To Virtual Tour
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

DIPLOMA DE ATESTAT 2021 // 15 - 30 iunie 2021




Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă de atestat în liceele de specialitate este cel mai elaborat proiect al unui elev din toată perioada preuniversitară și că prezentarea acesteia se limitează de cele mai multe ori la publicul restrâns al cadrelor didactice, familiei și prietenilor, C.E.A.A.A. a lansat „DIPLOMA DE ATESTAT 2021” – un eveniment dedicat, care încearcă să aducă lucrările de diplomă de atestat ale absolvenților liceelor creative și vocaționale în atenția unui public cât mai larg.
 

Prin implicarea liceelor vocaţionale şi creative, ne propunem să generăm un dialog atât între elevii şi studenții din diferite domenii, cât și între licee şi facultățile de profil, care să se dezvolte și să se transforme în parteneriate, proiecte comune, colaborări.

Evenimentele din cadrul „Diploma de Atestat 2021” au în vedere atragerea unui public interesat de artă, arhitectură, audiovizual și industriile creative, care poate fi un potențial angajator sau un partener al tinerilor absolvenți, organizatorii privind acest proiect ca o rampă de lansare pentru următoarea generație de creativi din România.

Programul evenimentului, care se desfășoară pe parcursul a 15 zile, include atât o serie de expoziții dedicate Artelor plastice și Artelor aplicate, precum și o serie de workshopuri, audiții și evenimente dedicate Artelor Arhitecturii şi Audiovizualului, care sunt găzduite de partenerii evenimentului.

Unul dintre obiectivele asumate ale proiectului „Diploma de Atestat 2021” este, încă de la început, dezvoltarea dialogului dintre tinerii absolvenți de licee și profesioniștii din industriile creative.

Pentru prima dată, din dorința de a amplifica acest dialog, dar și din convingerea că astfel tinerii vor beneficia de îndrumare și un important prim contact cu mediul profesionist, proiectul „Diploma de Atestat 2021” iniţiat de C.E.A.A.A., împreună cu partenerii săi, devine primul proiect educaţional şi cultural, dedicat proaspeților absolvenți de licee vocaționale și creative din capitală.

Proiectele înscrise sunt curatoriate de un board format din specialiști cu experiență în domeniile creative: arhitecți, designeri, galeriști, manageri culturali, urbaniști, fotografi, jurnaliști, antreprenori, graficieni, profesioniști activi și dedicați ariei lor de activitate, care sunt pregătiți să descopere implicarea cu pasiune și munca unei noi generații de tineri creatori.
Ei vor realiza selecția proiectelor de diplomă înscrise de proaspeții absolvenți și vor alege acele lucrări care se disting pentru a fi prezentate în expoziția centrală din luna iunie, între 15-30 iunie 2021, în București.

Editura Igloo Media, în calitate de partener media al evenimentului, va oferi participanților selectați premii constând în cărți și reviste de arhitectură și patrimoniu.

CALENDAR PROIECT

Lansarea ~ 1 iunie 2021
Confirmare participare ~ 7 iunie 2021
Data limită de trimitere a lucrărilor ~ 7 iunie 2021
Data limită de primire a lucrărilor ~ 10 iunie2021
Jurizarea lucrărilor ~ 14 iunie 2021
Anunțarea rezultatelor ~ 15 iunie 2021
Expoziție și acordarea diplomelor ~ 15 iunie 2021
Expoziție și activitati diverse ~ 15-30 iunie 2021

Participanții vor completa în format electronic și în original Fișa de participare. Aceasta va fi expediată pe adresa de e-mail: diplomadeatestat@gmail.com până la data de 7 iunie 2021 inclusiv. Expedierea Fișelor de participare reprezintă confirmarea participării. La primirea e-mailului cu Fișa de participare de către organizatori, aceștia vor trimite un e-mail de confirmare către participanți.

Lucrările vor avea înscrise pe verso, cu majuscule, următoarele date de identificare:

CLASA
SECȚIUNEA DE CONCURS
NUME
PRENUME
LICEUL / ORAȘUL / JUDEȚUL
PROFESOR COORDONATOR


Lucrările în original vor fi predate fizic la Sala Media MNTR până la data de 10 iunie 2021 ora 16.00 împreună cu Fișa de participare semnată în original și piesele cerute prin prezentul regulament sau expediate prin curierat rapid împreună cu Fișa de participare semnată în original și piesele cerute prin prezentul regulament, până la data de 7 iunie 2021– data poștei, pe adresa: M.N.Ț.R.- Sala Media, Strada Monetariei nr.3. 

Fișa de participare se poate descărca AICI.

Expoziția cu lucrările premiate poate fi vizitată până pe 30 iunie, la Sala Media.
 

Pentru informații suplimentare puteți să ne contactați pe adresa de e-mail: diplomadeatestat@gmail.com

Persoana de contact:
prof.dr.arh. Luca Matei Stoian
tel.: 0740 10 85 43
Coordonator Proiect „DIPLOMA DE ATESTAT 2021”

Regulamentul concursului și alte mențiuni se vor afla începand cu data de 1 iunie 2021 pe website-ul MNTR și pe pagina de Facebook a evenimentului, precum si pe paginile partenerilor media.

Parteneri principali: Muzeul Național al Țăranului Român

Parteneri: Lucas & Partners Arhitectura Studio,Igloo Media, MNG ART SRL, CATENA, GLULAM SA, GIP.SRL., VIZOO.

Parteneri instituționali: Institutul Național al Patrimoniului, Academia Romana Sectia Arte, arhitectura si Audiovizual, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București, Uniunea Arhitecților din România, Uniunea Artistilor Plastici, Universitatea Națională de Arte București. Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Colegiul Tehnic de Arhitectura "IN Socolescu", Liceul “Dimitrie Paciurea” Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”,Green Revolution, Roaba de Cultura.

Parteneri media: Igloo Media, Modernism.ro, DC News, AGERPRES, Revista Banchiza Urbană.

***

MISIUNEA C.E.A.A.A.


Inițiem și organizăm evenimente culturale, construind o comunitate ce reunește profesioniști, dar și publicul creativ și cultural din România.

Prin tot ceea ce facem ne-am propus să contribuim la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, creșterea și diversificarea audienței atelierelor, designerilor, micilor afaceri, promovarea întreprinzătorilor și profesioniștilor creativi pe plan național și internațional.

C.E.A.A.A. este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizațiile internaţionale. Acţionăm pentru crearea unui mediu propice dezvoltării comunității creative din România.

Una dintre prioritățile noastre din utimii ani a fost inițierea unor proiectele de dezvoltare artistică şi arhitecturală prin coagularea comunităților creative în jurul unor spații şi proiecte ce pot aduce în lumină Bucureștiul și România pe harta culturală europeană.

Portofoliul nostru include organizarea de activități cu scopul interacțiunii pe plan național și internațional, programe de perfecţionare profesională, expoziţii, lansari de carte, workshop-uri artistice, seminarii şi dezbateri.
 




back to main page
 
closed