identitate și unicitate în contextul muzeal național încă din anul 1996: organizarea de târguri dedicate meșteșugurilor tradiționale și a târgurilor care exploatează și pun în valoare creativitatea artiștilor, designerilor, arhitecților, a mediilor creative în general.