To Virtual Tour
OBSERVATORUL VIZUAL este un program recent al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, lansat de către Departamentul de Antropologie vizuală. El presupune întâlniri periodice cu tineri iubitori de fotografie şi video-documentar, pentru a comunica şi a dezbate discursuri vizuale pe o temă dată. Avem convingerea că, în graba de zi cu zi, uităm să observăm şi să consemnăm crâmpeiele de viaţă din jurul nostru. De aceea, încercăm să ne cunoaştem lumea, sub deviza: vezi, observi, priveşti, înţelegi.

Am dorit pentru prima întâlnire, o temă apropiată, la îndemână şi mai ales la îndeochi. Am ales Bucureştiul. Îl cunoaştem? Ne preocupă? Îl arătăm şi celorlalţi? E important să ne împăcăm cu el? Putem să-l iubim? Aşadar, Bucureştiul, prin ochii fiecăruia, oraşul în imagini şi cuvinte.

Au venit tineri, nu mulţi, dar buni. Buni, pentru că erau pregătiţi: fără să le fi cerut cineva, simţiseră nevoia să consemneze în imagini ceea ce le trezise curiozitatea, iritarea, compasiunea sau admiraţia, în viaţa lor de zi cu zi în oraşul pe care îl locuiesc de mai mult sau mai puţin timp. Am descoperit prin ochii lor feţe necunoscute ale urbei, maidane transformate în terenuri de joacă de către copiii înşişi, ferstre-decupaje de lumină în bezna unor străzi mărginaşe, unde oamenii nu se feresc de transparenţă, am fost puşi în faţa unor adevărate strategii comportamentale de folosire a mijloacelor de transport în comun; pe scurt, documentele lor vizuale s-au constituit într-o primă colecţie de memorie a timpului prezent, deosebit de valoroasă, pe care sperăm să o publicăm într-un album.

Vom continua, aşa încât, dragi tineri colaboratori, LA BUNĂ VEDERE!



Ioana Popescu

Urmează la MŢR




Programul Muzeului Ţăranului Român



19 mai 2012
NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR
Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului
Deschis de la ora 6.00 p.m. la 1.00 a.m.
Expoziţia permanentă şi celelalte expoziţii temporare sunt închise.


19 mai - 15 iulie 2012, Sala Foaier
Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului


3 mai – 3 iunie 2012, Sala Irina Nicolau
Lumea mica a celui mic
Muzeul Copilăriei
A doua expoziţie, a doua sală


15 - 28 mai 2012, Sala Acvariu
p.d.v.
între
TRADIŢIE şi MODERNITATE


19 – 20 mai 2012, orele 10.00 – 18.00
Chipuri de meşteri şi meşteşugari
10 meşteri – 10 ateliere


Până pe 31 august 2012, Muzeul Udrişte Năsturel din Hereşti, Judeţul Giurgiu
Piatra şi lutul - expoziţie de ceramică


Până pe 15 iunie 2012
Atelierul de creativitate de la MŢR
Lecţii de etnologie, desen şi pictură
Teatru de marionete
Teatru de păpuşi şi teatru de umbre
Curs foto
Cartea cu poveşti
Poveşti cu urechi
Cusut, croit şi ţesut
Atelier de pictură pe sticlă
Atelier de hârtie manuală


 




Back to main page