To Virtual Tour
OBSERVATORUL VIZUAL este un program recent al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, lansat de către Departamentul de Antropologie vizuală. El presupune întâlniri periodice cu tineri iubitori de fotografie şi video-documentar, pentru a comunica şi a dezbate discursuri vizuale pe o temă dată. Avem convingerea că, în graba de zi cu zi, uităm să observăm şi să consemnăm crâmpeiele de viaţă din jurul nostru. De aceea, încercăm să ne cunoaştem lumea, sub deviza: vezi, observi, priveşti, înţelegi.

Am dorit pentru prima întâlnire, o temă apropiată, la îndemână şi mai ales la îndeochi. Am ales Bucureştiul. Îl cunoaştem? Ne preocupă? Îl arătăm şi celorlalţi? E important să ne împăcăm cu el? Putem să-l iubim? Aşadar, Bucureştiul, prin ochii fiecăruia, oraşul în imagini şi cuvinte.

Au venit tineri, nu mulţi, dar buni. Buni, pentru că erau pregătiţi: fără să le fi cerut cineva, simţiseră nevoia să consemneze în imagini ceea ce le trezise curiozitatea, iritarea, compasiunea sau admiraţia, în viaţa lor de zi cu zi în oraşul pe care îl locuiesc de mai mult sau mai puţin timp. Am descoperit prin ochii lor feţe necunoscute ale urbei, maidane transformate în terenuri de joacă de către copiii înşişi, ferstre-decupaje de lumină în bezna unor străzi mărginaşe, unde oamenii nu se feresc de transparenţă, am fost puşi în faţa unor adevărate strategii comportamentale de folosire a mijloacelor de transport în comun; pe scurt, documentele lor vizuale s-au constituit într-o primă colecţie de memorie a timpului prezent, deosebit de valoroasă, pe care sperăm să o publicăm într-un album.

Vom continua, aşa încât, dragi tineri colaboratori, LA BUNĂ VEDERE!



Ioana Popescu

MNŢR se pregăteşte să ajungă la tine cu programe educaţionale... online




Obiecte de patrimoniu vor fi scanate, fotografiate şi vor intra într-o arhivă digitală complexă.
Meşteşuguri precum ţesutul, olăritul, lucrul cu lemnul îşi vor dezvălui din secrete, într-o manieră ludică. Copiii, dar şi adulţii interesaţi de aceste domenii, vor putea accesa cursurile on-line şi învăţa, pas cu pas, despre cum se ţese un covor, cum se arde un obiect de ceramică, care este diferenţa dintre fluier şi caval şi câte şi mai câte. Iar o parte din arhiva de imagine va veni în sprijinul fiecărui învăţăcel, pentru ca obiectele de patrimoniu naţional să-şi găsească locul, virtual, şi în casele noastre.
Proiectul „Implementare soluţii de e-educaţie în cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român” va fi dezvoltat în următorii doi ani cu sprijinul financiar al Fondului European de Dezvoltare Regională, proiectul MNŢR fiind selectat şi aprobat conform adresei nr. 3169 din 21.04.2011, emisă de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale.
Director de program: dr. Mihai Gheorghiu, director general adjunct al MNŢR.





back to main page