print

Târg de Antichităţi Ţărăneşti
17 - 19 iunie




Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă

organizează

Târg de Antichităţi Ţărăneşti


Peste 40 de colecţionari din toată ţara vin la Muzeul Naţional al Ţăranului Român între 17 şi 19 iunie 2011 cu fel de fel de obiecte vechi, nelipsite din gospodăria ţărănească:

icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce,
mobilier crestat, pictat - lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
covoare, ştergare, piese de costum popular,
furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe,
felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă...

Dacă obiectele sunt vechi, bucatele însă vor fi proaspete şi numai bune de târguit: miere, turtă dulce, ţuica, kürtős kalács...

Iar pentru a mai prinde puteri, vă invităm la o cafea preparată de Gheorghe Florescu, cafegiul. 


Veniţi, vedeţi, căutaţi, cumpăraţi !


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Târg de Antichităţi Ţărăneşti

de vineri, 17 până duminică, 19 iunie

între orele 10:00 şi 18:00
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -



Preţ bilet: 4 lei sau 2 lei (elevi, studenţi, pensionari)



Parteneri:
Radio România Actualităţi, Clubul Ţăranului