To Virtual Tour
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Piață Țărănească de Rusalii // 18 - 20 iunie 2021




Asociația Urban Events organizează Piață Țărănească de Rusalii, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 18 - 20 iunie 2021. Accesul se face prin Monetăriei nr. 3 și intrarea este liberă!


Cu ocazia Moșilor de Vară, meșteri populari, producători și artizani, dar și colecțonari din toate zonele României vin la târg cu oale de ceramică de Corund, obiecte din lemn pentru gospodărie de la Băbeni, ceramică pictată cu motive tradiționale, icoane pe lemn și pe sticlă, țesături și costume populare din Muscel, Mehedinti, Ținutul Pădurenilor, Banat, Rupea, Teleorman, Gorj, Maramureș, Prahova, covoare și podoabe tradiționale, zgărdane, împletituri, jucării croșetate și din pânză, genți și bijuterii din piele, îmbrăcăminte din lână împâslită, plante de leac și săpunuri naturale.

Întrucât pe 24 iunie sărbătorim Sânzienele și Ziua Internațională a Iei, meșterițele se vor întrece să aducă cele mai frumoase ii cusute peste an. Nu lipsesc nici iile de colecție, adunate din toate zonele etnografice ale țării. Colecționarii mai aduc cu ei mobilier țărănesc, lăzi de zester, unelte, blidare, roţi de car, ceramică, dar și porțelanuri de manufactură, lămpi, carte, timbre, monede, ceasornice, mobilier de epocă, bijuterii și fel de fel de obiecte vechi, cu povești pe măsură.

Scriitorul Stelian Tănase vă așteaptă sâmbătă și duminică la povești și autografe despre ultima sa apariție „Moartea unui dansator de tango”.

Copiii se pot bucura de atelierele de creativitate susținute de Maria Dumitru (atelier de olărit) și Asociația Zonta (atelier de pictură pe ceramică și tehnica șervețelului, atelier de împâslit lână, expoziție de costume populare).

La piață se pot găsi: fructe și legume proaspete de la „Niște Țărani”, cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce și miere, zacuște, dulcețuri, sirop de cătină și limonadă cu miere, baclavale și kataif, siropuri și legume de sezon de la Cămara din Itești, țuici bio de la Cuca, sucuri naturale, trandafiri de dulceață, plante aromatice şi arbuști de la www.sanatatedinplante.ro, brânzeturi proaspete de la Teleorman.

Bucătarii sunt pregătiți cu sărmăluțe, gulaș, ghiveci țărănesc, pulpe de pui la ceaun cu mujdei, ciorbiță dulce de pasăre cu găluște, bulz, frigărui, păstrăv, lipii.

Intrarea este liberă! Vă așteptăm îmbrăcați cu straie de sărbătoare la Târgul de Rusalii din curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, intrarea prin strada Monetăriei, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 18.00!

Organizator eveniment:
Asociația Urban Events – Corina Berariu
Mobil: 0744 860 082 // e-mail: asociațiaurbanevents@gmail.com 
Facebook: https://www.facebook.com/PiataTaraneascaRO/

 




back to main page
 
closed