To Virtual Tour
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Draw me like one of your French girls...
28 mai -16 iulie 2021




Ioana Sisea transforms the familiar into the uncanny, convention into immanence, static systems of meaning into dynamic ones and vice-versa. Focusing on the socio-symbolic relations between the artistic object, the artist and the viewer, her artistic practice is medium agnostic. She embraces the freedom to approach various visual media, such as drawing, sculpture, installation and video, and different styles and art genres according to their impact on the spectator’s perception. Her works give way to subtle inversions, complex alignments and changes of position between the object and the subject, in a genuine game in which the viewer becomes voyeur, therapist and patient.


"Draw me like one of your French girls..." is an installation and performance challenging the long-held practices of society determining a woman’s inner world. The classical motif of the Odalisque is re-interpreted to empower the female subject, placing her in contemporary poses of sexual pleasure, exploration and self-adoration. The title references a request for objectification and sexualisation, given by the woman at her own pleasure. This inverts the history of the Odalisque as a passive, voiceless object of male sexual gratification and transforms male voyuerism into female indulgence of adoration.

The accompanying performance breaks the fourth wall of the Odalisque, physically animating the figure and giving her the power to interrogate her audience. She is given a voice through a set of texts written by the artist. The texts are secret repositories for instructions, impulses and reflections narrating the ideological impositions of sexuality on the female, even in the present day, as well her own sensibilities and sensations.

Performer - Claudia Chiraș
Project coordinator - Ilina Schileru
 




back to main page
 
closed