To Virtual Tour
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

SĂRBĂTOAREA FLORIILOR | 23 - 25 aprilie 2021




Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari... meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.


De vineri, 23 aprilie, până duminică, 25 aprilie 2021, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi multe altele vor fi prezentate la evenimentul Sărbătoarea Floriilor ce va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De-ale gurii găsiţi: fructe, cozonaci şi plăcinte, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

Preţul biletului de intrare: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online AICI.
 

Despre Florii
 

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare.

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)
 




back to main page
 
closed